Veaceslav Eni – omul care a reînviat Termoelectrica

Să conduci o companie cu circa 2000 de angajați, care avea și o datorie istorică de aproape 3 mlrd de lei, și să faci astfel ca să nu o mai acumuleze, din contra, să o reducă, o poate realiza doar o persoană încrezută în forțele proprii, plină de entuziasm, cu o doză mare de tenacitate și cu o intuiție de invidiat. Asta face Veaceslav Eni, directorul Societății pe Acțiuni „Termoelectrica”, de doi ani, cu una dintre cele mai eficiente, deschise și transparente întreprinderi din țară.

Cine este Veaceslav Eni?

Sunt o persoană norocoasă pentru că am alături nişte oameni excepţionali, oameni care mă completează: o familie extraordinară, o echipă remarcabilă şi nişte prieteni testaţi în timp. Sunt omul care în fiecare zi munceşte cot la cot cu cei aproximativ 2000 de angajaţi ai întreprinderii „Termoelectrica” şi omul care încearcă de fiecare dată să ţină cont de opinia fiecăruia. Or, pentru mine, familia nu e doar acasă, dar şi la muncă. Timp de zece ani cât activez în acest sector, aceşti oameni, colegii mei, într-adevăr mi-au devenit apropiaţi.

Ce este „Termoelectrica” pentru dvs?

Pentru mine, Termoelectrica este întreprinderea-copil în care cred şi am crezut încă de la fondarea ei, atunci când majoritatea nu îi ofereau nicio şansă de reuşită. Este compania care munceşte zilnic pentru a se autodepăşi şi a oferi servicii mai bune. Din acest motiv creştem. Termoelectrica mi se asociază cu Phoenix, pasărea renăscută din propria-i cenuşă.

În opinia dvs, ce reprezintă „Termoelectrica” pentru chişinăuieni?

În primul rând, Termoelectrica este compania care s-a fondat şi se reformează, ţinând cont de necesităţile locuitorilor mun. Chişinău. Şi asta pentru că încă de la fondare, s-a stabilit un şir de obiective clare şi proiecte de dezvoltare, axate pe îmbunătăţirea calităţii serviciului final şi a confortului consumatorului. Respectiv, din 2016 chişinăuienii nu se mai confruntă cu problema deconectării apei calde pe timp de o lună în perioada de vară, nu mai trebuie să aştepte decizia autorităţilor pentru a conecta căldura în case şi nu mai suferă din cauza vecinilor rău platnici. În paralel, astăzi deja este posibil să beneficiezi de aceeaşi încălzire autonomă prin intermediul unui sistem centralizat de termoficare, fără cazan în casă, care prezintă un şir de pericole pentru viaţa şi sănătatea oamenilor.

img_1091_optCare sunt succesele întreprinderii înregistrate pe parcursul celor doi ani de la fondarea ei?

În această perioadă, am devenit o companie nouă cu o abordare pe măsură, am devenit mai eficienţi, deschişi şi transparenţi. În urma derulării proiectelor de dezvoltare, am reuşit într-o perioadă foarte scurtă să implementăm un şir de pachete. În anul 2016 am construit din temelie o staţie de pompare nouă, de ultimă generaţie. Am renovat mai multe staţii de pompare, am înlocuit o bună parte din reţelele termice vechi şi corodate cu reţele termice de ultimă generaţie, preizolate şi eficiente din punct de vedere energetic. Toate aceste acţiuni au dus la măsuri de eficientizare şi la reduceri de costuri.

Pentru prima dată, am reuşit în anul 2016 să instalăm într-un bloc de tip distribuţie pe orizontală. Încontinuu conectăm noi consumatori la sistemul centralizat de termoficare. Astfel, fiecare consumator dispune de contorul său, se conectează individual şi consumă cât doreşte, nu este expus riscului de explozie şi de CO2 în exces, nu depinde de vecinul său şi cel mai important este că face o economie de 30 % a facturii. Am îmbunătăţit calitatea serviciului final şi prin instalarea punctelor termice individuale în peste 200 de blocuri din municipiul Chişinău.

Recent aţi lansat Serviciul Viber pentru consumatori. Cât este de solicitat?

Serviciul Viber este încă un proiect lansat de Termoelectrica pentru a facilita comunicarea cu oamenii. Iniţiativa noastră a fost foarte apreciată de către consumatori, deoarece astfel depăşim toate barierele şi reuşim să avem o comunicare interactivă şi eficientă. Chiar dacă iniţial am decis să lansăm acest serviciu pentru sesizarea problemelor de calitate, ulterior, după ce am observat interesul oamenilor, am dezvoltat platforma pentru a oferi consultaţii online, indiferent de subiect.

Care este datoria pe termen lung a instituţiei în prezent? În aprilie, raportul arăta că s-a majorat de la 1,29 miliarde la 1,86 miliarde de lei. În luna iulie aţi declarat că aţi moştenit datoria de 2,8 miliarde de lei. Acum care este situaţia?

Datorită bunului management al companiei de la fondare, Termoelectrica, din 2016, nu mai acumulează datorii faţă de Moldovagaz. Administraţia întreprinderii şi-a asumat obligaţia de a nu acumula aceste datorii. Mai mult, în această perioadă, Termoelectrica S. A. a reuşit să achite o parte din datoriile istorice, dar şi să achite în avans pentru consumul de gaze. Momentan, suntem în negocieri cu Moldovagaz şi Gazprom privind modalitatea de stingere a acestei datorii istorice de 2,8 miliarde de lei, prin întocmirea unui program de reeşalonare a datoriei pe o perioadă de 35 de ani.

Cum îi motivaţi pe consumatorii exemplari? Ce succes are Campania „Achiţi iarna – fii răsPLĂTIT vara”?

A devenit o tradiţie ca în fiecare an să lansăm Campania „Achiţi iarna – fii răsPLĂTIT vara”. Gestionarii blocurilor locative care nu înregistrează datorii sunt invitaţi să depună o cerere în care solicită să beneficieze în mod gratuit de spălarea hidropneumatică şi de testarea la presiune a sistemului intern de încălzire. În fiecare an premiem zeci de blocuri.

Totodată, mai avem foarte multe planuri şi idei pentru viitor, prin care ne propunem în continuare să susţinem clienţii noştri. Spre exemplu, cu prilejul Hramului Chişinăului, Termoelectrica S. A. a oferit gratis prin tragere la sorţi trei abonamente de încălzire a locuinţei şi de preparare a apei menajere, pentru cei mai norocoşi locuitori ai mun. Chişinău, conectaţi la sistemul centralizat de termoficare.

În paralel, pentru susţinerea unui mod sănătos de viaţă, Termoelectrica S. A. a organizat trei competiţii sportive: „Învinge un angajat al Termoelectrica la darts”; „Învinge un angajat al Termoelectrica la armwrestling” şi „Învinge un angajat al Termoelectrica la şah şi la dame”. Atât participanţii, cât şi câştigătorii s-au ales cu premii speciale din partea noastră.

Scopul acestor activităţi este de a fundamenta relaţia dintre furnizor şi consumatorul final, de a fi mai aproape de ei, de a le înţelege nevoile şi de a-i ajuta să beneficieze de servicii cât mai bune.

2f3a0934_optCe reprezintă echipa „Termoelectrica” S. A.? Câte persoane activează în cadrul instituţiei? Care este raportul bărbaţi – femei, tineri specialişti – persoane cu experienţă?

Termoelectrica S. A. are o echipă energică, plină de entuziasm, care zilnic se autodepăşeşte. Mă bucur că am reuşit să formăm o echipă care munceşte cot la cot pentru a atinge rezultatele scontate. În total, în cadrul întreprinderii activează 1856 de angajaţi.

Întrucât activitatea de bază a companiei este una industrială – producerea energiei electrice, producerea şi furnizarea energie termice – în cadrul întreprinderii numărul angajaţilor bărbaţi este mai mare: 1338, restul, 518, reprezintă femeile. Cel mai tânăr specialist are 18 ani, iar cel mai vârstnic – 75 de ani.

Din numărul total de angajaţi, 176 sunt tineri specialişti, care au vârsta până la 30 de ani, ceea ce constituie aproximativ 10 %. Ceilalţi 1680 sunt angajaţi cu experienţă.

Cât de des refuză cei de la bloc încălzirea centralizată. Dvs, personal, acasă cum vă încălziţi pe timp de iarnă?

Datorită îmbunătăţirii serviciilor de termoficare din ultima perioadă, tot mai puţini locuitori ai Capitalei renunţă la încălzirea centralizată. În ultimul an, numărul celor care preferă să-şi monteze centrale în apartament a scăzut de două ori. Dacă anul trecut au fost 160 de solicitări de debranşare, în acest an doar 90 de locatari au depus astfel de cereri. În schimb, anual recuperăm circa 5-6 % dintre consumatori.

În perioada în care am stat în Chişinău, locuinţa mea a fost conectată la sistemul centralizat de termoficare. În ultimii ani însă locuiesc în suburbie, unde nu pot beneficia de încălzire centralizată şi asta pentru că, din păcate, nu există posibilitate tehnică de conectare, întrucât conductele de la Termoelectrica nu sunt extinse până în regiunea în care eu locuiesc.

În ultimii ani, nu prea am avut parte de reducerea tarifului la încălzirea termoelectrică. Totuşi, cât este de posibil să avem parte de aşa ceva? Cam de cât timp este nevoie şi de ce fel de condiţii?

Acest lucru este foarte posibil, doar dacă împreună ne vom consolida, astfel încât tot mai multe instituţii, blocuri locative se vor reconecta la sistemul centralizat de termoficare.

De-a lungul anilor sistemul centralizat de încălzire a pierdut 50 % din sarcina termică. Pe parcursul anului 2016 am reuşit să atragem noi consumatori, am majorat sarcina termică de circa 5 %. În cazul în care în următorii doi ani vom reuşi să atragem circa 20 % din consumatori la sistemul centralizat de încălzire, chiar şi din blocurile noi care se construiesc, dar şi din cele vechi, vom putea vorbi de o micşorare cu 7-8 % a tarifelor la energia termică.

Cât este de eco-friendly întreprinderea „Termoelectrica” S. A.? Ţine cont de recomandările Acordului de la Paris privind schimbările climatice întru limitarea încălzirii globale? Ce măsuri întreprinde pentru aceasta?

Încă de la fondare, Termoelectrica s-a remarcat ca fiind o companie prietenoasă cu mediul. Datorită tehnologiei implementate, Termoelectrica produce două energii simultan din aceeaşi sursă: energie electrică şi energie termică. Termoelectrica susţine întru totul politicile care sunt prietenoase cu mediul ambiant.

Acordul de la Paris privind schimbările climaterice a fost ratificat recent, în luna mai, de Parlamentul Republicii Moldova. Acesta îşi propune atenuarea procesului încălzirii globale la nivel naţional, lucru la care muncim zilnic, implementând noi tehnologii moderne.

Cum promovaţi eficienţa energetică?

Termoelectrica promovează sistematic măsurile de eficienţă energetică prin intermediul diferitor canale de comunicare, inclusiv desfăşurând ateliere de lucru şi lecţii deschise în instituţii de învăţământ; participând la expoziţii în domeniul energetic, organizând conferinţe ştiinţifice, dar şi vizite de informare la obiectivele companiei.

Spre exemplu, în premieră pentru domeniul termoenergetic şi sectorul serviciilor locativ-comunale, în anul 2017 am lansat o amplă campanie de comunicare şi informare cu privire la măsurile de eficienţă energetică, (în sectorul serviciilor de termoficare: încălzire şi apă caldă), care necesită a fi implementate de fiecare dintre noi pentru a trăi într-un oraş eco-responsabil, dar şi pentru a beneficia de un şir de avantaje şi economii. Aşadar, toată vara, în zilele de weekend, angajaţii companiei, beneficiind de un cort mobil, s-au deplasat prin curţile blocurilor din capitală, unde au purtat discuţii deschise cu oamenii şi i-au informat despre cei trei paşi pe care trebuie să îi îndeplinim împreună pentru a obţine independenţă energetică la nivel de bloc, la nivel de apartament şi la nivel de fiecare cameră în parte.

Totodată, noi, reprezentanţii întreprinderii Termoelectrica, am organizat şi am participat activ la o serie de evenimente:

Conferinţa Naţională: „Soluţii de îmbunătăţire a calităţii serviciilor de termoficare din mun. Chişinău”, care a întrunit circa 200 de participanţi, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, ai operatorilor energetici 3520401.jpgatât din Republica Moldova, cât şi din România, precum şi ai companiilor de construcţii, ai asociaţiilor de locatari, ai mediului academic şi ai societăţii civile ş.a.;

Expoziţiile „Moldenergy” şi „Imobil 2017”;

Simpozionul cu privire la încălzirea populaţiei: „Soluţii, echipamente şi tehnologii pentru încălzirea populaţiei”.

2f3a0871_optCe reprezintă pentru Termoelectrica „Medalia de Aur” la concursul „Marca Anului”?

Medalia de aur câştigată la concursul „Marca Comercială a Anului” 2016 reprezintă pe de o parte o încurajare, iar pe de altă parte, o răsplată pentru un an plin de reuşite, în spatele căruia se ascunde multă muncă, efort şi o echipă care s-a consolidat focusându-se pe îndeplinirea unui şir de obiective stabilite pentru dezvoltarea sectorului şi a companiei.

Care sunt perspectivele întreprinderii în prezent? Ce colaborări aveţi cu instituţiile internaţionale? Cât de deschise sunt acestea şi cum se implică ele în dezvoltarea S. A. „Termoelectrica”?

Ne bucurăm de un parteneriat de succes cu Veolia Iaşi, ce face parte din Grupul Internaţional Veolia, care activează la nivel global în furnizarea serviciilor de apă, de energie şi de salubritate.

O frumoasă colaborare s-a format între Termoelectrica S. A. şi Asociaţia Profesională COGEN România a Producătorilor de Energie Electrică şi Termică în Cogenerare.

Cel mai important partener de încredere este Banca Mondială, care în anul 2015 ne-a oferit un împrumut în cadrul Proiectului „Îmbunătăţirea Eficienţei SACET”, datorită căruia a fost iniţiat un proces complex de modernizare a companiei.

Care este viitorul întreprinderii, am înţeles. Dar ce mai face Veaceslav Eni în timpul liber?

Dispun de foarte puţin timp liber, deoarece asigurăm în regim non-stop cu servicii de termoficare peste 4000 de obiective, inclusiv 208 000 de apartamente şi livrăm în Sistemul Energetic Naţional circa 20 % din consumul total de energie electrică a Republicii Moldova. Respectiv, sunt la datorie 24 / 24.

Sunt, probabil, mai mult o persoană care încearcă să se odihnească în mod activ. Tot ceea ce ţine de treburile din gospodărie, agricultură mă relaxează şi mă completează. Şi nu o să vă vină să credeţi, dar unde pun eu mâna, pune şi Dumnezeu mila. Spre exemplu, în primăvara anului curent am sădit câţiva pomi de măr, care frunze nu au avut, însă, ca prin minune, ne-au bucurat cu roadă multă.

În general, din mulţimea de copaci pe care i-am sădit la viaţa mea, nu am avut niciodată un eşec. Mă implic emoţional şi depun mult suflet în tot ceea ce fac, iar dacă îmi doresc ceva, merg şi fac aşa încât acel lucru să se întâmple, pentru că unicul lucru care pică din cer… este ploaia. Deci, sunt o persoană deschisă provocărilor, care încearcă de fiecare dată să se autodepăşească.

Când prind un pic de timp liber, încerc să mă retrag în familia mea. La acest capitol simt şi conştientizez că sunt restanţier. Ador întrebarea fiicei mele: Azi e ziua familiei? E urmată de un şir de propuneri, care ne provoacă să vizităm foarte multe locuri minunate din ţărişoara noastră. În familie, avem o tradiţie specială, „împreună descoperim Moldova”.

La ţară, în sat, mai aproape de natură, de locul unde m-am născut şi am crescut, mă simt cel mai bine, simt o linişte şi armonie în suflet, care mă umple de puteri şi energie.

 

Text: Svetlana Tataru. Foto: Natalia Mitereva

 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin