E creativă, inovatoare, charismatică. A lansat primul audiobook și videoclip literar din Moldova. Este autoarea bestsellerului ,,Camașa lui”, cartea care a fost citită de către femei dintr-o răsuflare, poziționând-o pe Augustina Șiman printre cei mai populari și în vogă autori de la noi. Dă dovadă de un bun-simț ieșit din comun, iar mai jos îi poți afla povestea printre rânduri.
– Cum reușești să îmbini aceste domenii, care aparent nu prea au multe în comun?
Cred că nu mi-ar reuși nimic din toate dacă nu aș avea o profundă dragoste și o curiozitate crescândă pentru cele trei meserii, în numele cărora îmi mâzgâlesc zeci de foi din agendă și îmi descarc de câteva ori pe zi smartphone-ul: cea de scriitoare, de lector universitar și de tânăr diplomat.
„Am știut că o să fiu scriitoare cu mult înainte să aleg Facultatea de Drept în 2010, mi-am urmat cu încăpățânare acest vis când nu se găsea un suflet împrejur care să mă încurajeze în alegerea mea. Dar, până la urmă, e și asta o lecție importantă: nu ai nevoie să ceri voie nimănui ca să zbori, pur și simplu Zboară! Și am scris, motiv pentru care a apărut și bestsellerul „Cămașa lui”. Ulterior, la Facultatea de Drept, în anul doi am descoperit disciplina drept internațional public, și am îndrăgit-o atât de mult, încât am ajuns să fac masteratul și, deja, mai recent – doctoratul în drept internațional public, și chiar să predau această materie la Universitate. La fel în anii de facultate, am făcut un stagiu care m-a marcat foarte mult, la Ministerul Afacerilor Externe. În ultima zi de stagiu, ieșind din clădirea Ministerului, mi-am promis că într-o zi o să lucrez aici, iar astăzi, de luni până vineri, în fiecare dimineață, nu am răbdare să ajung mai repede la serviciu.
Deși sunt diferite, toate cele trei meserii te învață un lucru comun: să îți alegi cu grijă cuvintele.
Adevărul este că, având un astfel de program, nu îți rămâne timp să faci lucrurile repede, ci doar să le faci consecutiv – motiv pentru care nu am dus la tipar a patra carte, „Despre Ea”, exact în clipa când am anunțat că e gata, dar mi-am stabilit o zi exactă pentru luna noiembrie când să o fac. Devii extraordinar de organizat și de rațional, te bucuri de lucrurile aparent nesemnificative… bunăoară faptul că o săptămână are șapte zile… mi-aș dori uneori să fie cel puțin una în plus, dar, reieșind din ceea ce este, îmi valorific și planific cu entuziasm aproape fiecare minut din ea.
Dacă ar mai fi să fac o confesiune în privința îmbinării tuturor domeniilor de activitate, aș spune că până la vârsta de 25 de ani, nu am consumat cafea… Am început să o beau de vreo șase luni, ocazional, pe la mijlocul zilei, dar doar din cauza faptului că finalitățile mai multor planuri se sincronizau pentru aceeași perioadă… Totuși nu mi-aș dori să revin vreodată la ea… Mi-a lăsat un gust dulce-amărui în sensul figurat al cuvântului: îmi spulbera orice necesitate de a dormi și, până la urmă, la orele două noaptea scriam articole pentru portaluri de lifestyle feminin. O să-mi înșel cu mare drag cafeaua cu câteva ore în plus de somn!
Este adevărat că, uneori, îmbinând atâtea activități, te poți simți consumat, consumată în cazul meu, mulți dintre cei care mă cunosc mă privesc adesea cu mândrie și cu îngrijorare în același timp, dar este doar o oboseală fizică, fiindcă psihologic nu cred că am fost mai fericită și mai împlinită vreodată în viață! Or, acum realizez, zilnic, tot la ce am visat cu câțiva ani în urmă! Îmi trăiesc absolut toate visurile și mă dedic lor, motiv pentru care febra musculară din picioare după ce fac, pe tocuri, traseul unei zile de: serviciu – negocieri cu edituri – lecții la universitate – acasă (unde munca permanentă prin scrierea articolelor științifice și beletristice) este absolut nesemnificativă.
Abia câteva săptămâni în urmă, mi-am dat seama cât de înrădăcinate sunt și diplomația, și literatura, și dreptul în mine. Eram într-o deplasare de serviciu pe care mi-am dorit-o de mult timp din cauza posibilității de a-mi îmbunătăți abilitățile diplomatice, iar în sala de așteptare a aeroportului și pe întreg parcursul zborului citeam cu mare concentrare, subliniind zeci de pasaje din Genealogia Moralei de Friedrich Nietzsche… Acasă, din acea călătorie, am revenit cu 2,5 kg de cărți de drept internațional public – toate fără pic de efort sau de premeditare.
– Care dintre aceste domenii îți pare mai solicitant?
Toate sunt. Și nu cred că aș putea acorda prioritate vreunei meserii, fiindcă toate mă întregesc, mă formează continuu. Pentru toate am depus foarte mult efort ca să le obțin. Aș simți un mare gol în mine și o greoaie dezolare dacă, într-o zi, nu aș mai putea organiza lansări de carte, nu aș încuraja studenții să îndrăgească și ei dreptul internațional public sau dacă nu aș mai putea acorda asistență necesară în domeniul politicii externe a Republicii Moldova.
– În afară de muncă, ce lucruri îți aduc plăcere?
Din cauza acestei agende arhiîncărcate, am ajuns să apreciez foarte mult cele 40 de minute, o dată la două săptămâni, petrecute la minichiuristă – când, literalmente, îți ia mâinile și nu poți face nimic: nu poți răspunde la un apel, nu poți să scrii o notiță în agendă, să răscolești prin ea sau prin buzunare… când ești, pur și simplu, nevoită să stai… liniștită… Și paharul de rozé savurat, uneori, duminică seara cu fetele, obișnuință a unei vechi prietenii, devenită deja o necesitate pentru noi toate – prinse în grijile vieții.
Anume în seara unei astfel de duminici, alături de prietenele mele, în liniștea după ce am acompaniat amintirea câtorva momente haioase din viață cu zgomotul râsului nostru, mi-am dat seama că toate realizările mele mari de viaţă au avut drept imbold bărbaţi care, la un moment dat, mi-au reproșat: „Să văd cum o să te descurci fără mine”. Cred că m-am descurcat.