Pentru voi mi-am pus tot sufletul ca să creșteți mari și frumoși…
rozator, poet, traducător și editor din Republica Moldova
Născut pe 14 iunie 1932, Grinăuți, județul Bălți, Regatul României.
Decedat pe 21 iunie 2024 (92 de ani)
Studii: 1955 – absolvă Institutul pedagogic
„Ion Creangă” din Chișinău și e recomandat la aspirantură, la Institutul de Literatură din Moscova.
Se retrăsese de ceva ani din spațiul public, dar „Marea Plecare”, desprinderea de condeiul vieții a lui Spiridon Vangheli s-a produs în vara anului trecut, îmbrățișând cu durere inimile familiei și milioanelor de copii care au crescut de mână cu cărțile lui. Fiica sa, Rodica, a petrecut cu el practic fiecare zi, din ultimul an mai ales, un an în care scriitorul s-a pregătit conștient de „plecare”.
„Am trecut totul prin mine, respirând cu el până în ultima suflare. A plecat în deplină conștiință – nu de bătrânețe, nu răpit de boală, lucid și tare concentrat cum să plece ca să nu afecteze conștiința”.
Spiridon Vangheli a fost, prin esența sa, un adevărat păstrător al copilăriei, un om al cărui cuvânt a atins inimi, a deschis lumi și a transformat imaginația într-o forță vie. Prin „Isprăvile lui Guguță”, scriitorul a adus în fața cititorilor un personaj unic. Guguță – simbolul copilăriei.
Nu doar un scriitor, ci un creator de lumi, un om care a învățat generații întregi ce înseamnă curajul, bunătatea, prietenia și puterea unui zâmbet sincer, Spiridon Vangheli își continuă respirația aici prin cărțile sale, cele care sunt mai mult decât simple lecturi – sunt îndrumători de viață și lecții de omenie. Opera sa a călătorit dincolo de hotarele țării, fiind tradusă în peste 40 de limbi, ceea ce denotă cât de puternic a reușit să atingă inimile cititorilor de pe întreaga planetă. Cuvintele lui au fost și continuă să fie un refugiu pentru cei mici și un sprijin pentru cei mari. În fiecare pagină, în fiecare poveste, dăinuie o fărâmă din sufletul său.
Arhitectul de cuvinte al unei lumi în care copilăria nu avea vârstă și imaginația nu cunoștea limite, prin personajele sale, în special Guguță, Spiridon Vangheli a construit un Univers plin de căldură, curaj și visuri colorate. În această lume, copiii purtau căciuli mai mari decât ei, nu doar pentru a se proteja de frig, ci și pentru a-și adăposti visele mărețe. Vangheli nu a scris doar povești; a creat un limbaj al inimii, o punte între generații care încă șoptește valorile prieteniei, sincerității și omenirii pure.
Într-o colaborare legendară cu Grigore Vieru, a dat viață „Abecedarului” – cartea care a învățat să citească generații întregi de copii din Republica Moldova. Literele nu erau doar semne pe hârtie, ci semințe ale cunoașterii plantate în mințile fragede ale copiilor. Spiridon Vangheli a știut că educația înseamnă emoție, poveste și iubire pentru cuvânt. Cu aceeași dragoste, a tradus operele lui Astrid Lindgren și James Barrie, deschizând ferestre spre lumi fantastice pentru tinerii cititori din spațiul românesc.
Astăzi putem spune că suntem generațiile părintelui Spiridon Vangheli, or îndemnul său „Pentru voi mi-am pus tot sufletul ca să creșteți mari și frumoși…”, merită să-l amintim cu recunoștință… Un veritabil, autentic, Om al Secolului.
Recunoașterea muncii sale nu s-a măsurat doar în premii și distincții, deși acestea nu au fost puține. Printre cele mai importante se numără Diploma de Onoare „Hans Christian Andersen” din 1974, acordată pentru cartea „Ministrul bunelului”, un premiu de o valoare rar întâlnită, echivalentul Oscarului în literatura pentru copii. A fost distins cu Premiul de Stat al Uniunii Sovietice în 1988 pentru volumul de sinteză „Guguță și prietenii săi”, un omagiu adus copilăriei universale. În 1992, a primit titlul de „Scriitor al Poporului din Republica Moldova”, o recunoaștere supremă a impactului său asupra culturii naționale. În 1996, Academia Română i-a acordat Premiul „Ion Creangă”, confirmând astfel valoarea literaturii sale în întreg spațiul românesc. Decorat cu „Ordinul Republicii”, Vangheli și-a câștigat un loc de cinste în istoria literaturii universale. Dar poate cel mai drag premiu a fost „Simpatia copiilor”, o distincție care nu vine de la critici literari, ci direct din inimile micilor cititori.
Spiridon Vangheli rămâne viu în fiecare zâmbet de copil care descoperă „Isprăvile lui Guguță” și în fiecare adult care, prin cărțile sale, regăsește copilăria pierdută. Moștenirea lui nu este doar literară, ci sufletească – o punte între generații, o amintire vie a lumii copilăriei ideale, unde bunătatea și imaginația nu îmbătrânesc niciodată.
Citând din Spiridon Vangheli
(fragmente din interviuri)
„Unde l-am găsit pe Guguță? Păi, el nu e decât un băiețel ascuns în sufletul meu, un copil care niciodată n-a crescut mare. De ce îl cheamă așa? Însuși caracterul băiețelului cere sonoritatea aceasta.”
„Că mă simt mai bine între cei mici, e adevărat. De ce? Pesemne, mai sălășluiește încă în sufletul meu copilul, care s-a cam săturat de «teatrul» celor adulți. Și atunci? Atunci nu-mi rămâne decât să trăiesc în lumea copilului, o lume frumoasă, unde totul este posibil.”
„Viața m-a premiat cu cel mai frumos dar, familia. Sprijinul și susținerea mi le-a oferit întotdeauna scumpa mea soție, Eleonora Vangheli. De asemenea, copiii și nepoții mei. Sunt un om necruțător cu mine. Uneori, pot reveni de zece ori la o frază, dacă mi se pare că nu se încadrează în context. Nu am căutat să scriu prea mult, de frică să nu ratez unele lucruri. Cărțile mele sunt mai degrabă cărți-eroi.”
„Experiențele pe care aș vrea să le repet sunt cele din copilărie, când învățam să călăresc, apoi aveam o mare dorință să mă duc cu tata la cosit. Până și de năzbâtiile pe care le făceam îmi este dor. Tot universul satului era stăpânit de mine.”
„Vreau nu vreau, dar vine vremea să mă duc și eu unde a plecat Grigore Vieru, voi pleca și eu, în schimb rămâneți voi. Voi veți fi scriitorii de mâine, miniștrii de mâine, pictorii, medicii de mâine. Pentru voi mi-am pus tot sufletul ca să creșteți mari și frumoși… și luați toate problemele care nu am știut să le rezolvăm noi”.
Opere:
„În țara fluturilor”, Chișinău, 1962;[2]
„Soarele”, Chișinău, 1963;
„Băiețelul din coliba albastră”, Chișinău,1964;
„Balade”, Chișinău, 1966;
„Isprăvile lui Guguță”, Chișinău, 1967, Buc, 1985;
„Ministrul bunelului”, Chișinău, 1971;
„Columb în Australia”, Chișinău, 1972;
„Primiți urătorii?”, Chișinău, 1975;
„Guguță-căpitan de corabie”, Chișinău, 1979;
„Steaua lui Ciuboțel”, Chișinău, 1981;
„Calul cu ochi albaștri”, Chișinău, 1981;
„Privighetoarea”, Chișinău, 1985;
„Scrieri alese”, Chișinău, 1985;
„Isprăvile lui Guguță”, București, 1985;
„Pantalonia – țara piticilor”, Chișinău, 1989;
„Băiețelul din coliba albastră”, miniaturi, Chișinău, 1990;
„Ghiocica, povestiri, nuvele, snoave, balade, basme”, Chișinău, 1991;
„Guguță și prietenii săi”, proză, versuri, scrisori de la copii, în 2 vol., Chișinău, 1994;
„Tatăl lui Guguță când era mic”, Chișinău, 1999;
„Copii în cătușele Siberiei”, Chișinău, 2001;
„Taina inelului” (piesă, Teatrul municipal de păpuși „Guguță”), Chișinău, 2003.
Text: Eugenia Ion, Foto: moldova.org/ zdg.md/ scribd.md