Veronica Malcoci știe să împace mai multe fronturi din viața ei. Cu asemenea abilități înnăscute de manager, altfel nici nu se putea. Să conduci o echipă timp de 16 ani e mai mult decât o performanță. Aici poți să adaugi lejer perseverență, flexibilitate, pasiune pentru ceea ce faci, calități ce le găsim în CV-ul eroinei noastre. Însă adevăratele provocări abia vin spre Veronica Malcoci și echipa sa.
Veronica Malcoci: Președinte al Comitetului de Conducere „GRAWE CARAT Asigurări”
Sunt o persoană care crede în țeluri înalte, iar asta-mi determină și modul de a fi. La o enumerare rapidă: muncitoare, cu un simț ridicat al responsabilității, corectă, autocritică, curioasă să învețe. Simţul umorului luptă mereu cu gradul meu înalt de seriozitate și asta mă salvează, iar de ajutat – mă ajută intuiția și empatia. În puținul timp liber care-mi rămâne în afara orelor dedicate companiei, citesc și îl petrec cu familia. Sunt două componente extrem de importante pentru mine.
Orice afacere se conduce greu. Asigurările reprezintă un domeniu complex, ce presupune un set de cunoștințe tehnice specifice, și care, totodată, implică cunoașterea naturii umane – esența este aceeași ca în orice afacere. Și în dicționar cuvântul „succes” vine după cuvântul „muncă” și asta e valabil pentru orice afacere. Ca om de business este important să-ți găsești specificul și să cauți cele mai bune metode de a ajunge la clientul tău.
Când Grawe a intrat pe piața moldovenească a asigurărilor, acum 16 ani, a fost o acțiune de pionierat, iar de atunci, cam tot ce facem se încadrează în această definiție. Sunt Director General al unei companii cu capital austriac care are o implicare concretă în dezvoltarea unui domeniu de activitate și a unei întregi mentalități. Experiența de care beneficiem în cadrul grupului Grawe ne ajută să fim foarte diferiți pentru că, în primul rând, promovăm o mentalitate nouă, europeană!
Discutând strict pe business, există concurență și este una acerbă, dar o afacere bună nu ar exista fără concurență, prin urmare și asta e firesc.
De-a lungul carierei mele am avut multe momente dificile – unele chiar ieșite din tipar. A trebuit să mă adaptez unor situații noi, nestandarde, am fost obligată să iau decizii rapid, și acestea în afara oricărui model preexistent. A fost important să învăț să am încredere în intuiția mea, să descopăr cum să mă mobilizez corect pe mine și pe ceilalți, cum să analizez eficient metodele și apoi rezultatele. Aproape totul se identifică prin comparație, de aceea cred că nu poți să te bucuri de realizări și de perioade de prosperitate în business dacă nu ai trecut și prin momente mai dificile.
Atunci când există ambiție și planuri de viitor trebuie să te reinventezi periodic. Ca femeie am momente când vreau să fac schimbări de look sau stil, iar ca profesionist cu atât mai mult. În orice domeniu în ziua de azi trebuie să fii pregătit pentru schimbări, să cauți metode și abordări noi.
La orice schimbare, ai nevoie de timp să o accepți, apoi să te acomodezi cu ea și, în fine, să o dorești. Există întotdeauna o perioadă de evaluare dacă schimbarea ți se potrivește, dacă este coerentă cu scopul și ideile tale despre viitor și doar apoi poți începe să te bucuri de ea.
Cărțile sunt foarte importante sufletului meu. Nici nu se putea să fie altfel. Mi-am petrecut toată copilăria pe culoarele editurii la care lucra mama mea, în acea atmosferă specială, plină de dragoste pentru cărți. Citesc mult, cărțile mi-au fost prietene în toate etapele vieții mele – unele mi s-au lipit de suflet imediat, altele mi-au captat atenția, dar le-am înțeles mai târziu, când fie aveam vârsta, fie experiența de viață potrivită. Fiecare operă și-a avut rostul ei, la timpul ei. M-am obișnuit să citesc mai multe lucrări deodată, în funcție de starea mea de spirit, de gradul de oboseală – și acum citesc în paralel trei cărți.
În spatele armurii de femeie de carieră, sunt o persoană visătoare și creativă. Principiul meu este să poți visa la orice vârstă, dar este important să ai vise „ecologice”, cele care îți dau energia pozitivă și încurajatoare de care toți avem nevoie. Am visuri pe care le-am realizat, unele pe care sunt convinsă că le voi realiza în viitor, iar altele vor rămâne undeva în suflet și își vor aștepta momentul.
Îmi doresc să am grijă de familia mea, să reușesc să le ofer un pic mai mult din timpul meu, iar mie să-mi acord clipe de liniște și de relaxare alături de cei dragi. După cum vedeți, nimic foarte special, dar esențial.
Lasă un răspuns