Pun Pariu, că toate zilele îți vin ca o lectură de gânduri, cu sau fără valori, albe sau negre, editoriale sau nu prea, însă toate ele îți vor aminti de ieri, la fel ca de cafeaua de debut, mereu aceeași și mereu diferită.
În acest context dorim să anunțăm un nou concurs desfășurat pe pagina de facebook Pun Pariu, astfel, în fiecare săptămână va fi citit câte un fragment dintr-o operă cunoscută. La finele fiecărei luni, cine primul trimite la adresa poștală [email protected], denumirea cărții sau a operei, va intra în posesia premiului oferit de Restaurantul Aproape, (str. N.Dimo, 1) – o cină în valoare de 1000 lei și se va regăsi în paginile revistei VIP Magazin.
Cel care știa să revendice orice iubire, chiar și cea mai nepotrivită, putea doar Gabriel Garcia Marquez. Omul care însăila demonii în fiecare tremur de dragoste, a găsit un refugiu în mușcătura unui câine. Sierva Maria nu e doar un erou, e o icoană erotică, despletită în ploile admirației autorului, pentru care s-ar scrie nu doar o carte. Un roman pasional, ce te face să stai în grădina cu păsări a Raiului, fără a măsura lungimea tuturor vieților trăite până în prezent. Pun Pariu că doar Despre dragoste și alți demoni te vei gândi în următoarele 30 de minute…
Și…
Cum poți schimba culoarea unei zile? Ce-i aia un sistem de iluzii? Sau cum poate sufletul să doară?! Ar fi un răspuns franc: simplu! Oricine poate face o gripă psihică sau piatră la suflet, precum te-ai putea pomeni cu ciroză sufletească. Sunt puținele sensuri de luptă continuă în viața unui om.
Gabriel Liiceanu, doctor în filozofie, lasă Ușa interzisă să se deschidă larg către lume, către cititor. Nu a ținut jurnale pentru nemurire, pentru că: „Cei care le țin simt mai tare că mor și încearcă să fixeze timpul: să-l mângâie, să-l decupeze, să-l țină în brațe, apoi așternut pe un pat de hârtie și pus într-o bancă a eternității”. Aș pune un pariu cu el, jurnalul meu nu are timpuri…
„Zarea se-nnorează, cad de sus omături./Dor îmi e de tine, chiar când ești alături./Frunza se destramă. Ceruri cad pe ape./Dor îmi e de tine, chiar când ești aproape./Iar afară plouă, ceruri viscolesc-/să nu mă mai satur să te tot privesc./Draga mea, iubito, floare-ngândurată-/a mea totdeauna, și-a mea niciodată./”… Seducător și senzual ne lasă inavuabil îndrăgostiți, într-un fel unic, insațiabil, pentru o interminabilă ne-vreme, extra-eternitate, cel care se lasă iubit de iubire pe paturi Faustice de fum de țigară, tot el, rătăcind prin „Teme de acasă”, Nicolae Dabija în Mulțumesc pentru că te iubesc.
