Vladimir Ghiliov, premiantul „Omul Anului 2016” în management

Vladimir Ghiliov este persoana care își iubește și își cunoaște lucrul de-a fir a păr. În acest an a reușit, alături de echipa de la „Agroprofi”, să mărească în mod considerabil cifrele de vânzări și de afaceri, astfel încât mulți gospodari au în dotarea lor utilaje produse de Case IH, Maschio Gaspardo sau Vaderstad. Un alt succes a fost și deschiderea unei noi filiale în orașul Bălți, mai aproape de producătorii agricoli din nordul țării.

Pe lângă reușitele profesionale, Vladimir Ghiliov se poate bucura și cu cele personale. Are o soție iubitoare și o fiică minunată de cinci ani, care pare să-i pășească pe unele urme. De data asta, putem menționa o altă pasiune de-a dlui Ghiliov, cea de a admira arta plastică, în special cea italiană! Dacă soarta nu l-ar fi legat de agricultură, sigur și-ar fi deschis o rețea de galerii de artă prin țară. Totuși, destinul îl ține aproape de culori: lanurile pline de roadă ale clienților săi, livezile înflorite din primăvară și podgoriile pe vârfuri de câmpii îi umplu sufletul. Îi sunt aproape și desenele fiicei sale, care și-au găsit locul perfect în biroul său, făcându-i diminețile mai frumoase.

Mereu este pus pe fugă și își are agenda încărcată. Ziua lui de muncă începe în sala de sport (e pasionat și de crossfit, de altfel), continuă cu zeci de apeluri, ieșiri pe teren, întâlniri de afaceri și rar i se încheie la ora 18.00. Totuși, niciodată nu întârzie la cina din familie, mai ales dacă e în spiritul Peninsulei Apennine. E o tradiție pe care o respectă cu strictețe.

Ţine și la echipa sa, încrederea dintre el şi ea fiind reciprocă, fapt care asigură excelenţa. Iar feedbackul clienților mulțumiți e cea mai mare răsplată pentru companie.

Da, e adevărat că agricultura e un domeniu riscant, în special din cauza timpului pe care nu-l poți controla, dar „AgroProfi” îl poate influența: prin creșterea productivității, prin consumul redus de combustibil și precizia introducerii semințelor și a îngrășămintelor. Toate acestea, în final, cresc rentabilitatea și calitatea afacerilor agricole. Și, fără îndoială, anul 2017 va fi un an bun pentru fermieri, ne asigură Vladimir Ghiliov.

Pasiunea pentru agricultură i s-a născut într-o vară, în timp ce îşi petrecea vacanţa la bunei. Tutu Gheorghe (așa obișnuia să-şi numească bunelul) era președinte de colhoz. De la el a prins dragostea pentru pământ, conducând de ceva timp una dintre cele mai cunoscute companii autohtone care furnizează utilaje agricole, care oferă agricultorilor soluţii eficiente în activitatea lor de producere.

lis_4044_fmtFişier

Directorul general al „Agroprofi”

Data și locul nașterii:
15 mai 1984, Chișinău

Studii: licențiat în contabilitate și audit

 

 

 

 

 

Text: Svetlana Tataru

foto: liss-l studio

Abonează-te la articolele

Vip Magazin