Compania moldo-germană „Südzucker Moldova”, (cu cifra de afaceri de peste 750 milioane lei) liderul autohton în domeniul producerii de zahăr, continuă să își încânte consumatorii cu surprize noi. Una dintre acestea este brandul „Domnița”, un zahăr cu tradiții de 13 ani, dar care în 2019 a venit cu proiecte și campanii superbe pentru toată lumea. Chemarea la gustul copilăriei, la cheful de joacă, la viața de la țară, la bunătățile făcute de bunicile noastre când eram mici, a fost îndemnul celor de la „Domnița” în evenimentele organizate din 2019.           (Text: Iuliana Mămăligă)

DULCI AMINTIRI

Acesta este mesajul transmis de un video emoționant creat în colaborare cu interpreții Cornelia și Marcel Ștefăneț unde este redată copilăria autentică, la țară. Scenariul și coloana sonoră inspiră dorul de vacanțele de vară, acele momente când ne adunam cu toții să o ajutăm pe bunica cu borcanele pentru iarnă, în special cele cu vișină sau când pregăteam colțunași cu aceste fructe dulci-acrișoare. Chiar dacă trăim într-o eră a tehnologiilor avansate, vechile obiceiuri rămân a fi încă în trend, iar amintirile cele mai dragi sunt legate de oamenii apropiați. Brandul are ca scop apropierea de consumatori prin crearea unui produs îndrăgit.

APRECIERI ÎNALTE

Videoul „Clipe dulci” a fost primit cu multă căldură de publicul larg. Regizorul Macar Severin mărturisea într-un material că dorința brandului „Domnița” de a reîntoarce amintirile din copilărie, acele momente magice s-a contopit perfect cu scenariul și sufletul echipei de filmare. „Ne-a mers cu eroii și actorii, emoțiile cărora au fost firești, naturale”, spune el. Toată echipa și-a dorit transmiterea acestor sentimente pentru ca fiecare persoană care vizionează acest filmuleț să închidă ochii și să evadeze pentru câteva momente în copilărie. „Cred că ne-a reușit acest obiectiv”, menționează Macar Severin. Brandul „Domnița” e prezent pe piața internă de mai bine de 13 ani. Pe parcurs a devenit unul dintre preferatele consumatorilor noștri, fiind apreciat la justa valoare. Filosofia „Domnița” înseamnă păstrarea valorilor familiei, a iubirii, căldurii, înțelegerii și grijii pentru oamenii noștri dragi.

ALTE PRODUSE DE TOP

Pe lângă acest brand, compania germană „Südzucker Moldova” are în portofoliu și produsele de zahăr „Cinci inimioare”, ce inspiră un rafinament aparte. În gama respectivă poți găsi zahăr brun, (fie granule, fie cuburi) ambalaje comode și cu un design sofisticat, dar cu același conținut deosebit. O altă linie este „Dalba”, dedicată produselor de băcănie. Cel mai popular este orezul de diferite forme, perfect pentru varii bunătăți gastronomice. Basmati și Jasmine sunt în topul preferințelor, acestea oferind gustul autentic al bucătăriei asiatice. Le poți vedea în mai toate magazinele din țară și să ai parte de un festin gastronomic pe cinste!

Liliana Enachi, manager marketing și produse noi Südzucker Moldova

Brandul „Domnița” și-a îndeplinit cu brio misiunea, cea de a reuni familiile la masă, la un team-building mai special, metaforic vorbind. Ne-am extins cu respectiva campanie și în mediul offline, organizând evenimente pentru copii într-un loc pitoresc din satul Vatici, raionul Orhei. În ritmul acestui secol uităm uneori să fim alături de cei dragi, compania noastră însă promovează armonia în familie și păstrarea adevăratelor tradiții.