Valentina Nafornița a fost cerută în căsătorie!

Evenimentele frumoase se țin lanț în viața sopranei. Recent, artista ne-a anunțat că în curând va deveni mamă, iar ieri iubitul ei a decis să mai facă un pas important în relația lor.

Dirijorul și compozitorul Cristian Spătaru a primit un „DA” de la iubita sa. Cererea a avut loc pe malul mării, în Grecia.

Soprana a publicat un story pe pagina sa de Instagram, în care zâmbind și cu un buchet de flori în mâini, ne-a arătat inelul.

Acum o săptămână, în cadrul emisiunii Neredactat cu Rodica Ciorănică, Valentina Nafornița povestea că încă nu a fost cerută în căsătorie: „Nu, nu am fost cerută. Nu este obligatoriu. Lumea mă întreabă pe mine întrebarea asta și eu nu am ce să răspund. Cum o să meargă lucrurile o să vedem…”

Foto: Instagram.com

Abonează-te la articolele

Vip Magazin