„Am avut gust amar și sufletul frânt când am ajuns la orfelinat, dar aceasta a fost unica șansă a mamei să ne scape de violența și de culoarea sângelui. Știam că va trece puțin timp și vom ajunge iar în brațele ei, brațele în care ne simțeam cel mai bine și adormeam fără să mai conteze dacă eram sătui ori nu. Doar mama ne cocea cele mai bune plăcinte, doar mama ne culca cu cele mai puternice rugăciuni”. Așa și-ar descrie în câteva fraze o bucată din viața Silvika Gandrabur, fata de la țară, cu credință în Dumnezeu și iubire pentru aproapele său. Mamă a 4 copii minunați, copii așteptați, crescuți și trecuți prin greutăți, dar care acum sunt cei mai fericiți copii și se simte cea mai fericită mamă.
Silvika Gandrabur: femeie de afaceri, interpretă
Eu am avut norocul să mă nasc într-o familie în care respectul și liniștea să stea în capul mesei, unde să ni se spună că suntem cei mai buni și iubiți copii. Dar am avut norocul să mă nasc cu cea mai bună mamă și cei mai scumpi frați, cu care suntem 5 la număr.
Dacă s-ar face un film despre viața mea ar avea denumirea „Capul aplecat, sabia nu-l taie”. Anume așa am obținut ceea ce am acum, o casă mare, o familie mare unde la fiecare sărbătoare masa e plină de bucate așa cum mama m-a învățat și unde fiecare om care intră în casă are loc la masă.
Mi-a fost foarte greu, cel mai greu când mama mea a decedat. Atunci am rămas pustie și goală. A fost cea mai dificilă perioadă din viața mea. A fost nevoie de mult timp ca să treacă să nu o mai aștept la ușă, ci doar în vise.
Muzica a devenit refugiul în care eu pot să fiu doar cu mine, este plăcerea pe care mi-o pot permite sufletește, este dorința mea de demult, este dorința mamei.
Regretul meu cel mai mare pe care îl am acum este că foarte puțin, dar foarte puțin timp l-am petrecut alături de mama mea și că de prea puține ori i-am mulțumit și i-am spus „te iubesc”, iar atunci când a plecat la ceruri nu am fost lângă ea.
Mama mea mereu îmi spunea așa: „Fata mamei, ograda și casa e pentru oameni, primește-i cu inima bună, așează-i la masă și sfătuiește-te cu ei”.
Copilăria mea a fost una nu tocmai așa cum ar trebui să o aibă un copil. A fost una grea, am muncit mult, foarte mult pentru a avea ce pune mama pe masă, iar ea lucra și mai mult. O pâine era prea puțin ca să poți hrăni 5 copii biologici și alți 5 adoptivi.
Viața m-a învățat să înțeleg că nu există NU POT, există NU VREAU! Dacă îmi doresc ceva, nu poate exista un impediment în atingerea acestui scop.
Am fost o mireasă obișnuită, fără rochie de prințesă și buchet din crini albi. Așa erau timpurile atunci, pe la ai mei 18 ani, și altfel nu putea fi. Dar știu că următoarea nuntă, pentru că sigur va exista următoarea, va fi exact așa cum mi-o doresc, în locul pe care mi-l doresc și cu oameni frumoși.
Copii mei sunt iubiți, respectați și responsabili. Anume responsabilitatea aș vrea să o văd cultivată mereu în ei. Să muncească cinstit și să conștientizeze că fără muncă și oboseală nu poți obține multe în viață.
Mă simt fericită atunci când îmi văd copii sănătoși și zâmbind, când văd oamenii din jur fericiți, când văd bunătatea, dar și atunci când pot face fericit pe cineva oferindu-i din puținul meu. Puținul meu pentru cineva poate fi mult.
Am plâns atunci când am fost trădată de oamenii cărora le-am deschis ușa sufletului, dar și cea a casei. Am iertat, pentru că așa Dumnezeu ne-a învățat, pentru că așa e omenește, pentru că neiertarea e grea să o porți cu tine și ea nu ne face decât rău. Iartă, eliberează-te și sufletul îți va fi ușor.
Cred în mine pentru că de multe ori, prea multe ori mi-am demonstrat că eu pot, că eu sunt o luptătoare și greutățile prin care am trecut, nu au fost decât o cale spre succes.
Cred în Dumnezeu. Credința în El m-a călăuzit și mi-a arătat prin lucruri, prin oameni că El există și că a sluji Lui e a-ți sluji ție. Or, fără credință în Domnul nu eram ceea ce sunt și nu aveam ceea ce am.
Silvika de mâine va fi și mai fericită decât azi și mai împlinită, și mai iubită.