10 comedii care îți vor îmbunătăți starea de spirit

Zilele ploioase și posomorâte s-ar putea să îți afecteze stare de spirit. Noi îți recomandăm să „ucizi” această senzație cu niște comedii bune.

Notting Hill

O întâlnire întâmplătoare între William Thacker, proprietarul rezervat al unei librării, și Anna Scott, vedetă la Hollywood, duce la o idilă neașteptată.

500 Days of Summer

500 Days of Summer este povestea lui Summer și relația ei cu Tom. Summer nu crede în dragoste adevărată, în suflete pereche și bărbatul potrivit. Tom în schimb este un romantic incurabil care nu renunță la ea nici în ruptul capului. Tot ceea ce face el are că scop „trezirea” la realitate a lui Summer, ca să se convingă singură că exista conceptul de dragoste scrisă în stele.

Pretty Woman

Edward Lewis, un bărbat bogat care nu-și mai poate dori nimic de la viață, întâlnește întâmplător o femeie de moravuri ușoare, de care se îndrăgostește. Tânăra învață alături de el cum să se îmbrace, cum să mănânce elegant și cât de frumoasă este muzica de operă. Dar va dura acest incredibil vis de Cenușăreasă?

Hitch

Alex „Hitch” Hitchens este un consultant profesionist de întâlniri amoroase, care își face un stil de viață din a învăța bărbații cum să curteze femeile. Doctor Love are misiunea de a transforma un contabil timid, într-un bărbat irezistibil și cuceritor. Îi va reuși oare?

Dumb and Dumber

Doi prieteni excesiv de tăntălăi pornesc într-o călătorie nebună de-a lungul țării pentru a înapoia o geantă plină cu bani proprietarei de drept a acesteia.

The Proposal

Când Margaret, un important editor de carte din New York riscă să fie repatriată în Canada sa natală, obișnuită să gândească rapid declară că este de fapt logodită cu asistentul ei, Andrew, care nu bănuiește nimic și pe care îl chinuie de mai mulți ani. El este de acord să îi facă jocul, dar impune câteva condiții proprii…

Mrs. Doubtfire

Acțiunea filmului se desfășoară în jurul unui actor recent divorțat care se deghizează într-o dădacă pentru a putea sta alături de copiii lui.

Bad Boys for Life

Ce se întâmplă când Băieții Răi devin bărbați? Ei bine, după 25 de ani de la lansarea primului film „Bad Boys”, îi regăsim pe celebrii detectivi Mike Lowrey și Marcus Burnett la fel de simpatici cum îi știm. Doar că acum îi cam bântuie criza vârstei mijlocii, pe fiecare în alt fel…

Monster-in-Law

După ani de căutare a partenerului perfect, Charlotte „Charlie” Cantilini (Lopez) îl găsește în sfârșit pe bărbatul visurilor sale, Kevin Fields (Vartan), însă descoperă că mama acestuia, Viola (Fonda) este femeia coșmarurilor…

How to Lose a Guy in 10 Days

Andie Anderson realizatoarea coloanei „Cum să” din Composure Magazine, are o misiune foarte ciudată și puțin timp la dispoziție. Trebuie să scrie un articol despre toate greșelile neintenționate pe care o femeie le face în relația cu un bărbat, greșeli ce duc la ruperea legăturii. Pentru aceasta are doar 10 zile la dispoziție. Andie trebuie să găsească un bărbat, să-l determine să se îndrăgostească de ea și apoi să comită câteva greșeli clasice…

Abonează-te la articolele

Vip Magazin