O figură emblematică a teatrului din Republica Moldova, un artist dedicat care a reușit să aducă un impact semnificativ atât pe scenă, cât și în conducerea Teatrului Național
„Mihai Eminescu”. Unul dintre proiectele mari regizate în acest an, de Petru Hadârcă este spectacolul „Grădina de sticlă”, o adaptare a romanului Tatianei Țîbuleac. La Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, spectacolul a depășit orice așteptări: sala a fost neîncăpătoare, iar reacțiile publicului au fost extraordinare. Cu același succes se joacă și pe scena TNME.
Director general al Teatrului Național „Mihai Eminescu”, actor, regizor
Născut pe 8 mai 1963
Studii: Absolvent al Școlii Superioare de Teatru „Boris Șciukin”, Moscova
Aici este locul nostru, iar aici trebuie să rămânem” – o replică care reflectă angajamentul meu față de teatrul din Chișinău, față de publicul nostru și față de misiunea culturală pe care o avem.
Teatrul „Mihai Eminescu” are o istorie de peste 100 de ani. Este cel mai vechi teatru, primul teatru de repertoriu în limba română de la est de Prut, primul teatru finanțat din fonduri publice, având misiuni educaționale clare. De asemenea, teatrul dispune de un imobil istoric ce face parte din patrimoniul imobil național. Avem actori care sunt legende ale acestei istorii, iar responsabilitatea noastră este de a valorifica acest patrimoniu și de a fi în pas cu cerințele vieții contemporane.
Unul dintre momentele importante ale anului a fost turneul european al Teatrului Național „Mihai Eminescu” cu spectacolul „STEAUA FĂRĂ NUME” de Mihail Sebastian. Această experiență a fost inedită și a permis teatrului nostru să ajungă în 11 orașe europene, în cadrul campaniei „Mărțișor în toată lumea” inițiată de Guvernul Republicii Moldova. A fost un succes remarcabil, ce a avut un impact deosebit asupra echipei și a consolidat imaginea teatrului pe plan internațional. Tot în acest an „Reuniunea Teatrelor Naționale Românești” a ajuns la ediția a IX-a.
De multe ori, cele trei funcții: regizor, actor și director se împletesc, dar există momente în care este greu să găsesc un echilibru perfect. Rolul de director presupune multe responsabilități administrative și strategice, în timp ce regia și actorul sunt implicări mai intime în procesul creativ. Fiecare dintre aceste funcții are importanța sa, iar provocarea este să le îmbin pe toate într-un mod armonios.
„Scena ca destin și închinare”