Olga este femeia care ştie ce vrea de la viaţă, ştie ce vor oamenii care vin de 19 ani la „Niagara Fitness Club”. Ştie că pentru sănătatea şi frumuseţea lor, munca ei şi a echipei este egală cu oxigenul! Să fii directorul comercial al unuia dintre cele mai de top cluburi de fitness din ţară e provocator, dar testul suprem vine atunci când trebuie să te menţii pe vârful Everestului. Olga poate. Olga ştie. De mai bine de 17 ani.
Funcția: Director Comercial „Niagara Fitness Club”
Data, anul, locul nașterii: 11.12.1983, Bălţi
Sunt omul cifrelor şi al performanţei. Îmi place să văd cum lucrurile se mişcă pe un făgaş ascendent. Nu sunt o fire statică, prefer să fiu în spiritul dinamic. M-am născut să mă simt lider, cred că aşa sunt setate genele (râde). Din punct de vedere numerologic, sunt înconjurată de trei de unu! Ambiţie, performanţă, principii bine definite, strategie, o echipă în care am încredere, setea de a fi mereu mai bun decât ziua de ieri, cred că sunt ingredientele ce stau la baza carierei mele.
Îmi place să ascult oamenii, să le prognozez strategiile spre afaceri de succes. Clienţii nu vor să asculte negaţii, ei vor soluţii. Sunt mândră de echipa pe care am construit-o. Da, pas cu pas, prin transformări şi provocări, multe investiţii şi instruiri, avem rezultatele prezentului, dar nu ştiu încă un secret prin care poţi face performanţe doar să baţi din palme.
Am implementat strategia corectă pentru ca echipa să fie una… beton! Vânzările au princiipile lor. Să luăm un exemplu: opt manageri de vânzări, doi de top, patru – medii şi doi mai slabi. Ce putem face atunci? Cei doi mai slabi au fost înlocuiţi pentru că nu erau suficienţi pentru a genera rezultate WOW. Eu am creat în final un grup de lucru din opt manageri care livrau rezultate mari. I-am ales cei mai buni din ţară. Ei sunt campionii mei care mă susţin!
La o conferinţă internaţională am auzit următoarele cuvinte: nu poţi dintr-o lămâie să storci suc de portocale. Fiecare dintre ele are propriile calităţi. E un principiu valabil şi în angajări.
Nu oricine poate lucra rapid şi eficient. Sunt angajaţi care au indicatori de performanţă foarte mari, iar salariul e foarte bun. Îmi place să văd cum oamenii sunt motivaţi să aibă mai mulţi bani, să depună eforturi şi să fie mai implicaţi.
Unii reprezentaţi ai tinerei generaţii dezamăgesc prin multe. De exemplu, nu sunt rezistenţi la stres, la critici şi la observaţii, la sfaturi. Au CV-uri impresionante, dar lista de joburi arată că au muncit foarte puţin la o companie. Sunt sensibili prin exagerare, iresponsabili. Orice observaţie este trecută ca o jignire. Se supără şi ameninţă cu demisia. Dar mă întreb: cum poţi obţine performanţe şi cum poţi deveni un expert în domeniul tău având un comportament de acest tip? Eu încă mai caut răspunsul…
Îmi place să evadez din oraş, mai ales în zilele libere. Avem o ţară frumoasă şi plină cu destinaţii superbe. Pensiuni, restaurante, monumente istorice, o natură magică, poţi găsi ce vrei pentru a te relaxa. Dacă vorbim despre zilele de muncă, ele încep în forţă! Discuţii, interacţiuni, şedinţe, planuri, idei pentru a oferi servicii de top clienţilor noştri. Crede-mă, nu am timp să mă plictisesc!
Nu sunt omul de pe Social Media. Prefer viaţa mea privată să rămână offline. Nici nu ştiu dacă am timp pentru a mă transforma într-un influencer! Cred că sunt oameni care se descurcă mai bine ca mine la acest capitol. Reţelele mă epuizează. Am mulţi prieteni, îmi place să fiu spiritul petrecerilor, sunt o zodie de foc!
Ard repede şi sting repede conflictele şi neplăcerile. Nu-mi place să ţin prea mult ură sau ranchiună. Viaţa e plină de frumos şi timp preţios. Mai bine am munci şi am crea ceva inedit, am citi o carte bună şi ne-am bucura de clipa pe care o trăim!
GENERAȚIA MEA CREDE ÎN REZULTATE ŞI IMPLICARE. AM FOST CRESCUŢI SĂ AJUNGEM OAMENI MARI ÎN VIAŢĂ.
COORDONARE: IULIANA MĂMĂLIGĂ, FOTO: ANASTASIA TONIȚOI, STYLING: DIANA SEREJNIKOV
#strategie
Lasă un răspuns