Povestea unui creator de contexte
Genul de om care nu stă locului. Îl găsești pe Pavel Sidorenco când în mijlocul unui eveniment care unește lumi diferite, când în studioul unui podcast cu invitați memorabili, când pe platoul de filmare, jonglând cu provocările de producător. Cel mai recent exemplu? Filmul Turceanca, o producție intensă și profundă, născută dintr-o întâmplare și crescută cu determinare. În spatele fiecărui proiect, fie că e un interviu de business sau o poveste cinematografică, se află aceeași filosofie: sinceritate, curaj și asumare.
Cine este Pavel Sidorenco dincolo de titluri și funcții?
Dacă îi accesezi profilul de Facebook, descoperi o gamă largă de activități. Pavel Sidorenco este un călător prin această viață, trăind o existență complexă, plină de încercări dure. Filosofia samurailor spune că fiecare samurai își amintește în fiecare clipă de moarte. Nu e vorba de frică. E vorba de bucuria fiecărui moment și de lupta cu obstacolele.
Ce te-a determinat să alegi interviurile de business ca formă de exprimare?
Succesul altora nu poate fi copiat, nu există rețete magice. Însă toți oamenii sunt minunați, iar fiecare invitat al emisiunilor mele devine un Mentor pentru mine. Sloganul nostru este „Dezvăluim frumusețea sufletului”, iar aceste suflete mă uimesc în toate cele 10 programe, nu doar cele cu antreprenori.
Care e cea mai importantă lecție învățată din dialogurile cu antreprenorii de succes?
Fiecare are propriul drum, iar succesul înseamnă să nu renunți și să înfrunți frica, mai ales în proiecte noi. Invitații noștri reușesc datorită calităților personale, valorilor și principiilor lor.
Te consideri mai mult jurnalist, coach sau creator de contexte?
Un creator. Îmi place să dau naștere la ceva nou și abia apoi să transform totul în procese. Sunt un startup-er prin definiție. Nu e un termen de business, dar colegii mei se îngrozesc când spun din nou „Hai să mai facem ceva!”. Am un spirit antreprenorial, dar trebuie să fiu și manager – să structurez și să controlez totul.
Evenimentele tale sunt adesea punți între lumi diferite. Care ți-a fost cel mai drag și de ce?
Nu pot alege unul singur – în toate am pus suflet. Dar poate cel mai amplu și special a fost premiera filmului Turceanca pe 31 martie. Sprijin enorm din partea partenerilor. Un show spectaculos cu Adrian Ursu, Vlad Foțescu, încheiat de Constantin Moscovici, a cărui melodie deschide filmul. Am jucat perfect rolul producătorului excentric – am schimbat smokingul gri pe unul roșu și am apărut la covorul roșu din portbagajul unui pickup. A fost spectaculos și emoționant.
Cum ai ajuns să devii producător de film și ce te-a atras la povestea „Turceanca”?
Pe 1 martie 2024 am primit accidental rolul unui preot – invitat de Iakov Gribinenko. Pe 4 iulie am acceptat să fiu producător. A fost extrem de complicat – filmul a fost împărțit în 5 etape, eu am preluat a doua și am inițiat următoarele trei. Am refilmat 6 scene din cauza unei actrițe care a refuzat să semneze actele. Proiecția internă pentru actori m-a aruncat într-o depresie de 2 săptămâni – culoarea și sunetul nu corespundeau standardelor cinematografice. Am reluat finalul, am adâncit dramaturgia, am făcut dublaj complet în română, iar pe 8 aprilie am primit versiunea finală. Am reușit. Filmul e coerent, profund, cald. Spectatorii ies zâmbind de la proiecție.
Ce e cel mai greu și ce e cel mai frumos în meseria de producător de film?
E o activitate de proiecte extraordinară, complexă și riscantă, fără garanții – aproape ca într-un cazinou. Am încercat o campanie publicitară extinsă, inclusiv outdoor (noroc că businessul meu principal e exact acesta – oohww.com).
Există o idee de business care ți-a schimbat viața sau viziunea?
Totul în business a venit ca o întâmplare. Am prins oportunitățile care rezonau cu mine și le-am transformat în procese. Dar cel mai mult m-a motivat lipsa de încredere a altora – „nu vei reuși, alții n-au reușit”. Eu să nu reușesc? Și de aici a început totul.
Ai vreun mentor sau model profesional care ți-a influențat traseul?
Fostul meu partener, Valerii Makar – fost pilot militar. O lecție esențială de la el: „În aer, Pasha, când ești în cabina unui avion de luptă, te poți baza doar pe tine. La fel e și în business.” M-a influențat mult și Alex Kroll, autorul cărții Teoria castelor și rolurilor, cu care lucrez constant. Și, desigur, coachingul – care m-a ajutat și ulterior m-a format ca trainer.
Cum arată o zi bună de lucru pentru tine? Dar una proastă?
Aș spune că diferența e între zile eficiente și ineficiente. Uneori simt că energia zilei e pasivă sau agresivă și mai bine mut toate sarcinile. Dar nu confund cu lenea.
Ai avut momente în care ai vrut să renunți la tot? Ce te-a ținut în picioare?
Desigur. Chiar și cu Turceanca am trecut prin asta. Dar apoi m-am mobilizat – e doar un test, îl voi trece. Și l-am trecut, cu sprijinul multora. Un fel de binecuvântare divină, dar prin încercări.
În ce fel crezi că jurnalismul de business poate schimba o societate?
Orice formă de jurnalism schimbă societatea – oamenii ne ascultă și ne cred. E o mare responsabilitate și un risc. Noi ne abținem ferm de la politică sau subiecte care divizează. Susținem sinergia, creșterea, inspirația. Restul îl lăsăm colegilor – aceasta e politica editorială a BizSamurai Production. Politica, pentru mine, nu e o opțiune.
Ce vrei să simtă publicul când vede numele „Pavel Sidorenco” legat de un proiect?
Inspirație. Dacă el a reușit – pot și eu!
Care e lecția pe care doar cultura ți-o poate oferi, dar business-ul nu?
Cultura e esența unui business de durată. Businessul e mereu despre relații, iar ele se bazează pe încredere. Un business bazat doar pe interes e vulnerabil. Dar businessul e și despre bani. O luptă dură, fără iluzii. Iar lupta cea mai grea e cu tine însuți și cu propriile frici.
Dacă ai produce un film despre tine, ce titlu i-ai da și cine te-ar juca?
Se va numi Dansul Leviatanului, iar eu planific să încep filmările în această toamnă. Mă va juca Iakov Gribinenko, iar eu îl voi juca pe partenerul meu. Va fi multă ficțiune artistică, decorativă, care n-a existat în realitate – deci nu va fi o autobiografie propriu-zisă, ci doar inspirată din fapte reale.
„Filmul e o formă de libertate totală – dar una pentru care plătești cu toată răbdarea, energia și riscul tău.”