A cureierat Carpaţii, iar când s-a săturat de ei a trecut la Himalaya. Confondatorul RunMoldova şi RunTransylvania, Iulian Bercu, este omul care ultimii ani i-a petrecut în mişcare continuă şi i-a motivat pe cei din jur să procedeze la fel. Recent, el a fost desemnat ambasadorul CCF Moldova pentru faptele bune pe care le face.

„Ceea ce fac schimbă oameni, care pot schimba lumea. Ei încep să alerge, ajung la concluzia că trebuie să se alimenteze corect, încep a călători cu sens, văd lumea, şi cer autorităţilor condiţii similare.”

Iulian Bercu investeşte mult timp şi bani pentru extinderea a tot ceea ce îi place şi pentru a le descoperi şi altora noi orizonturi. El a fost desemnat Omul Anului 2019, la categoria „Societate”. Interviul integral în care Iulian vorbeşte despre pasiunea sa pentru sport, îl găsiţi în revistă.