Este cea mai cunoscută soprană de la noi. Feblețea celor mai mari scene de operă din Europa. De zece ani consecutiv, gazda Galei Generozității și zâna bună a copiilor care nu locuiesc într-o familie. Este cea care și-a dorit să fie. Fata de la Cuhnești și vedeta Operei din Viena.
Nu este un drum plin de flori. Dar nu aș schimba nimic, niciodată.
Valentina, studentă la Academia de Muzică din București și Valentina, de azi… cât de diferite sunt? Dacă ai ști cât de mare este asemănarea! Gândindu-mă acum la mine cea de atunci, pot să spun că nu s-a schimbat decât faptul că acum am o carieră internațională. Atunci doar îmi imaginam viitorul, astăzi îl trăiesc exact așa cum mi-l doream. E foarte frumoasă senzația. Am aceleași emoții că și atunci, aceeași dragoste și pasiune pentru artă, pentru călătorii, pentru frumos. Nimeni nu m-a întrebat asta până acum și este fain să realizez că, de fapt, nu m-am schimbat deloc și să înțeleg că nimic și nimeni nu te poate schimba și nu te poate opri dacă îți dorești cu adevărat ceva.
Tu cum vezi, detașându-te puțin, cine este Valentina Nafornița? Sunt un om ca toți oamenii. Viața cu încercările ei nu mă ocolește nici pe mine. Sunt încrezătoare, sunt iubitoare, sunt sinceră, dar și nesinceră uneori, fac greșeli, dar mă căiesc. Sunt puternică, deși uneori nu vreau, iar alteori iarăși vreau. Sunt pasională, emoțională, muncitoare. Sunt artistă. Sunt femeie.
Ce ai vrea să știe lumea despre tine? Aș vrea ca lumea să știe doar ce e adevărat despre mine. Dar asta este imposibil, nu? Uneori mă întreb cum ar fi dacă un om, chiar un artist, ar fi în locul meu timp de o lună? Să vadă câtă muncă, câtă dedicație, câte și mai câte ți se întâmplă atunci când faci ceea ce fac eu. Poate, trăind o lună din viața mea, nu ar mai vedea atât de mult roz în ea și ar înțelege cât de umană sunt de fapt!
Care e cea mai dureroasă amintire a ta? L-am pierdut prea devreme pe tata. Dar am învățat să trăiesc și cu asta…
Dacă ai putea să faci altceva în afară de muzică, ce ar fi? În ce ai investi banii și timpul tău? Nu există nimic altceva ce mi-ar aduce atâta bucurie pe plan profesional cum îmi aduce opera. Pasiunea e mult prea mare ca să pot să mă gândesc că aș vrea eventual să fac altceva.
Ce contează cel mai mult când ești acolo, în scenă? Ce vezi dacă ai cânta cu ochii închiși? Cât de frumos este să fii pe scenă și să te pierzi! Să te transpui, să te transformi în sunet, în energie, în emoții. Asta îmi doresc mereu. Recunosc, nu de fiecare dată îmi reușește. Nervii și emoțiile uneori mă copleșesc, dar nu mă lupt nici cu asta. Odată mă plângeam de această mare problemă pe care credeam că o am, frica de scenă. De fiecare dată când ieșeam pe scenă era ca și prima dată. Obosisem. Cineva mi-a spus: „Dar de ce vrei să scapi de aceste emoții, dacă așa ești tu? Altfel, cine ai fi tu dacă nu Valentina Nafornița?” De atunci nu mai încerc să scap de aceste trăiri. De multe ori închid ochii când cânt, este un fel de-al meu de a-mi exprima muzica. Însă eu nu îmi dau seama de acest lucru. Eu văd și cu ochii închiși sau poate… nu văd cu ochii deschiși.
Care a fost cea mai emoționantă evoluție a ta din anul trecut? Cea mai emoționantă producție din anul trecut a fost „Cosi fan Tutte” de la Teatro del Maggio Musicale Fiorentino din Florența, unde l-am cunoscut pe Zubin Mehta. Acest mare Maestru, dirijor, este un Titan al muzicii clasice. Are 80 de ani și mă bucur mult că am avut această șansă de a lucra cu el. O experiență de neuitat pe care o voi prețuri mereu.
Știu că mergi pe drumul tău, aparent plin de flori și emoții faine. Ce este la capătul acestui drum? Drumul acesta este infinit. Drumul acesta nu este doar al meu, dar și al următoarelor generații. O istorie pe care o scriu acum și care nu aș vrea să fie uitată. Nu este un drum plin de flori. Dar nu aș schimba nimic, niciodată.
Când ți-ai dat seama că ești un nume? Noi toți suntem un nume. Noi toți suntem speciali. E important să înțelegem că suntem unici. Asta aș dori să-i sfătuiesc pe toți să facă. Dacă ați ști cât de multe putem să obținem în viață atunci când suntem bine cu noi înșine! Iar eu asta am știut-o din copilărie, din sânul familiei.
Text: Rodica Ciorănică, Foto: Dragosh Cojocaru
#inspiratie