Ei practică una dintre cele mai vechi meserii din lume și, prin rolurile lor, trăiesc zeci de vieți, unele mai tumultuoase decât altele. Dar, și mai important, prin măștile lor, demască tarele societății, la fiecare criză a acestei lumi bolnave punându-i pe limbă câte o metaforă de supraviețuire. Adică, spun adevăruri ucigătoare, dar o spun așa încât rămânem vii și încă mai sperăm că totul va fi bine. Pentru că și revista „VIP magazin” e o supraviețuitoare, la fel ca și teatrul din țara noastră, am „chemat” la rampă 13 dintre cei mai buni tineri actori de teatru moldoveni cu vârste de până la 33 de ani. Cât de tari de vână sunt în meseria lor și ce perspective au, veți afla de la cei patru experți ai proiectului, unul subiectiv, de altfel. Cert e că toți cei 13 influențează, mai mult sau mai puțin, destinul cultural al țării, or, bine spunea regretatul actor român Ion Lucian, „teatrul e singura posibilitate de a sta de vorbă cu destinul omenirii”.
Autor, coordonator: Tatiana Corcebaș-Onica. Foto: Arhiva teatrelor, arhiva actorilor și a experților
Daniela Burlaca
Fondatoarea Teatrului „Geneza Art”
30 de ani
Născută la 4 august 1986
Roluri: Veronica Micle, în spectacolul „Floare albastră”; bătrâna în spectacolul „Scaunele”; lordul Henry Wotton, în spectacolul „Dorian Gray”; ea, în spectacolul „Frumoasa călătorie a urșilor panda” Emma, în spectacolul „De vorbă cu Emma”; Emma Bovary, în spectacolul „Madame Bovary”.
Regie: „Lacrima”; „Frumoasa călătorie a urșilor panda”; „Iată femeia pe care o iubesc”; „Scaunele”; „Dorian Gray”; „De vorbă cu Emma”; „Madame Bovary”
Alexandru Grecu: E talentată, exigentă. Joacă rafinat și are o capacitate deosebită de-a munci, spirit de lider de teatru.
Nota 10
Nelly Cozaru: A devenit, în 2007, laureată a Premiului Naţional pentru Tineret în domeniul Literaturii şi Artelor, abia ieșită din aulele Facultății de Teatru. De atunci, în doar câțiva ani, Daniela, despre care îmi face plăcere se remarc cu mândrie că este discipola mea, a săvârșit pași gigantici pentru a se ridica spre vârfurile piramidei culturale de la noi. Despre asta vorbesc realizările ei pe scena Teatrului Ionesco, grămada de nomimalizări și premii din cadrul Galei UNITEM, postul de prezentatoare la Bună dimineața de la Moldova 1, teatrul privat independent Geneza Art, pe care l-a organizat ajutată fiind de familia sa, și multe altele. Practică cu ardoare și forță de muncă mai rar întâlnite regia, scrie scenarii, elaborează schițe de costume și decor, și pe toate le face excelent!
Nota 10
Liliana Popușoi: Şi-a început cariera în fragedă studenție, debutând cu rolul Julietei la Teatrul Republican „Luceafărul”. Senzuală, efervescentă, energică, pe Daniela orice rol o înfrumusețează. Este o actriță muncitoare, căreia îi plac provocările și care este capabilă să se provoace pe ea însăși, ca să se autodepășească. Îi urmăresc cu mult interes și experimentele de la Teatrul „Geneza Art”, al cărei director este, dar mi-e dor s-o revăd mai relaxată, într-un proiect mare, într-un rol al cărui confort să și-l descopere pe scenă, dar nu să și-l creeze sau să și-l asume din start.
Nota 10
Gheorghe Pietraru: E cu mâinile pe niște culmi foarte înalte. E foarte muncitoare, îndrăzneață, tenace, nu se teme de greutăți și nici să dea greș.
Nota 10
Media: 10
Alexandru Pleșca
Actor în trupa Teatrului Național „Mihai Eminescu” din 2005
32 de ani
Născut la 10 decembrie 1983
A jucat peste 30 de roluri în teatru, printre care: doctorul Finache în „Aveți ceva de declarat” de Georges Feydeau; Ionel în „Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa; Trifan Cărbune în „Hronicul Găinarilor” de Aureliu Busuioc; Ion Moraru în „Copiii foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski; Ostap Bender în „12 scaune” de Ilf și Petrov; Duca în „Pomul Vieții” de Dumitru Matcovschi; Sofronie în „Amorul dănțuie și feste joacă” de William Shakespeare.
Alexandru Grecu: Un actor deosebit. Tot ce face exprimă talent și o estetică desăvârșită.
Nota 10
Nelly Cozaru: Este actorul care, prin exemplul său, a demonstrat că se pot atinge rezultate ieșite din comun, atunci când ne ambiționăm să ne depășim condiția, când depunem muncă și efort de salahor pentru a sparge niște tipare care își sunt hărăzite. Unul dintre cei mai angajați actori ai Naționalului chișinăuian, Pusha, cum obișnuim să-i spunem noi, prietenii, practică cu pasiune și dăruire la fel de mare teatrul independent, în cadrul căruia se deplasează frecvent la festivaluri, întreprinde turneuri de durată prin țară și în afara ei. Compune un tandem familial artistic, creativ, alături de „tovarășa sa de idei” regizoarea Luminița Țîcu.
Nota 9
Liliana Popușoi: M-a surprins plăcut prin rolurile sale în ultimii patru ani. Tânărul neserios, şarmant care dădea impresia că s-ar juca cu rolurile, că lucrurile i se dau aşa… printre altele, încă din perioada studenţiei, a avansat semnificativ. Organic, în special în rolurile de natură comică, ce i se potrivesc precum o mănuşă, actorul îşi dezgoleşte sufletul în monospectacolul „Nekrotitanium” de Mitoş Micleuşeanu, dând dovadă de mult tact, stăpânire de sine, îndrăzneală şi caracter, demonstrând că unui artist veritabil îi sunt pe măsură toate rolurile, dacă ştie să le abordeze corespunzător. Şi el este un meşter iscusit în materie de… subtilităţi.
Nota 10
Gheorghe Pietraru: El deja a depășit categoria actorilor proaspeți. E cu picioarele bine înfipte în meseria sa.
Nota 10
Media: 9.75
Dumitri Dubina
Actor la Teatrul de Stat pentru Tineret „S ulițî roz”
22 de ani
Născut la 11 iunie 1994
A absolvit Universitatea Slavonă, Facultatea Teatrală, specialitatea actorie (2012-2016).
A jucat circa 20 de roluri, printre care rolul Andrei în spectacolul „Vernite moiu jizni, pojaluista” de A. Krupin, în regia lui Iurii Harmelin; Buratino în „Cheiţa fermecată” de A. Tolstoi; Rodjer în „Împăratul muștelor” de William Golding; Rudolf în „Despre dragoste”, comedie lirică de O. Socolova, S. Zlotnicova,V. Rasputin, L.Petruşevscaia, în regia lui Iu. Harmelin etc.
Alexandru Grecu: Un talent în devenire. Un actor foarte activ, inspirat și îndrăgostit de teatru.
Nota 10
Liliana Popușoi: Uşor arogant, dar ambiţios şi tenace, Dmitri este mai degrabă genul de vampir scenic. Excelează în monospectacole şi în piesele în care are monologuri. Îşi domină partenerii şi i se dau cu uşurinţă toate rolurile, indiferent de amploarea şi genul lor.
Nota 9
Gheorghe Pietraru: Am auzit că e un actor bine plasat în teatru. Doar că nu-l cunosc personal, așa că mă abțin să-l notez.
Media: 9.5
Constantin Garbuz
Actor la Teatrul Republican „Luceafărul” din 2011
25 de ani
Născut la 30 mai 1991
A jucat în jur de 15 roluri: servitorul Leonido în „Câinele grădinarului” de Lope de Vega; Romeo în „Romeo și Julieta” de William Shakespeare; profesorul Miroiu în „Steaua fără nume”; Adam în „Adam și Eva” de Liviu Rebreanu; Anthony în „O istorie în Cartierul de Vest” de Arthur Laurents; Vang în „Omul cel bun din Seciuan” de Bertolt Brecht; Greg în „Streaptease masculin sau Goi pușcă” după Anthony McCarten, în regia lui Boris Focșa etc.
Premiat pentru cel mai valoros debut al anului în 2014.
Nelly Cozaru: L-am remarcat pentru întâia oară în profesorul Miroiu din Steaua fără nume, la Luceafărul. A reușit să creioneze un personaj; urmărindu-l, te întrebai: de unde atâta înțelepciune, experiență de viață și experiență scenică?! Era ceva uluitor! Apoi am aflat că pentru a obține ore de repetiții în plus, cerea permisiunea să rămână în teatru peste noapte, să repete, singur, în voie, între patru ochi cu sine, scena și personajul, până dimineața. A fost răsplătit pentru insistență. Premiu pentru debut.
Nota 8
Liliana Popușoi: A debutat cu rolul Miroiu în spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian. Este atent, sensibil, pedant, sârguincios. Debutul lui Constantin a fost o adevărată revelaţie pentru public şi critica de specialitate. Este un actor de factură dramatică, alura lui de tocilar ascunde însă forţe nebănuite, reuşeşte să facă faţă rolurilor de eroi, dar şi de ticăloşi simpatici ori chiar nătărăi, judecând după spectacolele în care este distribuit la „Luceafărul”, începând cu poveşti pentru copii şi adolescenţi şi culminând cu spectacole pentru un public de categoria 16 + (cine a văzut ultima montare la „Luceafărul” – „Striptease masculin sau Goi puşcă” – îmi va da dreptate).
Nota 10
Gheorghe Pietraru: Extraordinar, dotat, interpretează minunat orice rol.
Nota 10
Media 9.33
Nicu Țurcanu
Actor la Teatrul „Geneza Art” din Chișinău și prezentator al emisiunii „Matinal Național” la Radio Moldova
27 de ani
Născut la 29 septembrie 1988
Roluri: El în „Frumoasa călătorie a urșilor panda” de Matei Vișniec; doctorul Bălan în „Iată femeia pe care o iubesc” de Camil Petrescu; poetul tânăr în „Acasă” după versurile lui Dumitru Matcovschi; Dorian în „Dorian Gray” după Oscar Wild; Greg în „De vorbă cu Emma” de Vitalie Cipileaga; Rodolphe Boulanger în „Madame Bovary” de Gustave Flaubert etc.
Alexandru Grecu: Promițător, talentat și foarte dornic de a face teatru.
Nota 9
Nelly Cozaru: Inteligent, muncitor, cu o voce inconfundabilă, cu un aspect pe potriva celor ale starurilor hollywoodiene, un actor care face față atât partiturilor de eroi romantici, cât și celor de compoziție, atât în drame cât și în comedii. Iar în spectacolele „Portretul lui Dorian Gray”, „Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” de Matei Vișniec sau „Nu striga la mine” expresia corporală de care dă dovadă Nicu Țurcanu atinge nivelul unei adevărate performanțe. Cântă la saxofon și, prin asta, am spus TOT!
Nota 9
Liliana Popușoi: Un actor care se complace în orice ipostază. Este talentat, energic şi temperamental, dar nu ştie încă să-şi dozeze credibil emoţiile şi cade în extreme, devenind manierist. Urmează să afle cât de mare şi important este un rol mic, de planul doi, dar are de unde învăţa şi experimenta, pentru că nu duce lipsă de curaj şi ambiţie. Iar o persoană ambiţioasă va şti întotdeauna să-şi atingă scopurile.
Nota 9
Gheorghe Pietraru: Cult, citit, lucrează foarte mult, incontestabil.
10
Media 9.25
Laurențiu Vutcărău
Actor la Teatrul Național „Eugène Ionesco” din 2012
28 de ani
Născut la 22 martie 1988
Roluri la TNEI: aristocratul în „Caruselul erotic” după David Hare; Archambaud în „Iubirea la proști” după Francis Weber; Pozzo în „Așteptându-l pe Godot” de Samuell Beckett; Benjamin în „Iosif și amanta sa” de Val Butnaru etc.
În perioada 2011-2012 a fost actor la Teatrul Național „Mihai Eminescu”
Alexandru Grecu: E foarte firesc în tot ce face, talentat. Un actor de echipă.
Nota 10
Nelly Cozaru: Un copil al teatrului. Un copil al trupei ionesciene, crescut ad litteram în culisele teatrului. L-am ținut în brațe pe când era mic în lungile turnee ale Teatrului Ionesco… Memoria mea păstrează expresii întregi, pătăranii dintre cele mai comice, săvârșite de micul și neastâmpăratul Laur. A fost un copil rebel, greu de stăpânit. Peste ani, ne-am poziționat în alte posturi – student și șef de catedră. Primele impresii – șocul produs de faptul că atât genele tatălui, cât și cele ale mamei și-au spus cuvântul în talentul cu totul aparte al acestui tânăr actor, la fel de rebel și nonconformist cum era în copilărie. Prin muncă asiduă, lecturi, viață disciplinată, supusă autoperfecțiunii și creșterii profesionale, se poate ajunge la performanțe demne de festivaluri internaționale. Doar să vrei. Succes, Laur!
Nota 8
Liliana Popușoi: Laurențiu Vutcărău este un vulcan. Cu o bogată lume interioară, ușor cinic, este un actor de caracter, puternic și mereu în fierbere. Pe scenă, deși echilibrat și chiar pedant în interpretare, nu știi la ce poți să te aștepți de la el. Este actorul absolut: inteligent, organic, cu un englezesc simţ al umorului, prin excelenţă un actor dramatic care, probabil, va dori să evadeze din spaţiul teatral autohton, pentru că nu orice regizor de la noi poate să țină piept unui asemenea caracter.
Nota 10 de zece ori.
Gheorghe Pietraru: E un băiat dotat. Are charismă. Cred că îi trebuie mai multă îndrăzneală să nu folosească numai ceea ce i-a dat natura, dar și să-și lucreze talentul zi și noapte. Altfel, natura se poate întoarce oricând împotriva lui.
Nota 9
Media 9.25
Arcadie Răcilă
Actor la Teatrul Satiricus „Ion Luca Caragiale” din 2002
32 de ani
Născut la 15 ianuarie 1984
A jucat circa 20 de roluri, printre care: Rică Venturiano în „Eu pentru cine votez” de Val Butnaru; Valeriu Boboc în „7 aprilie 2009” de Constantin Cheianu & Irina Nechit; Nero în „Dictatorul” de Mihaela Strâmbeanu; Spiridon în „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale; mirele în „Maimuța în baie” de Irina Nechit etc. Nominalizat la premiile UNITEM în 2016 pentru cel mai bun rol secundar masculin, pentru rolul Tolișor din „Bătrânii noștri”.
În 2009 a obținut Premiul municipal pentru tineret în domeniul artei teatrale.
Alexandru Grecu: Un actor universal, talentat, perfecționist, foarte plastic, un partener de scenă excepțional.
Nota 10
Nelly Cozaru: A creat o galerie de personaje inedite, excelând cu măiestrie de la un rol dramatic la unul de comedie. Multe roluri îl prind „ca o mănuşă”, cum ar fi una dintre ultimele lui realizări – hoțul în spectacolul „Hoțul” în regia lui Sandu Cozub.
Nota 7
Liliana Popușoi: Arcadie Răcilă este actorul care a venit pe scena „Satiricusului” deja maturizat, în pofida vârstei pe care o avea. Un tânăr cu lecția învățată, un soi de eminent, așa a apărut întotdeauna în fața spectatorului, indiferent de rolurile care i-au fost atribuite. Este corect, oarecum rigid, dar foarte sigur pe sine și nu-și trădează emoția transformării și nici trăirile interioare.
Nota 10
Gheorghe Pietraru: Se simte bine în echipa sa, acolo unde își croiește propria cărăruie. E o personalitate puternică.
Nota 9
Media 9
Draga-Dumitrița Drumi
Actriță la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din 2011
28 de ani
Născută la 14 august 1988
Roluri: Julieta în „Romeo și Julieta” de William Shakespeare; Olena în „Ștefan” de Anatol Gondiu; prietena în „Dragonul” de Evgheni Șvarț; Safta în „Amorul dănțuie și feste joacă” de W. Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilachi; Liza, Saschen în „12 scaune” de Ilf și Petrov; Grăchina, pioniera în „Hronicul Găinarilor” de Aureliu Busuioc; Motrea Chirilov în „Copiii foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski; Peppy în „Peppy Ciorap Lung” de Astrid Lindgren; fiica în „Casa de pe graniță” de Slawomir Mrozek; Eugenie în „Aveți ceva de declarat?” de George Feydeau.
Din 2009, actriță la TEI.
Alexandru Grecu: Actriță de caracter cu un viitor promițător, o capacitate de muncă nebună și o prezență scenică deosebită.
Nota 9
Nelly Cozaru: O zvârlugă de fată! Tot așa îi sunt și personajele. Din ce în ce mai pregnant demonstrează clare aptitudini pentru profesia de actor, pentru care, în mod negreșit, are vocaţie. Nici că se poate alftel! Dumitrița face parte dintr-o cunoscută pe la noi familie de actori. Dispune de o capacitate deosebită de muncă şi de profundă inspiraţie artistică. Este disciplinată, responsabilă, energică, posedă un bogat spirit creativ alături de o imaginație la fel de bogată. Un as în mâna actriței – rolurile de factură excentrică, ea devenind un adevărat idol al copiilor după ce a dat viață personajului Peppy Ciorap Lung.
Nota 6
Liliana Popușoi: A debutat cu rolul Julietei la Teatrul „Eugène Ionesco” şi părea că acest rol o să i se lipească asemenea unei etichete, peste care va fi dificil să aplici alte calificative. Dar a reuşit să depăşească clişeul şi, în prezent, este cap de afiş la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău. În stagiunea următoare o putem admira la Naţional în spectacolele Aveți ceva de declarat? „Peppy Ciorap Lung”, „Copiii foametei. Mărturii”, unde străluceşte, debordând de energie, de rafinament şi, foarte important pentru un actor de vârsta ei, de diversitate.
Nota 10
Gheorghe Pietraru: E drăguță, îmi place foarte mult de ea. Știe și simte ce are de făcut în scenă. Mi se pare că încă nu a apucat un rol de coadă și cred că, deja, e timpul să i se dea roluri cu mai multă încredere. Nota 10
Media 8.75
Olga Cosnițer
Actriță Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” din 2007
29 de ani
Născută la 10 noiembrie 1986
Absolventă a Universității Slavone din Republica Moldova, Catedra artă actoricească; actriță de teatru și film.
Roluri: cântăreața Haya în „Vremea liubvi i nenavisimosti” după piesa „Ghetou” a dramaturgului israelian Joshua Sobol; Mașa în „Pescărușul”; Suzanna în comedia „Cină în stil francez” de Marc Camoletti; Ustinka, Kapochka în comedia „Ah, zamuj bî!!!”; Sylvia Gazel în „Harold și Maude” de Colin Higgins; Malvina în „Cheița Fermecată”; Omida albastră în „Alice în Țara Minunilor” etc.
Alexandru Grecu: Un talent în devenire. E plină de energie și foarte emotivă.
Nota 9
Liliana Popușoi: Este o actriţă care ştie să se transforme cu fiecare rol la nivel de imagine, reuşind să îmbrace cu uşurinţă orice chip, manieră, partitură, dar este încă rigidă în abordare şi în transmiterea mesajului scenic. În pofida potenţialului de care dispune, din sală ţi se creează impresia că actriţa conştientizează că rolurile care i-ar fi pe potrivă nu-i sunt încredinţate.
Nota 8
Media 8.5
Inna Colbasiuc
Actriță la Teatrul Naţional „Eugene Ionesco” din 2012
Actriţă Teatrul Independent „Etajul 5” din 2014
28 de ani
Născută la 22 iulie 1988
A jucat în jur de 15 roluri de teatru, printre care: Doamna Smith în „Cântăreaţa cheală” de Eugène Ionesco; mama lui Oscar în „Oscar şi Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt; Irene în „Caruselul Erotic” după David Hare; Christine în „Iubirea la Proști” după un text de Francis Veber, în regia lui M. Chris Nedeea; Regina Rozamunda/soldat/funcţionar în „Ubu rege” de Alfred Jarry, regie de Veaceslav Sambriş etc.
Alexandru Grecu: Exigentă, dinamică, firească în tot ce face în scenă.
Nota 9
Nelly Cozaru: Vreau să cred că Inna nu este actrița unui singur rol. Fiind studentă, s-a remarcat în „Mița Baston” în regia lui M. Iorga. A urmat Doamna Smith din spectacolul „Cântăreața cheală” în regia lui V. Sambriș, unde mergea cam pe cărările bătătorite, care i-au adus succesul în cadrul facultății. Rămânem în așteptarea unor noi realizări ale acestei actrițe excentrice, mult ghidată în căutările sale de formă și șarjă.
Nota 5
Liliana Popușoi: Inna Colbasiuc este o tânără cu mult potenţial actoricesc, căreia nu-i este frică de experiment şi provocări. Uşor nesigură în abordări uneori, este în continuă mişcare şi diversitatea îi prieşte, fie că e vorba de teatru sau film.
Nota 10
Gheorghe Pietraru: Face o treabă bună în „Cântăreața cheală”, mai ales că îi place zona absurdului ionescian. Cred că trebuie să încerce și alte laturi ale teatrului.
Nota 9
Media 8.25
Alexandru Crâlov
Actor la Teatrul Satiricus „Ion Luca Caragiale” din 2011
30 de ani
Născut la 12 august 1986
Roluri: ofițerul în „Carmen” de Prosper Mérimée, Popescu în „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, combatantul III în „Țara asta a uitat de noi” de Constantin Cheianu, consilierul în „Țara papagalilor” de Serghei Evstratiev, Sandu în „Made in Moldova!” de C. Cheianu, lupul, hoțul în „Hai să ne jucăm” de Iulian Filip, Epaminond Maximovici Aplombov în „Nunta” de A. P. Cehov.
Alexandru Grecu: Veridic, plastic, talentat. Dă dovadă de o disciplină scenică de invidiat.
Nota 10
Nelly Cozaru: Era cel mai organic dintre studenții mei. Un actor care în scenă nu poate minți, trecând jocul prin psihofizicul său. Peste ani, nu prea regăsesc acele atuuri care l-au făcut remarcat din prima clipă, chiar și la examenele de admitere deosebindu-se de majoritatea colegilor din clasa de actorie. I-aș dori mai multă muncă la perfecționarea dicției, a pronunției… atenție la aspectul fizic, care constă în mai multă îngrijire în lupta cu kilogramele în plus, ca să revină la forma cea de altădată.
Nota 5
Liliana Popușoi:
Aparenta sa fragilitate este, de fapt, un paravan după care abia aşteaptă să se dezlănţuie o forţă artistică de nestăvilit. Un actor mai degrabă tragicomic, Alexandru este încă în perioada în care îşi conştientizează rolul şi îşi analizează potenţialul. Cunoaşterea de sine este un criteriu extrem de important în meseria asta şi te ajută să înveţi a-ţi depăşi limitele.
Nota 9
Gheorghe Pietraru: E un băiat foarte muncitor. Mai demult, avea un defect în pronunția R-ului, graseindu-l, dar uite că deja nu-l mai graseiază. Nișa lui în teatru e deja proiectată. Mai recent, s-a remarcat în „Nunta” lui Cehov, în care a jucat un personaj nemaivăzut, bine conturat, pus pe picioare.
Nota 9
Media 8.25
Igor Izman
Actor la Teatrul Republican „Luceafărul” din 2013
25 de ani
Născut la 21 aprilie 1991
Roluri: Ispas, șeful gării, în „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian; șoricelul în „Cenușăreasa” după Charles Perrault; Baba-Hârca în „Hansel și Gretel” după Frații Grimm; Wesley în „Striptease masculin sau Goi pușcă” după Anthony McCarten; piticul în „Frumoasa Adormită” după Frații Grimm; necunoscutul în „Adam și Eva” după Liviu Rebreanu.
Premii: 2015 – Premiul UNITEM pentru Cel mai bun actor în rol secundar (Piticul din spectacolul „Frumoasa Adormită”).
Sandu Grecu: E autentic. Are o prezență scenică originală.
Nota 10
Nelly Cozaru: Actor subtil, interiorizat, preferă semitonurile. Pentru rolul Piticul din spectacolul „Frumoasa Adormită” după Charles Pierrot, în regia lui Boris Focşa, lui Igor i s-a decernat premiu în cadrul Galei UNITEM. La mai mult și la mai mare!
Nota 5
Liliana Popușoi: Igor face parte din categoria tinerilor care vin la facultate „artişti gata făcuţi”. Având moacă pentru film, dacă ar fi să ne exprimăm în termeni uzuali, el nu se ostenea să pătrundă în esenţa actului artistic, considerând că e destul de convingător prin alura lui de derbedeu simpatic. Rolul șefului de gară din spectacolul „Steaua fără nume” a fost momentul în care i s-a dat pe plac teatrul şi a reuşit să însuşească arta monologului interior. I-a plăcut să înveţe şi, mai cu seamă, să muncească, fiecare rol însemnând o provocare pentru el. În scurt timp, balanţa dintre jocul nonverbal şi verbal s-a echilibrat, îmbunătăţindu-se considerabil.
Nota 9
Gheorghe Pietraru: E un actor care muncește foarte mult.
Nota 9
Media 8.25
Cezara Petrioglu
Actriță la Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B. P. Hasdeu” din 2009
24 de ani
Născută la 30 iulie 1991
A jucat peste 20 de roluri, printre care: Agripina din „Soacra” de George Vasilescu; Attilia și Assunta în „Diseară e premieră” după piesa „Omul şi Gentilomul” de Eduardo de Filippo; Nimfodora în „Vine apa”; Paquerette în spectacolul „Mimoza” după comedia „Pensiune completă” de Pierre Chesnot, în regia lui Gheorghe Mândru etc.
În 2016, premiată la Gala UNITEM pentru cel mai bun rol feminin secundar.
Alexandru Grecu: Emotivă, energică și foarte muncitoare. Are un talent deosebit.
Nota 10
Nelly Cozaru: Este de o frumusețe răpitoare. Tânăra actrița posedă o gamă largă de mijloace de expresie artistică, care i-au permis să abordeze în scenă cu real succes atât roluri de compoziţie, cât şi cele de eroine romantice, iar uneori – roluri excentrice, despre care ne vorbesc multiplele ei reprezentații în calitate de mim sau clovn. Aptitudinile respective ocupă un loc aparte în reuşitele tinerei actrițe, care a devenit o adevărată fană a copiilor, cărora știe să le organizeze sărbători cu jocuri și conscursuri dintre cele mai deosebite și haioase.
Nota 6
Liliana Popușoi: Descendentă dintr-o familie de actori, Cezara este născută pentru scenă, dar încă în … tranziţie. Reuşind să joace cu uşurinţă rolurile care îi sunt încredinţate, personalitatea ei este încă în formare şi îi lipseşte încrederea în propriile forţe.
Nota 8
Lasă un răspuns