Compania de consultanţă şi promovare POLIEXPERT şi portalul TRIBUNA au realizat şi au lansat, pentru al treilea an consecutiv, cea de-a treia ediţie a Almanahului Politic al Republicii Moldova – „ALMANAH POLITIC 2017”. Opera, unică de acest fel în republică, are un volum de 348 de pagini şi conţine relatări despre evenimentele politice, dar şi prezintă personalităţile politicului care s-au manifestat în anul trecut.

Printre elementele definitorii ale ediţiei, spre deosebire de ediţiile precedente în care oamenii lunii erau nemijlocit politicienii activi, în „Almanahul Politic” din acest an s-a pus accentul, preponderent, pe demnitari cu funcţii administrative, dar şi manageri, care depun eforturi importante pentru dezvoltarea ţării.

La evenimentul de lansare a ediţiei au fost prezenţi protagoniştii Almanahului, personalităţi importante din domeniul politic, al afacerilor, media, artei, corpului diplomatic. Autorii Almanahului au făcut o scurtă descriere a acestuia şi a particularităţilor în care acesta a fost realizat, iar cei prezenţi au avut ocazia să-şi expună părerile vizavi de acest proiect şi rolul lui în dezvoltarea domeniului politic, media şi a societăţii, în general.

Almanahul Politic reprezintă radiografia tuturor evenimentelor politice în decursul unui an, fiind lansat anual în luna februarie.