La prima vedere pare o femeie puternică, fermă și sigură pe ceea ce spune. Așa și este, doar că dincolo de toate, este sensibilă la durerea altora și plânge ca un copil când cineva apropiat o rănește. Oxana Ivanov este avocata cu principii de nezdruncinat. Ea știe că nu poți trece niciun pod fără voința lui Dumnezeu. Niciodată nu-și selectează prietenii în funcție de meserie sau medalii, dar după valori și viziuni. Mereu se comportă cu oamenii așa cum și-ar dori să se comporte ceilalți cu ea.
Funcția: Avocat, CCJ „PROLEGIS”
Data, anul, locul nașterii: 19.01.1979, Rezina
Calități. Portret. Mă pot recunoaște prin verticalitatea și caracterul meu, principiile de viață corecte și viziunile de care mă conduc obligatoriu, indiferent de cine și ce crede că sunt. Consider că doar cu aceste calități o persoană poate reuși multe în domeniul justiției.
Realizări. Obiective. Cu fiecare an, provocările sunt tot mai diferite, tot mai mari și mai multe. Dacă e să vorbim însă de anul 2023, a fost unul cu multe cauze câștigate, spre regret am și câteva pierdute, dar asta este realitatea, mai sunt și zile cu nori. Tot în acest răstimp, am reușit să dobândesc examinarea unei cauze penale în procedură generală. În multe dosare ce țin de accidente rutiere, de exemplu, noi, avocații, nu prea putem interveni dacă persoana a depus o cerere de examinare în procedură simplificată și aici chiar sunt foarte mândră de mine. În cazul celebru cu bicicliștii, de exemplu, am putut să obțin ceea ce și-au dorit părțile vătămate.
Funcții. Binecuvântare. Am văzut oameni care s-au schimbat radical după ce au obținut o funcție, dar cunosc și din cei care tot așa rămân. E bine când laurii nu transformă persoana. Eu mereu zic: când urcați, nu uitați să vă salutați cu cei care coboară. Și pentru voi sunt scări de coborât. Anul 2023 a venit cu lecții mai dure pentru mine, în rest nu am ce-i reproșa. Trebuie să recunosc și să mulțumesc pentru faptul că sunt sănătoasă și copiii mei la fel, ăsta este cel mai binecuvântat dar.
Carte de vizită. Avocatul de fapt nu are o carte de vizită, dar are un stil de viață care mereu îl obligă să fie atent la aspectul său estetic, iar inteligența sa în comunicarea cu alte persoane inspiră și influențează pozitiv viețile clienților săi, contribuind eficient la un sistem de justiție credibil și echitabil.
Prietenie. Noroc. Există prietenie, dar totuși cred că trebuie să ai și noroc la oamenii buni. Eu am o prietenă care se numește Ecaterina, în ea este jumătate din Oxana Ivanov, pentru că eu am un caracter destul de dur și doar ea știe cum mă poate face să fiu mai bună și să mă bucur de lucrurile mici cu emoții mari, de aceea cred încă într-o relație frumoasă cu oamenii.
Lecții. Viață. Alta. Am învățat să mă iubesc pe mine foarte târziu, abia după ce soțul meu a plecat la altă femeie. Atunci am înțeles că trebuia să mă pun pe mine pe primul loc și după asta să mă gândesc la nevoile casei. Dar până atunci eram înnebunită de faptul că eu trebuie să am cât mai multe borcane pregătite pentru iarnă, să fac curățenie zilnic, să spăl, să calc, să gătesc micul dejun și cina, iar lista e lungă… Azi, regret! Îmi simt prețul și valoarea când mă duc la oficiu și acolo sunt așteptată de o mulțime de oameni, sau când mă uit în agendă și văd că nu am loc liber pentru o nouă programare la consultație.
Mamă. Da, cu mândrie vreau să zic că sunt mamă a doi băieți extraordinari, bărbați în toată firea. Ceea ce trebuie să știe ei despre femei, este că trebuie mereu să le fie alături. Să le suprindă frumos zilnic, pentru că nu contează valoarea unui cadou, ci gestul.
Momente. Greutăți. Amintiri. Am avut o perioadă mai dificilă, începând încă din copilărie, atunci când am fost crescută și educată de bunica. Ea mi-a fost aproape până mi-am terminat facultățile. Am făcut câteva facultăți și, în paralel, trebuia să muncesc pentru a-mi câștiga cumva existența.
Scrisoare către mine. I-aș zice Oxanei să-și păstreze autenticitatea, să rămână la fel de sinceră, pentru că oameni sinceri au rămas foarte puțini, iar mie îmi plac personalitățile de valoare, care spun lucrurilor pe nume și sunt conștiente ce își doresc
NU POT ȘTI EXACT ÎN CE MAI CREDE ASTĂZI GENERAȚIA MEA, DAR EU CRED ÎN DUMNEZEU ȘI ÎN PUTEREA OAMENILOR BUNI!
COORDONARE: ZINA BIVOL, FOTO: ANASTASIA TONIȚOI
#principii
Lasă un răspuns