Fiecare zi are oportunități egale de a răsturna munții din loc. Și nu contează unde te-ai născut. Și ai doar două opțiuni: ori te lași doborât de soartă, ori îi faci un knock-out și bei șampanie. Uitându-mă în portofoliul vieții semnat de Victoria Roșca, am înțeles că secretul succesului e unul și același pentru toți: multă muncă. Apoi, eroina noastră, cu peste 100k de urmăritori pe Instagram, nu se oprește aici.
Victoria Roșca: actriță, regizoare, vloggeriță
Drumul meu fost precum cel de pe Transfăgărășan, cu serpentine de care vrei și din partea cui vrei. În copilărie am fost o băiețoasă. Credeam că sunt mascota libertății, un ambasador al ei. Când am deschis ochii la AMTAP, am înțeles că fenomenul ceții poate fi și în cap, nu doar în natură. Am avut zile când eram la regim silențios, eram blocată. Scena era ca un univers paralel de care îmi era frică. Nu a fost chiar iubire la prima vedere. Am început să mă dezgheț abia în anul doi. Am transformat bibliotecile în dormitoare, trebuia să țin ritmul cu ai mei colegi. Eram un copil sârguincios. Cred că e o calitate ce mi-a ajutat cel mai mult.
Să-mi dezamăgesc părinții era echivalentul cu un păcat strigător la cer. Nu voiam să… păcătuiesc. Nu voiam să-i fac să sufere. Ei îmi dădeau ultimii bănuți când eram studentă. N-am dus lipsuri acasă. Părinții da, mai ales mama. Noi, copiii, n-am simțit. Neajunsurile erau ascunse cu multă dibăcie, cu zâmbete, muncă, încurajări. Auzeam de la ai mei că suntem cei mai buni copii din lume, cei mai frumoși, cei mai deștepți. Tata îmi povestea că numele meu îmi va purta noroc. Undeva sus, am steaua mea, dar până la stele este renumita umbră pe pământ și loc sub soare! Părinții mei nu mi-au dictat niciodată. Și probabil asta e o formulă la o relație frumoasă.
Eu am avut parte de o altfel de copilărie, una sub cerul liber, una adevărată. În schimb Ovidiu, e tare prins de roboței, anatomia omului și sateliți. Eu aveam tot timpul din lume, Ovidiu e plin de cursuri de limba engleză. Am impresia că îi fugărim anii, nu știu cum. Alte timpuri, alte cereri, altă lume.
Dorurile nu se țin de cei care n-au timp destul. Muncesc mult, seara ajung obosită și dorm ca o buturugă. Așa cred că îmi alin dorul de soțul meu, prin implicarea în mai multe activități. Mintea îmi e ocupată cu mai multe proiecte concomitent.
Cred în forțele proprii și în puterea gândului. Dar mai ales, în nopți albe. Am învățat cum să cer de la viață și ce să-i cer. Să fiu optimistă, să zâmbesc mai des, să-mi aleg prietenii. Femeile noastre au super puteri. Ele transformă visele în realitate.
Comentariile de ură sunt invizibile. Deja. La început vrei să declanșezi a treia conflagrație mondială, apoi te scufunzi într-o indiferență profundă. E prea scump timpul să-l irosești pe lucruri și oameni negativi.
Sunt conștientă de faptul că am urmăritori și fete tinere, de vârsta mea sau mai mici. Vreau să le încurajez să iasă din zona de confort, să nu le fie teamă de riscuri. Încercarea vină nu are. Aplicați mai multe soluții, dar numai nu stați pe loc. Baftă!
Trebuie de învățat, cartea nu strică. Eu cred în procesul de studii. Ți se dezvoltă capacități precum tenacitatea, inteligența emoțională, perseverența, educația în general.
M-ai întrebat când am plâns ultima dată… Plâng des. Din varii motive. Oboseală, temeri etc. De râs la fel, râd frecvent. Am o echipă unde veselia ne e carte de vizită.
Înainte de somn îmi spun următoarele: „Dormi. Mâine va fi totul altfel”. Dimineața Îi mulțumesc Domnului pentru o nouă zi, una cu șansele de a fi mai bună ca ieri.