Weekendul trecut a culminat cu petrecerea aniversară a revistei Casa Mia, publicația marcând doi ani de prezență pe piața media din Republica Moldova. Evenimentul a adunat lume selectă, interesată de tot ce înseamnă design interior, decoruri și un stil de viață confortabil și colorat.
Atracția evenimentului a fost prezentarea noii colecții a creatoarei Valentina Vidrașcu, Toamnă-Iarnă 2016. După cum se știe, aceasta valorifică simbolurile portului național, îmbinând rafinamentul, tradiția și modernismul. În cadrul evenimentului, designerul basarabean și-a prezentat colecția de ii și rochii accesorizate cu articole pentru sezonul rece. Piesele vestimentare sunt lucrate manual și create din materiale fine, precum mătasea, dantela și catifeaua.
Mai jos, vezi galeria foto de la evenimentul Dolce Vita, unde a fost prezentată colecția:
Menționăm că Valentina Vidrașcu este un designer ce creează colecții inspirate din portul popular, făcând din ie, care este o piesă vestimentară centrală în colecțiile sale, un brand național.
Lasă un răspuns