Ina Vieru, desemnată „Omul Anului 2016” în business

Fiziciană după studii, s-a regăsit întâmplător în activitatea de restaurator, Ina Vieru fiindu-i fidelă de mai bine de 25 de ani. Marea sa pasiune față de enigmatica Franță a chemat-o în această țară, unde, încă pe parcursul primei sale călătorii, a descoperit arta bucătăriei și a patiseriei franceze și a cunoscut oameni extraordinari. Toate aceste emoții artistice s-au materializat frumos în anul 2016 prin conceptul Village ce-i respiră parfumul.

Îmi iubesc nespus de mult Moldova și Chișinăul. Din această dragoste profundă, a apărut marea dorință de a mai face ceva frumos pentru orașul natal. Activând în afacere de mai mult timp (restaurantul „Pani Pit” – 1995, patiseria franceză „Delice d’Ange” – 2003, ZEN Café – 2009), am decis să unesc toate localurile într-un nou concept, Village – o insulă pentru gurmanzi în inima capitalei – o nouă filă în istoria orașului natal.

>>> Chiar dacă a fost un an complicat pentru majoritatea populației, am reușit să consolidez afacerea, să prezint noul concept Village finisat și înalt apreciat de public. Ținând cont de mai multe doleanțe ale vizitatorilor noștri, am transformat ZEN Café într-o sală de ceremonii unde se pot petrece diferite evenimente și sărbători, începând cu zile de naștere, nunți, cumetrii și terminând cu diverse prezentări, seminare etc. Astfel, noul nostru concept Village îi propune publicului o mare diversitate de servicii.

>>> Atuul nostru este sufletul unic al sătucului Village, care emană o energie deosebită, care este simțită nu numai de fiecare vizitator, dar chiar și de simplii trecători.

>>> Sunt o persoană responsabilă și, de obicei, iau multe decizii importante. Pe unele dintre ele le iau singură, căci asta depinde de împrejurare, dar mai multe decizii le iau numai după ce mă consult cu echipa mea de adevărați profesioniști, devotați ideii comune, ei cunoscând anumite nuanțe pe care eu nici nu reușesc să le aflu. Echipa noastră este foarte unită, fiecare răspunde de sectorul său, pe care îl cunoaște la perfecție. Avem un singur scop și sunt de părerea că în aceasta constă cheia succesului nostru.

>>> După pererea mea, un manager de succes trebuie să posede: o înaltă capacitate de muncă, o disciplină și o organizare lăuntrică impecabilă, o exigență mai întâi de toate față de sine, apoi față de membrii echipei, o intuiție perfectă, perseverență și neapărat o mare dragoste pentru munca pe care o face.

Fişier

Director al „PARADIS ZOO” (restaurantele: „PANI PIT”, „PAVILION”, patiseria „DELICE D’ANGE”)

Data şi locul naşterii:
3 aprilie 1968, Chișinău

Studii: superioare, USM

Text: Doina Popa

foto: arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin