Povestea ei de viață e bună de o carte. Plecată dintr-un sat micuț, Raisa Candu deschide un restaurant la Veneția. Drumul, bineînțeles, nu a fost deloc ușor. Mamă la 17 ani, lipsită de sprijin din exterior, Raisa a traversat o perioadă marcată de oboseală și depresie. Motiv să cedeze? Niciodată! Ea e genul de femeie care învinge totul și apoi plânge…
Funcția: Proprietara restaurantului Impronta Cafe Venice
Data, anul, locul nașterii: 13.09.1979, s. Horodca, r-nul Ialoveni
Am devenit mamă la 17 ani, eram încă un copil când m-am trezit cu responsabilități de adult. Eram cu un bărbat care nu reușea să facă bani. Din ce puteam să facem bani în sat? Îmi era rușine să cer ajutor de la părinți, chiar dacă ei se descurcau bine. Mi-am spus că, dacă am fost capabilă să fac un copil la 17 ani, trebuie să fiu capabilă și să îl cresc. Am plecat în Italia în anul 2000, la 19 ani. Am fost fugară, ca majoritatea moldovenilor care visau la un trai mai bun. Nici nu cred că eram conștientă de ce mă aștepta.
Drumul de la o simplă angajată până la proprietară de restaurant a însemnat o muncă enormă. Am început ca fiind îngrijitoare, apoi am lucrat mai mult de 16 ani ca și chelneriță, însă anume această experiență a dat naștere ideii de a deschide un restaurant. De tatăl copilului meu mă despărțisem când fiul nostru a împlinit 13 ani. Nu a fost să fie. Eram prea diferiți. Am suportat lucruri pe care nu ar fi trebuit să le suport…
Restaurantul a fost un vis care s-a dat greu, dar nu a fost imposibil. La Veneția sunt în jur de 1500 de restaurante, amplasate unul lângă altul. Eram un ac în carul cu fân. A trebuit să fac ceva diferit pentru a fi printre primii și am reușit. Restaurantul nostru Impronta Cafe Venice a obținut premiul „Travellers’ Choice 2023”, un premiu acordat anual de platforma de călătorii Trip Advisor la doar 10% dintre restaurantele de top din întreaga lume.
Am învățat să deleg sarcini abia după ce m-am confruntat cu atacuri de panică și oboseală cronică. Un an de zile am dormit doar câte patru ore pe noapte. Medicii m-au ținut timp de doi ani pe tratamentul cu pastile, dar problema nu s-a tratat. Astfel, am ajuns l-a concluzia că trebuie să îmi ascult corpul. Abia la 42 de ani am mers în prima mea vacanță, acum am 45.
Ciudat este că depresia a venit în momentul când aveam de toate: copilul meu era independent, afacerea mergea bine… Când m-am văzut realizată și cu datoriile plătite, creierul meu parca aștepta această pauză de relaxare. Cred că ne îmbolnăvim din interiorul nostru și tot în noi putem găsi și puterea de vindecare.
Acum mă bucur să sunt o femeie independentă din orice punct de vedere. Dacă vreau un cadou – mi-l fac. Dacă vreau în vacanță – plec. Am regăsit plăcerea de a lucra.
Da, sunt foarte puternică. Am dat dovadă de curaj când mi-am recunoscut că sufăr de depresie. Cred că aceasta a fost una dintre cele mai importante decizii din viața mea, cea de a cere ajutor.
Fiecare femeie, cred, are nevoie de cineva. De un bărbat care să ne asculte seara. Nu visez să fie frumos și înalt, visez să fie bun și să mă respecte. Bărbații din viața mea au înțeles că eu pot și se relaxau. Vreau pe cineva mai puternic ca mine!
M-am gândit de foarte multe ori să revin acasă. Aici sunt frații mei, nepoții mei, mama. Până acum doi ani fiul meu era lângă mine, acum el a plecat în Germania, la studii. O dată cu această schimbare, mă simt tot mai des chemată de rădăcinile mele. Sunt sigură că într-o zi voi reveni, dar nu acum.
Coordonare: Eugenia Ion, Foto: arhiva personală
#putere