Fișier
Funcție: Director artistic al Teatrului “Luceafărul”, Regizor
Data și locul nașterii: 09.06.1981
Studii: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, or. București, România
Titluri: Titlul onorific Artist Emerit, 2013
Coordonare: Aneta Popov
Foto: Nadia Kuzimina
Teatru este cuvântul care îl reprezintă cel mai bine, întrucât, în numele acestuia, a mai absolvit o facultate teatrală la București, la 39 de ani, după altele două din Republica Moldova. Nu și-a dorit să revină la Chișinău, dar pandemia i-a schimbat planurile, prioritățile și i-a dat un nou rol – cel de director artistic al teatrului „Luceafărul” din capitală. În ciuda realității, a reușit să monteze un spectacol de mare succes – „Tata”. Sperăm că 2021 ne va oferi șansa să îl revedem.
CINE SUNT? Ca director, încă nu înțeleg cum sunt din cauza că ne sunt închise teatrele. Ca regizor nu pot spune cum sunt, la fel, nu îmi dau seama, cred că ar fi mai bine să zică actorii despre mine cum sunt. Dar ca student la București am fost unul serios, responsabil, sârguincios, tocmai pentru că am început școala la 37 de ani, vârstă suficient de matură ca să-mi dau seama de ce și pentru ce am făcut pasul acesta.
2020. Am avut multe planuri și pentru anul trecut, însă, din păcate, mi-au fost date peste cap, ca la toată lumea, bănuiesc. Am avut și pentru anul acesta un plan de lucru la teatrul „Luceafărul”, un plan de montări, dar nu a funcționat, pentru că tocmai teatrul este cel care are mai mult de suferit în această perioadă de restriște, așa că nu știu ce să zic.
ACEST AN, 2020, a fost unul care inițial mi-a promis foarte multe lucruri frumoase, apoi mi-a luat doi oameni dragi: proful de la București și pe colega mea, tot de la București. A fost un an cu mari surprize. Nu cred că-l voi uita.
ORICUM, ÎN ANUL TRECUT am devenit directorul artistic al teatrului „Luceafărul” și am montat și – „Tata”, de Dumitru Matcovschi. Dar a fi directorul artistic al unui teatru, pentru mine, nu este neapărat o reușită, ci, mai curând, o responsabilitate. Este foarte greu să creezi o trupă de teatru azi, dar mai greu este să o menții, pentru că ține nemijlocit de situația politică și economică a acestei țări. Oamenii vor în continuare să plece de aici, pentru că sunt disperați, dezamăgiți, nenorociți. Acum un an, aproape în fiecare teatru se vorbea despre faptul că nu sunt bani, că este frig, că suntem săraci atât fizic, cât și spiritual, că vrem să ieșim de sub stratul gros de naftalină. Acum o să auzi doar o singură rugăminte – „să ne lase să lucrăm”.
PIESA „TATA” NU ESTE UNA NOUĂ, a fost scrisă în 1970, deci s-a scurs ceva timp de atunci. „Tata”, este un spectacol despre o lume care deja a apus, despre satele depopulate și despre identitatea noastră pe care nu o mai știm, despre oamenii pe care n-o să-i mai întâlnim. Mă bucur că din toate montările plănuite pe stagiunea aceasta, măcar asta am reușit să scot.
SUNT UN OM SINGURATIC care își caută refugiul în teatru. Doar că acum sunt privat de acest refugiu, din cauza restricțiilor absurde.
NU O SĂ-MI ÎNȘIR VISURILE ACUM, tocmai pentru că sunt visele mele. Prefer ca ele să rămână doar ale mele. Sunt fericit că le mai am. Mă țin de ele ca de un fir de păianjen, pentru că asta mă face să fiu.
DACĂ AȘ FACE REGIE, ACTORIE SAU PICTURĂ, CE ALTCEVA AR FI? Nu știu, nu-mi dau seama. Întrebarea asta mi-am pus-o de mai multe ori, dar nu am găsit niciun răspuns.
ODATĂ CU TRECEREA ANILOR, ÎNCEPI SĂ ÎNȚELEGI ALTFEL LUCRURILE. Mi-am zis că n-o să mai revin în Republica Moldova, dar uite că pandemia m-a pus să fac tocmai inversul.
UN FEL DE MOTTO AL MEU… Ai grijă de visurile tale, prețuiește-le!
SALVAREA NOASTRĂ, ÎN ACEST SECOL, AR FI ÎN A ÎNCERCA SĂ DĂM VALOARE, să prețuim și să promovăm oamenii-valori, nu influencerii deveniți vedete peste noapte.
DIN SECOLUL TRECUT aș păstra simplitatea și bunul simț. Nu aș fi vrut ca prostia să fie atât de prezentă în secolul nostru.