De-a lungul anilor, revista ,,VIP magazin” a reușit să realizeze mai multe proiecte deosebite, în care au fost expuse laturile mai puțin cunoscute ale oamenilor importanți și faimoși din societatea moldovenească. Astfel, publicul a reușit să-i surpindă în ipostaze pe care niciodată nu și le-ar fi imaginat.
Așa se face că în anul 2009, opt eroi de la noi au trecut prin niște metamorfoze incredibile, iar rezultatul îl poți vedea mai jos:
Cînd vine Eminescu din deplasare? Mozart ce mărime poartă la cămaşă? Cleopatra e la şedinţa consiliului municipal? Vă rog, spuneţi-i Veronicăi Micle să-şi pună părul pe bigudiuri. Che Guevara la ce oră se trezeşte? Harry Potter să-şi contramandeze programarea la coafor. Nu, nu are voie să se tundă. Cine îl sună pe Napoleon? Dimitrie Cantemir este acreditat la summit-ul CSI? Nu? Are timp pentru şedinţa foto? Ion Creangă e ocupat? Filmează la „Bere Chişinău”? Jeanne d’Arc are unde să-şi parcheze maşina?…
Aşa s-au întîlnit, într-o bună zi, pe platoul de filmare Jeanne d’Arc (Natalia Gordienco) cu Harry Potter (Adrian Ursu). Natalia a îmbrăcat, pentru prima dată în viaţă, o armură, adevărată 100 la 100, iar Adrian – mantia de vrăjitor. Veronica Micle (Vera Terentiev) l-a aşteptat cuminte pe Mihai Eminescu (Teodor Rădulescu), plecat cu afaceri la Bucureşti. Nu aveau cum să nu-şi dea întîlnire la restaurantul de epocă din inima Chişinăului – „Vatra neamului”. Ion Creangă (Sergiu Prodan), îmbrăcat în pantaloni în stil militar, a promis că va lucra la o nouă poveste cu happy-end. Dimitrie Cantemir (Vasile Botnaru) a schimbat studioul radio pe cabina de machiaj, gata să se prezinte la summit-ul CSI în perucă şi caftan. Cleopatra (Doina Sulac) şi Che Guevara (Nicu Ţărnă) au pus la cale crearea unui nou partid politic. În final, pe un fundal simfonic, Mozart (Iurie Borş) îi pregătise lui Napoleon (Mircea Butnaru) teren pentru manevre fotografice (sabia împăratului francez a fost transportată personal de Marcel Toma prin centrul capitalei, în plin summit CSI, riscînd cu propria-i libertate pentru următoarele 24 de ore, fiind salvat de legitimaţia de jurnalist).
Voilà! a exclamat Napoleon, cînd s-a stins blitz-ul aparatului de fotografiat. Uite aşa a încercat „VIP magazin” să rescrie istoria de altă dată, distribuind rolurile personajelor istorice personalităţilor din zilele noastre. Aşa a apărut acest proiect. Le mulţumim „eroilor” pentru faptul că s-au lăsat convinşi, că au crezut în povestea noastră şi că au intrat în pielea personajelor celebre.
Teodor Rădulescu / Mihai Eminescu
Erau vremuri… cînd îmi doream să fiu Eminescu… Cînd o iubeam pe Micle… Cînd puteam să recit 24 ore de Eminescu pe de rost… şi am făcut-o la un pariu, dar nu m-au ascultat pînă la urmă…au rezistat doar primele opt ore şi s-au predat. Ştiam tot ce se putea citi despre El… Deci, îi simţeam pielea… Am scris şi versuri… tot pe atunci… şi tot pentru o femeie. Chiar eram tentat să le public mai tîrziu. Bine că nu am făcut-o… În ultimii 15 ani nu am mai scris…doar proza… pe care o trăiesc…
Am fost tentat să pun un balet în scenă. Tot pe atunci… De fapt, mi-a luat-o înainte domnul E. Loteanu… El a făcut-o frumos… şi am cedat… Eram prea tînăr… să pot să lupt cu două Genii. Acum, însă, aş face-o cu totul altfel… pentru tinerii de astăzi… şi simt că ţara are nevoie de un astfel de spectacol, dar nu-şi poate permite.
Despre Vera… De cînd mi-a trecut dragostea faţă de Micle… Vera mi se pare mult mai frumoasă decît muza lui Eminescu… aşa cum o ştiu din poză… Dar nu mai frumoasă decît cum o descria Eminescu în versurile sale… Asta e! Cred că Vera merită un Geniu… ca să rămînă în eternitate… Dacă mi-ar fi liberă inima… Aş încerca să o fac pe ea… Muza mea….
La mine în balet sînt, probabil, unele dintre cele mai frumoase femei… Una chiar nu are concurenţă… Pe mine nu mă inspiră nimic şi în nici o activitate… (nu numai arta…), decît frumuseţea, femeia… … sau, mai exact, dragostea… senzaţia de om îndrăgostit, sentimentul, mă pune la treabă… în orice hal aş fi…
Roluri jucate la bal mascat… De mic, nu prea am fost alintat cu roluri, din simplul motiv că mama, care întreţinea singură patru copii, pur şi simplu nu găsea soluţii financiare să ne… mascheze. Ce-am reuşit să fac singur a fost un costum de muşchetar, mai exact, de „D’Artagnan”. Mai tîrziu am fost şi regina din „Craii”, capra din „Capra”, ursul din… „Ursul”.
Revelionul este, practic, unica! sărbătoare care mă emoţionează la maxim… Pe care o aştept, pentru care îmi fac planuri… E legat, probabil, de amintirile din copilărie, de la ţară… Amintiri nemaipomenit de frumoase… Mersul cu uratul încă de mic… cadourile… În adolescenţă, eram cel mai mare organizator de alaiuri tradiţionale: Capra, Craii, Ursul… Le-am făcut pe toate cu prietenii mei… în afara oricărei concurenţe (că mai făceau şi alţii în sat…). Tot anul pregăteam costume – lucru de mînă – cusute cu mii de mărgele, paiete şi alte materiale. Încă de pe atunci…
Poveste de revelion… În ultimii douăzeci de ani, nu am avut decît cîteva sărbători de revelion fără să fiu încadrat în “cîmpul muncii”… Ultimul a fost chiar anul trecut, cînd am stat singur acasă, refuzînd orice tentativă de a ieşi… Aşteptînd… să vină o femeie pe care o aşteptam, dar nu am avut curajul să-i spun… Am probleme la capitolul exprimare emoţii… Mai rar exprim… Mai mult aştept… Bine că n-a venit!… Că mi-au stins lumina la 11 seara… În consecinţă, am avut o seară romantică la lumina lumînării… De fapt, mi s-a împlinit visul cel mare (doar parţial… că nu-mi doream să fiu singur), de a serba revelionul acasă… Adică, chiar în casa mea! Abia atunci am început să cred că eu, într-adevăr, am deja o casă…
În anul Taurului, în special... Am ce să-mi doresc… Habar n-aveam că va fi anul Taurului. Uite, de asta nu sînt pasionat deloc… cu toate că îi ascult cu mare plăcere pe unii prieteni, care chiar cred… Îmi doresc ce nu mi-am dorit niciodată… (a fost o mare greşeală). A venit un timp cînd… mi s-au cam schimbat priorităţile… Îmi doresc să iubesc şi să fiu iubit… şi în anul Taurului, şi în ceilalţi ani…
Vera Terentiev / Veronica Micle
Cum e să fii muza unui geniu? Poate şi sînt muza vreunui geniu. Eu bănuiesc că foarte multe femei ar dori să fie o Elenă pentru un Paris, o Cleopatră pentru un Cezar, o Josephina pentru un Napoleon, o Micle pentru un Eminescu sau o Simone de Beauvoir pentru un Sartre.
Teo Rădulescu are anumite trăsături care îl aseamănă, întrucîtva, cu Eminescu, deşi, indiscutabil, este complicat să reprezinţi o personalitate atît de marcantă. Este importantă privirea pe care o modelezi, atitudinea pe care o afişezi. Mi se pare că lui Teo i-a reuşit destul de bine să reproducă o imagine corespunzătoare.
Nu am fost niciodată „în pielea” Veronicăi Micle. Pînă acum. Nici măcar la serbările de revelion din şcoală sau matineele de la grădiniţă, unde altele erau „distribuţiile”. Iar eu jucam, cam în toate scenetele, în rolul eroinei principale…
Minunea este cuvîntul-cheie pe timpul sărbătorilor de iarnă. Oamenii cred în minuni şi nu e vorba doar de cei mici. Le şi aşteaptă… Eu cred în puterea geniului uman şi consider că ceea ce a realizat omul în artă şi în ştiinţă este o adevărată minune, dacă ne gîndim de la ce a început omenirea şi unde a ajuns. De aceea, cred în continuare în „minunăţiile” pe care le poate oferi ingeniozitatea şi talentul oamenilor. La modul concret, sper să se descopere vreun elixir al sănătăţii şi longevităţii. Viaţă fără moarte şi tinereţe fără bătrîneţe – cine nu şi-ar dori o aşa minune?
Jurnalistul este, deseori, un vînător şi un martor activ al diferitelor întîmplări din viaţa societăţii şi o astfel de profesie nu are cum să te plictisească. E adevărat, însă, că, periodic, mai constaţi că este cazul să găseşti timp şi pentru tine, pentru diferite pasiuni, ocupaţii, comunicare cu cei apropiaţi, pentru o banală relaxare şi meditaţie.
Viaţa mea privată e un subiect „privat” pentru mine. De aceea e şi privată. Ştiu, totuşi, că pe unii îi „interesează” detalii de genul cînd voi păşi în faţa altarului. Sau, de ce n-am făcut-o pînă acum? Totul se va întîmpla la timpul oportun. Spre deosebire de Veronica Micle, nu sînt împiedicată să-mi oficializez relaţia cu cel drag.
Sînt cazuri cînd fete din modeling şi tv şi-au găsit „variante fericite”. Pentru cei ce se întreabă dacă am avut ocazia să o fac şi de ce n-am făcut-o… Relaţia pe care o am îmi convine din toate punctele de vedere, dar, în primul rînd, are o temelie sentimentală.
Trecerea de la TV7 la NIT a semnificat o trecere de la o treaptă la alta, iar o schimbare calitativă este întotdeauna binevenită în carieră. Altfel, rişti să devii o victimă a stagnării şi a unor standarde fixe în activitate. Alături de aceste considerente, ceea ce m-a făcut să iau respectiva decizie au fost şi anumite motive profesionale, dar şi o ofertă avantajoasă de lucru din partea NIT, care este un post tv de perspectivă şi bine poziţionat pe piaţa media autohtonă.
90-60-90 este formula în care, de regulă, mă încadrez. Uneori, cînd e mai mult de lucru, pot slăbi un pic, dar îmi revin rapid prin odihnă şi frecventarea sălii de sport.
Unora le par slabă… Pentru mine nu contează dacă pari „slab” sau „gras”, ci cît de armonioase sînt proporţiile pe care le ai… Iar buzele nu le-am furat de la Angelina! Mi le-au dăruit părinţii.
Sergiu Prodan / Ion Creangă
Povestea mea preferată este „Capra cu trei iezi” sau „Soacra cu trei nurori”?…
Happy-end nu înseamnă neapărat ceea ce credeţi voi. Uneori înseamnă şi ceea ce credem noi.
Ion Creangă este un personaj care încă nu s-a manifestat în deplină măsură. Urmează.
În copilărie visam să mă fac mare. Acum visez să mă văd din nou copil, fie chiar şi în Uniunea Sovietică.
Cea mai mare realizare a acestui an va fi la anul viitor.
Îmi pare că publicitatea din Moldova are nevoie de mine. Sau nu?…
Visez să mai fac un film, şi cu, şi despre.
Actorii tineri talentaţi de la noi devin foarte repede bătrîni şi ramoliţi.
Politica în Moldova nu are nevoie de mine. În orice caz eu sub nici o formă nu am nevoie de ea.
James Bond … bravo lor.
Filosofia lui Kim Ki Duk… Vreţi să vedeţi dacă ştiu cine este Kim Ki Duk? Ştiu.
Magia Crăciunului şi a Revelionului … Asta da, nici nu se discută. Face parte din puţinul care ne-a mai rămas.
Părinţii mă mascau în homo sovieticus, ca să nu se vadă că sînt altfel. Cred că le-a reuşit.
Copiii de astăzi preferă să fie altfel decît cei de ieri. Şi asta e foarte bine.
Genială în Republica Moldova este Sfînta Naivitate.
Dacă am crede cu adevărat în existenţa vieţii de după moarte, poate că nici n-ar mai fi nevoie de moarte.
O femeie m-a cucerit deja. Nu cred că ar mai putea vreuna s-o facă.
Frumuseţea niciodată nu ştie că este frumoasă. În clipa cînd înţelege acest lucru, devine o proastă.
Hărnicia moldoveanului… Doamne, cîtă muncă în zadar!
Visele mele sînt ale mele. Păcat că nu pot să vi le arăt. Povestite, ele nu mai au nici un haz.
Talentul la oameni se întîlneşte la fel de des, ca şi diamantul printre pietre. Dar nu-i nimic, şi sticla este un material transparent.
La început, stîngăciile sînt nostime şi uneori chiar încîntătoare. Cu timpul, însă, ele devin iritante şi dezgustătoare.
Telefonul mobil este o gaură în cap.
Silicoanele… De ce nu? Măcar şi belciug în nas, dacă ajută.
Moscova înseamnă Cehov. Trei surori.
Anul acesta am descoperit că anul trecut mai eram, totuşi, optimist.
Vasile Botnaru / Dimitrie Cantemir
După ce a fost lăsat ostatic la Poarta Otomană preţ de 15 ani (la care s-a adăugat apoi şederea fratelui Antioh), pentru ca nu cumva tatălui său (necărturar), domnitorului Constantin, să-i dea prin cap să scoată Moldova de sub tutela sultanului, Dimitrie (Konstantinovici, cum i se spune în enciclopediile ruseşti, în semn de respect pentru că s-a aliat cu Petru cel Mare, dar nu şi Sfînt), Cantemir ar fi avut temei să se impună mai curînd ca un Tepeş-doamne, decît un domnitor luminat.
Adevărata libertate a lui Cantemir i-au oferit-o muzele şi nu posesia de vasali, cadîne, latifundii, bănci, casinouri şi echipe de fotbal. La asta mă gîndeam atunci cînd doamna Tatiana, machioza de la “Eugen Ionesco”, se chinuia să transforme face-ul meu de ocnaş într-o faţă de domnitor di(e)stins şi dobă de carte. Era tocmai prima zi de “samitceseist” şi mă bătea gîndul să ies în stradă, împopoţonat cum eram, cu perucă şi jabou, ca să trec arogant pe lîngă cordoanele de securişti şi să intru şăgalnic în Palat (ul Republicii), ca să le cer socoteală urmaşilor pentru că nici ţara nu au pus-o la adăpost de nădejde, dar nici suveranitate adevărată nu au dobîndit. Doar că venise deja Ion Creangă să-mi ia locul la machiaj şi doamna Tatiana mi-a şters faţa cu tot cu gîndurile năstruşnice.
Politica pe vremea ceea nu era mai brează. Ca şi astăzi, erau aproximate necesităţile şi interesele unor oameni aparte în numele unei Sume abstracte de necesităţi şi interese. Numai că, făcînd abstracţie de secole, oricum îmi inspiră ceva mai multă încredere un membru al Academiei berlineze, care a lăsat moştenire “Descrierea Moldovei”, decît un fost rezident berlinez (cu faţă de lup şi ochi de peşte, cum l-a descris scriitorul şi pictorul rus Maxim Cantor), autor al unui ghid de lupte marţiale.
Aureliu Busuioc este unul dintre puţinii oameni, din vremea noastră, care ar fi în măsură să stea de vorbă, pe picior de egalitate, cu Dimitrie Cantemir. Nu doar pentru că ambii sînt născuţi pe 26 octombrie. Numai că va trebui, Busuioc, dar şi Cantemir, să-şi împrospăteze latina sau franceza.
Sînt convins că dacă ar veni vorba despre paradoxurile zilei noastre, Cantemir s-ar întreba de ce nu ştim să profităm de civilizaţie şi sîntem sinucigaşii care îşi taie, una cîte una, toate crengile de sub fund.
Minunile sînt pentru cei disperaţi. Iar numărul lor creşte.
Cea mai misterioasă (greu de înţeles) persoană în istorie este, după mine, regele Macedoniei, Alexandru, cel căruia i-a reuşit cel mai mare Imperiu al Antichităţii, prin urmare a avut de înfruntat cele mai mari dileme şi contradicţii.
În viaţa anterioară trebuie să fi fost calfă la un meşter de viori. Mi-ar plăcea să cred. Sau de poloboace, care sînt şi ele nişte potenţiale instrumente muzicale.
Horoscopul este o justificare bună pentru firile vulnerabile.
Capricornii doar în aparenţă sînt (cei mai) încornoraţi.
Sărbătorile de iarnă din copilăria mea erau turnate în două “vase comunicante”. Unul era cel laic-şcolăresc: cu miros de brad, năvălit în sala de sport peste duhorile de gumă şi transpiraţie şi cu învăţători deveniţi fericiţi şi indulgenţi pentru cîteva zile. În celălalt vas se produceau spectacolele sărbătorilor creştineşti, interzise de ochii lumii. Cele mai frumoase amintiri de acolo vin. Dacă ar fi să aleg o singură zi în care aş vrea să mă întorc, ar fi una de iarnă, cînd nămeţii ajunseseră să acopere gardul bisericii şi împreună cu fratele meu Victor mergeam să o vizităm pe bunica Ştefănia în satul de alături, Echimăuţi. Şi era o expediţie comparabilă cu descinderea lui Celiuskin la pol.
Fii pe fază, mâine publicăm partea a doua!
IDEE: Sergiu Gavriliţă.
TEXT: Rodica Trofimov şi Marcel Toma.
FOTOGRAFII: www.fotoroom.md
MACHIAJ: Tatiana Socolov, maestru în machiaj teatral, Teatrul „Ginta Latină”.
STIL: Olga Vladimir
LOCAŢIE: Teatrul „Ginta Latină”, Restaurantul „Vatra neamului”, Sala Domnitorilor. Mulţumim pentru implicare personală
domnilor Tudor Ţărnă şi Victor Avram. MULŢUMIRI SPECIALE: Magazinului de suveniruri „Arbalet” şi Teatrului Naţional „M. Eminescu”, directorului Ion Grosu şi costumierei Maria Istrati.