Pentru Mihai Fusu, anul 2016 a fost și riscant, și prolific. În calitate de fondator al Centrului de Arte „Coliseum”, a inițiat un proiect cultural fără precedent în Republica Moldova, „Hamlet Process”, prin care 11 deținuți pe viață ai Penitenciarului nr. 17 din Rezina, alături de actori profesioniști, au jucat celebra piesă a lui Shakespeare, reinterpretată într-o manieră contemporană de regizoarea Luminița Țîcu. E o premisă pentru introducerea în penitenciarele moldovenești a terapiei prin teatru după modelul altor țări din Europa.

Piesa „Hamlet”, în general, are un destin și o mitologie aparte, inclusiv în lumea celor condamnați de lege. În Europa există asociații ale teatrelor penitenciare, iar Shakespeare este un autor indispensabil. Ideile, emoțiile, violența și iertarea pe care le conține îl fac un instrument important. Există un caz real care s-a petrecut cu această piesă chiar în perioada când autorul era în viață, pe la 1600. Pe o corabie britanică ce traversa Atlanticul spre America, erau marinari, aventurieri, deținuți, foști soldați. Atmosfera era încordată, călătoria fiind în pericol. Căpitanul a luat o decizie pe cât de neașteptată, pe atât de genială: a propus să fie montată pe corabie piesa „Hamlet”. Astfel, oameni cu destine, mentalități, cultură și scopuri diferite au fost uniți pentru un timp de textul dramaturgului. Spectacolul a avut un mare succes, iar echipajul și toți călătorii s-au împrietenit între ei. În ce privește experiența „Hamlet” la Rezina, a fost un proiect comun al deținuților și al unui grup de artiști, în parteneriat cu UE, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Misiunea Norvegiană de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova (NORLAM). Ideea mi-a venit după o discuție cu Siri Fjortoft, șeful adjunct al NORLAM. I-am propus-o regizoarei Luminița Țîcu, care a fost și ea entuziasmată și cu care am elaborat concepția adaptată. Mai greu a fost să adunăm fondurile. Bineînțeles că am avut toată susținerea morală din partea Ministerului Justiției și a Departamentului Instituții Penitenciare.

>>> Prea mult teatru distractiv se face în ultimul timp. Repertoriul e ales aleatoriu. Regizorii nu aduc teme noi, curajoase. Nu există diversitate estetică și inovație tehnologică. Spectacolele diferitor teatre parcă sunt montate de aceeași mână. Teatrul trebuie să devină mai îndrăzneț, o tribună de dezbateri. Să ne aducem aminte de principiul lansat încă în Grecia Antică – Teatrul din Cetate.

>>> Cred că pedeapsa pe viață ar trebui anulată, iar teatrul și arta – introduse în toate penitenciarele din Moldova ca o terapie utilă după modelul altor țări din Europa.

>>> Suntem inițiatorii și promotorii în Moldova și chiar în Europa de Est ai teatrului document. În toți acești 20 de ani de activitate, prin ONG-ul „Coliseum”, am reușit să ne menținem ca echipă și să realizăm proiecte importante. Am adus în scenă teme tabu pe care teatrele de stat nu au avut curajul sau inspirația să o facă la momentul oportun: traficul de ființe umane, prin piesa „A șaptea kafana; violența domestică – „Casa M”; iubirea în spațiul penitenciar – „Shakespeare pentru Ana” și, acum, o temă nouă: acostarea minorilor prin internet – „Grooming”.

>>> În 2017 mă simt ca un luptător din basme înainte de o bătălie cu niște ființe enigmatice pe care nu le-a văzut niciodată. Până acum, am avut proiecte de tot felul în Europa, Asia, America, Africa. Aș vrea ca anul acesta să descopăr și Australia.

>> În viață, nu renunț niciodată la rolul de visător. Or, cum spunea marele scriitor romantic german Schiller, e foarte important să-ți păstrezi pentru toată viața visurile din tinerețe.

ramin-mazur-9151_fmt-fusuFişier

Actor, regizor, profesor de teatru, inițiator al curentului de teatru document în Moldova, fondatorul Centrului de Arte „Coliseum” și al laboratorului teatral „Foosbook”

Data și locul nașterii: 26 iunie 1960, Grigoriopol

Premii: Laureat al Premiului Național al Republicii Moldova, acordat de Guvernul RM; Cavaler al Artelor și al Literelor al Republicii Franceze, acordat de Guvernul Franței

 

Text: Tatiana Corcebaş-Onica

Foto: arhiva personală, Ramin Mazur