Primăvara, ca orice capodoperă biblică, vine ca o reverență în viața fiecăruia să ne aducă opera deplină dumnezeiască ca un videoclip de câteva secunde. Această simplificare este doar a mia secundă din potopul timpului care ne este dat pentru genialitate. Dumnezeu nu are internet să ne scrie pe blogul lui planurile sale, sau anume evenimente. Îngerii săi nu și-au făcut cont pe Instagram să le vedem cursul. Precum nici demonii nu-ți bat la ușă să te anunțe de eșecuri.
Primăvara vine cu orizontul pulverizat de întregimea existenței viselor. Trăim pe scena celor mai nesăbuite miracole. Contează starea de bine. Există în lume cuvinte care nu se scriu, dar se transmit din „gură-n gură”. Cuvintele de modă nouă au doar aripi.În luna mai, iubirea devine „crimă și pedeapsă”. Iubirile nu iartă tăcerile. Doar Dostoievski putea să rezume în câteva slove „veșnicia – ca o idee pe care nu poți să o înțelegi, ceva imens, imens!”. Tot el va descoperi sensul cuvântului infinit –„un fluture orbitor”. Primăvara în sine e mai mult decât Dostoevski.
Primăvara asta iubirea încă mai are miros de război. Orice crimă împotriva iubirii va veni cu o pedeapsă desăvârșită. Primăvara asta e ca un poem despre lună și soare. Primăvara asta e despre cum ne pierdem, apoi ne regăsim între zile ciudate. E despre conținut și cadouri lăsate după ușă. Despre balcoane imaginare de unde urcă picături de ploaie spre nori. Primăvara asta e despre flori până la glezne. Ador primăverile fără sertare din care s-ar scurge doruri.Primăvara asta vine cu rinichi sănătoși, cu respirații îmbrăcate cu veste antiglonț.
Primăvara asta e despre oameni.
„Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept” de Iulian Fruntașu este o narațiune a istoriei sârbilor din zona croată, scene sulfuroase care trezesc fațetele ipocriziei lumii. Niciun război nu are dreptate, dar nu întotdeauna dreptatea poate să fie descoperită prin război. Dramele eroilor sunt multiple, scenele aduc cititorul de a intra pe ușa din spate în mijlocul unui joc murdar, fie de detectiv, jurnalist sau diplomat. Dosarele politicii pe care lumea nu le cunoaște se redeschid prin gândurile autentice ale eroului care par a fi adevărul din spatele unui conflict. Lumea e un spectacol în care anumiți eroi îi joacă pe alții trași de sfoară, ca mai apoi să cadă cortina și doar uneori să putem să cunoaștem regizorii istoriei unei țări.
„Sunt oare un călău?” de Lilia Calancea readuce problema Holocaustului în zilele noastre. Iubirea vindecă tot, dar nu întoarce timpul. Jurnalele se scriu din sentimente netrăite, pozele rămân pentru nemurire. Treblinca, locul unde călăii sfidează porunca lui Dumnezeu. Cum să trăiești după moarte?! Ce-i aia o cenușă care poate vorbi?! Oare tații pot ucide copii?! Am fost păcăliți că suntem oameni?! Întrebări și confesiuni pe care se clădește dragostea și supraviețuirea devin un blestem pentru eroul din carte. Nimic nu poate fi ascuns, nici chiar lacrima care demult și-a uscat sarea.
În luna mai îl citim pe Vasile Romanciuc: „Dumnezeu nu-și ține niciodată telefonul închis”. Poetul care a știut să facă din cele două fire de busuioc, cel mai lung drum al vieți. „Toți îndrăgostiții/ au două inimi, se știe:/ în inima lui e și inima ei,/ în inima ei e și inima lui./ Două inimi/ făcând neînțeles înțelesul/ și neînțelesul – bine înțeles.”
Pun Pariu că primăvara asta e despre vise care se vor împlinite.
Primăvara asta e despre tine! 
Text: Viorica Nagacevschi (Notar, scriitoare).