Confesiuni din Era Femeilor Puternice
Le-am trece fără prea multe dubii la categoria „Sinonimele cuvântului PUTERE”.
Și nu credem că ar fi vreun muritor care ne-ar acuza pentru acest pas îndrăzneţ, dar asumat. E ceva timp de când am început să înţelegem și să acceptăm ideea că femeia zilelor noastre e o minune care se reinventează mereu, se reface din propria-i cenușă, aidoma Păsării Phoenix. Zi de zi ne surprinde și ne demonstrează că ea, urmașa Evei, a fost în zadar pusă într-un con de umbră de-a lungul secolelor. Iar noi suntem decât niște ambasadori ai femeilor. Niște confidenţi cuminţi ai unora dintre cele mai puternice și moderne femei ale prezentului.
Coordonare & text: Rodica Ciorănică, Iuliana Mămăligă
Foto: Natalia Mitereva, Julia Mitereva, Aurel Obreja, Mihai Potârniche
Text: Aneta Popov, Diana Botnaru
Valentina Naforniță
Soprană
laureata concursului BBC Cardiff Singer of the World
amfitrioana Galei Generozității a CCF Moldova
Studii:
Colegiul de Muzică “Ștefan Neaga” din Chișinău
Masterat, Universitatea Națională de Muzică din București
Deși este o vedetă de talie internațională și vocea ei divină este admirată de o mulțime de oameni, Valentina Naforniță este încă un mister pentru noi. Ea știe să ascundă suferința după un zâmbet fermecător, știe să muncească în liniște ca apoi să cucerească prin note înalte și știe să fascineze cu talentul, frumusețea și aura sa luminoasă, chiar dacă spune că e un „om ca toți ceilalți”. Din satul natal, Cuhnești, r-nul Glodeni, spre scena Operei de Stat din Viena, eroina noastră a trecut prin metamorfoze la propriu și la figurat, dar și-a păstrat acea feminitate blândă, acel vibe elegant și surprinzător, delicat și demn de o Lady cu L mare.
CÂND ERAM MICĂ, AM DECIS SINGURĂ SĂ MĂ ÎNSCRIU LA ȘCOALA DE MUZICĂ. A fost o decizie spontană și asumată! Mi se pare că e frumos să fii pasionat de ceva atât de mult, încât să hotărăști singură că vrei să faci asta. Când mă uit acum în trecut, mă motivează foarte mult acea Valentina foarte curajoasă și plină de dragoste față de artă.
ÎMI AMINTESC DE PRIMA NOTĂ PROASTĂ PRIMITĂ LA ȘCOALĂ. În principiu, învățam bine și nu țin minte să fi avut calificative joase. Dar, când primeam critici, ele mă motivau.
FIIND STUDENTĂ, A TREBUIT SĂ PLEC DE ACASĂ, ÎN ROMÂNIA, PENTRU VIITOR MAI BUN: mi-am dat seama cât de multe oportunități poate să îți ofere lumea. Mi-am dat seama că nu contează de unde vii și că totul este posibil atunci când muncești pentru visele tale.
PREMIUL „BBC CARDIFF SINGER OF THE WORLD” A AJUNS ANUME ÎN MÂINILE MELE, AVÂND ATUNCI 24 DE ANI. Cred că a fost cel mai neașteptat lucru care a putut să mi se întâmple. Imediat, am realizat că va trebui să muncesc enorm pentru ca să mă mențin acolo, pentru ca să demonstrez că este bine meritat și, în primul rând, să fac asta pentru mine. Sunt puține lucruri incredibile ce mi s-au întâmplat în viață, iar acest trofeu chiar a fost o revelație. Când participam la diverse concursuri, optam pentru principiul acumulării de experiență, cum spuneau și profesorii mei. Cardiff nu a fost o excepție. Am aplicat pentru a îmi consolida calitățile, să învăț ceva. Șocul a fost de nedescris!
AM IEȘIT PE SCENĂ PENTRU PRIMA DATĂ CA MEMBRĂ A ANSAMBLULUI DE LA OPERA DE STAT DIN VIENA în octombrie 2011. În acel moment am fost un om fericit. Am simțit încă o dată că asta vreau să fac și că asta trebuie să fac. Am avut niște emoții foarte frumoase.
ÎNCĂ MAI AM EMOȚII FRUMOASE CÂND SUNT RECUNOSCUTĂ PE STRADĂ. Uit de faptul că lumea ar putea să mă știe. Dar mi-aș dori ca oamenii care mă recunosc să se apropie, să îmi vorbească, să nu le fie teamă. Sunt un om ca toți ceilalți.
CÂND AVIONUL ATERIZEAZĂ PE AEROPORTUL DIN CHIȘINĂU și aud cum pilotul spune: „Doamnelor și domnilor, tocmai am aterizat pe aeroportul din Chișinău…”, îmi zic: „Bine ai venit acasă, Valentina”. O sun pe mama și pe Liduța, sora mea.
SUNT SINGURĂ CU MINE!
SUNT SINGURĂ CU MINE. Am nevoie de acest timp de multe ori și îmi place compania mea. Mă concentrez mult mai bine la ce am de făcut și atunci toate lucrurile se aranjează la locul lor. Îmi place să-mi fac program și să țin pasul. Asta reușesc să fac atunci când sunt сu mine însămi. Totuși, în general, am nevoie doar de câteva zile pentru aceste momente. Mai mult îmi place să fiu înconjurată de oameni, prieteni sau familie.
ÎMI PLACE SĂ DANSEZ CÂND RĂSUNĂ MELODIA MEA PREFERATĂ. Nu contează unde sunt. Ba chiar mai fredonez și pot să invit lumea să danseze împreună cu mine.
ECHITAȚIA ESTE UN NOU HOBBY! Simt o libertate soră cu zborul!
MĂ CUPRINDE MELANCOLIA CÂND AUD CUVÂNTUL „ACASĂ”, mai ales când sunt departe de ea. Mă gândesc la copilărie, tata, familia mea de la Cuhnești… Aș putea să-mi rezum viața mai mult la copilărie, la acei ani fără de preț care m-au format atât ca om, dar și artist.
ÎMI DORESC MULT CA MAMA SĂ FIE BINE. Am o dragoste, recunoștință și respect aparte pentru ea. Tata a plecat în altă lume acum câțiva ani. Simt că a fost, este și va fi bărbatul vieții mele. Omul care m-a încurajat demult și care încă o face. De multe ori, în momentele în care simt o incertitudine și mă gândesc la el, simt de parcă găsesc o alinare
și un răspuns.
NU ÎMI PLACE SĂ MĂ GÂNDESC LA ZIUA DE MÂINE. Ador prezentul. Este important să fiu bine cu mine aici și acum. Prefer să apreciez momentul aici și acum, el trebuie să fie savurat frumos. Cât despre viitor, nu îmi fac griji. Sintagma ce mă reprezintă este: „Eu POT!”
SUCCESUL ȘI FAIMA SUNT LUCRURI… șmechere! Trebuie să înveți să mergi cu ele la braț. La început a fost un șoc pentru că totul s-a întâmplat peste noapte. Performanța BBC Cardiff, apoi Balul vienez oricum m-au menținut cu picioarele pe pământ. Reveneam în apartamentul meu din Viena, în cei 30 de metri pătrați. Eram tot eu, până la urmă! Cariera mea abia începea frumos, prin anii 2012-2013.
Critica dură este egală cu motivația!
LUMEA PRESUPUNE, LUMEA VORBEȘTE, lumea are impresia că le știe pe toate, dar în realitate nu știe nimic.
AVEAM COMPLEXUL FETEI DE LA ȚARĂ, DIN MOLDOVA Nu m-a afectat în carieră, dar îl aveam în mine. Încercam să-l îmblânzesc. La București a fost cel mai vizibil, practic nu vorbeam în prima jumătate de an. Dar, m-am dezghețat! Până la urmă, cu toții avem ceva în… buzunare! Când am început să fiu vizibilă, să răsar, lumea nu înțelegea cine sunt eu!
DIVORȚUL A VENIT DUPĂ 18 ANI DE RELAȚIE.
NU POT SĂ VORBESC MULTE. În cazul nostru s-a petrecut rapid și intens. Mă bucur că a fost scurt procesul. Nu e ok să tragi de timp, să lungești. Fiind o persoană publică, inclusiv soțul meu, nu doream să răspundem la întrebări firești de genul ce mai facem, cum suntem. A fost un anunț fără a lăsa loc de comentarii. Nu a fost ușor. Nu e ușor. Dacă pentru cineva e lejer, jos pălăria. A fost o decizie luată de ambele părți. Ce am simțit după? Hm… chinul a fost în timpul procesului, trăiri ce nu le mai vrei repetate. Lumea începe să interpreteze, să comenteze, dar eu îmi caut de viața mea.
NE ȘTIM DE LA 16 ANI. Mihai a avut un rol important în viața mea, eu – în viața lui, dacă vorbim de carieră. Am avut momente când ambii ne-am susținut și ne-am încurajat. Am fost alături în momente cheie din viața noastră. Acum nu am lăsat nicio fereastră deschisă… Nu știu cum e în alte cupluri. Oare câte cazuri sunt când oamenii încheie o relație rămânând prieteni?
LUCRURILE SE ÎNTÂMPLĂ AȘA CUM TREBUIE SĂ SE ÎNTÂMPLE. De exemplu, oamenii sunt potriviți la locurile potrivite. Mama mea e un om de nedescris. Și-a menținut calitățile și luciditatea când l-a pierdut pe tata și pe părinții ei. După greutățile prin care a trecut, a rămas un om bun. Nu știu dacă aș putea face la fel. Aș fugi. Poate că nu am fost pusă în fața unor fapte similare. Cred că aș plânge non stop. M-a impresionat mereu. Mă uit la ea și văd cum zâmbește, câtă energie are! O altă personalitate care m-a marcat este dirijorul Zubin Mehta. La cei 80 de ani ai săi e o enciclopedie vie. Am colaborat, am cântat alături de el, am înțeles ce înseamnă să fii un artist desăvârșit. Da, a agonist milioane la viața sa, dar a dirijat toți titanii operei. Se comporta cu mine blând, cu bunătate și am învățat multe lucruri de la el. Venea la fiecare repetiție, aveam cam 5-8 ore de muncă. Ne făcea să ne simțim implicați, ne transmitea dragostea de viață și de artă. Chiar sunt mulțumitoare sorții pentru oamenii valoroși din viața mea!