Fişier
DEBUTANT ÎN REGIE ȘI TELEVIZIUNE
DATA ȘI LOCUL NAȘTERII: 24.06.2000, CHIȘINĂU
STUDII: STOCKHOLM SCHOOL OF ECONOMICS IN RIGA
COORDONARE: ZINA BIVOL
FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
Și-a petrecut copilăria într-un mediu cinefil, cu peliculă de film și sunet de clachetă. Este fiica cineaștilor Leontina Vatamanu și Virgiliu Mărgineanu, de unde a desprins entuziasmul ideilor și parcursul de creație al unei producții de cinema. Și cum spune proverbul: „Surcica nu sare departe de trunchi”, ea a debutat în anul 2021 în cinematografie cu filmul „Ce zici?”. Ce să zicem? Ioana cu siguranță este o figură impunătoare și sonoră a filmului tânăr de astăzi. Cel mai frumos este că știe să viseze…
Surpriza cinematografiei
FILMUL intră în definiția zilei mele de ieri, de azi și de mâine. Prezentul îmi este marcat de filmele pe care le vizionez la ferestrele Facultății de economie, de discuțiile cu părinții și sora mea, studentă la Școala de Film din Varșovia, și de filmul meu de debut. Filmul „Ce zici?” îmi direcționează cursul vieții acum. Mă găsiți în orașele unde au loc proiecțiile filmului. Am fost cu filmul prin mai multe licee din țară, la Tiraspol, Grigoriopol, Sibiu, Timișoara, Groningen, Riga. Urmează să ajung în iulie la un Festival din Sarajevo. Trăiesc momente și descopăr oameni noi, datorită filmului. Cât despre loteria viitorului meu, am cumpărat mai multe bilete. Unul dintre ele este și FILMUL.
Am făcut un film, pentru că îmi era sete de forma asta de libertate, eu fiind studentă la economie. Pentru acest scurtmetraj de 20 de minute, am lucrat un an și jumătate. Am avut parte de o echipă extraordinară, cu mult bun simț și răbdare. E uluitoare conștientizarea faptului că din nimic a ieșit ceva, că din fabrica gândurilor tale și munca unei echipe s-a născut un film, că existența lui a avut aceeași probabilitate ca oricare altă idee de film ce nu a fost realizată.
În două cuvinte, 2021 a însemnat debutul regizoral cu filmul „Ce zici?”, prezentarea „O Emisiune Simplă” la Radio Moldova Tineret și „Erudit Cafe” la Moldova 1. În mai multe cuvinte, în 2021, am înțeles cât de incomode sunt scaunele unui om care creează. La început de 2021, nu-mi găseam locul, în timp ce lucram la scenariu. Prin aprilie, am înțeles cât de incomod e fotoliul unui regizor la casting, când trebuie să refuzi actori. Cu pioneze era și canapeaua pe care făceam repetiții, când trebuia să explic conceptul meu regizoral actorilor cu mult mai multă teorie din domeniu în spate. Pe platoul de filmare nu am avut timp să stau pe loc, norocul meu. La masa de montaj am înțeles cât de comod era, de fapt, scaunul de la masa de scris. Ce să mai zic de scaunul din sala de cinema, pe 15 octombrie 2021, în timpul premierei filmului? Tot în 2021, m-am ridicat de pe scaunul de prezentator Radio Moldova Tineret și m-am așezat pe un scaun de avion spre Austria, unde mi-am petrecut jumătate de an de schimb de experiență Erasmus. Apoi, am părăsit scaunul de jucător la emisiunea „Erudit Cafe”, devenind prezentatoare. Dar cel mai drag a fost, totuși, taburetul de la bucătărie, pe care-mi ascultam și admiram, seară de seară, familia.
Am ales ca filmul „Ce zici?” să fie filmul meu de debut. E un film pe tema vârstei mele, suspans cu elemente de comedie, se vizionează de două ori din cauza întorsăturii de situații de la final. Ce se întâmplă la final? Nu vă zic. La fel cum și pe spectatorii filmului îi rog să nu divulge finalul. Tot ce vă pot spune este că „Ce zici?” e o frază importantă a filmului, dar și un mod bun de a începe discuțiile de după proiecție.
Pe bunicul Ion Vatamanu nu l-am întâlnit, dar îl cunosc din cărți, din înregistrări, din discursurile din parlament. Sper să-i fi moștenit tăria de caracter, demnitatea, însușirea de a fi, cum zicea și el într-o poezie, „atât de simplu și de mult”. Sper. Știu că i-am moștenit, cu siguranță, un lucru: sprânceana.
După studiile din România, părinții mei s-au întors acasă ca să contribuie la creșterea proaspătului stat. Mă atrage și pe mine acest „acasă”. Apoi, mi se pare de o valoare incomensurabilă efortul părinților de a aduce filmul în satele țării, de a organiza unul dintre cele mai mari evenimente culturale de la noi, dar și de a aborda teme precum deportările, refugierile, atâta timp cât noi încă nu ne-am învățat lecția de istorie. M-aș aventura și eu în lupta asta.
Anul ăsta termin Universitatea. Diploma în economie îmi servește drept suport mai tare pe care să-mi scriu scenariile. Am o idee nouă. Sper să se bucure de aceeași soartă fericită ca și filmul „Ce zici?”.
Cred în vise și în capacitatea realității de a le depăși, de a te surprinde. Mi-aș dori să semnez niște filme în colaborare cu sora mea. Eu – regie, ea – imagine. Aș vrea să scriu mult. Versuri, scenarii, impresii. Vreau să descopăr tot ce are să-mi ofere spațiul și timpul în care am nimerit.
Visez la filme pline, care să îmbine valoarea, simbolul, poezia cu povești care să capteze spectatorul. Am suficientă voință încât să „nădăjduiesc, cunosc, mă zbucium și visez”, cum zicea Ion Vatamanu.