Viaţa politică e şi ea viaţă cu toate componentele obligatorii. Cu schimbări, plecări, veniri, reîntoarceri… Cu oameni, până la urmă, fără de care nimic din toate astea nu se întâmplă şi care construiesc tot acest proces politic, parte din viaţă şi exact ca şi viaţa.
După vară, toamna îşi reintră în drepturi, iar toamna viaţa politică încearcă să-şi ia rămas-bun de la vacanţă prin deschiderea sezonului politic 2017-2018. Noul sezon politic se anunţă a fi unul atractiv, dată fiind miza electorală a anului viitor. Confruntarea politică urmează să atingă noi valenţe, inclusiv prin prisma apariţiei recente a unei formaţiuni politice noi. Inedită în peisajul basarabean prin modul de construcţie, noua formaţiune, care deja a generat aşteptări, vine în prim-plan cu două personalităţi la cârma partidului de pe ambele maluri ale Prutului. Anatol Şalaru, de partea stângă, un politician, activist, familist şi om călit pe baricadele Cenaclului „Alexei Mateevici” şi ale Mişcării de Renaştere Naţională, la sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut, şi revenit în circuitul politic acum vreo zece ani. Traian Băsescu, de partea cealaltă, personalitatea din afară cu cea mai mare notorietate la Chişinău, care a cucerit şi a convins în toate posturile importante în care s-a aflat: la conducerea navei, a Primăriei Bucureştiului sau a întregii Românii, deosebit de iubit de românii basarabeni. Ambii sunt la cârma Partidului Unităţii Naţionale.
Cunoscând datele problemei, dar şi ambiţiile politice şi civice ale celor doi lideri, am zis să-i cooptăm, cel puţin pe durata acestui proiect mediatic inedit, într-un club. În Clubul Preşedinţilor, cu ampla descriere a intenţiilor şi a motivelor care i-au împins spre acest pas curajos, care e şi un act politic important în sine.
Anatol Şalaru – Președintele Partidului Unității Naționale
A fost şi rămâne o figură importantă în peisajul politic moldovenesc, în cazul în care termenul de jucător l-ar deranja. Anatol Şalaru a stat la bazele Mişcării de Eliberare Naţională, după care a dispărut din vizorul acţiunilor politice active pentru o perioadă pentru că alţii aveau treabă pe aici. Apoi s-a întors, călit de experienţa afacerilor, atunci când a simţit că i-a venit timpul – o calitate importantă, apropo, să simţi că acum e timpul tău şi să intervii la momentul oportun. După experienţa politică în cadrul Partidului Liberal, acolo unde a reprezentat un factor de decizie, şi după plecarea din această formaţiune, Anatol Şalaru revine în forţă pe arena politică împreună cu o formaţiune nouă şi absolut altfel ca formă şi conţinut, cu un preşedinte, deocamdată, de onoare, emblematic pentu tot ce înseamnă spiritul românesc pe peticul nostru de pământ, dintre Prut şi Nistru.
Cercul se va închide atunci când se va realiza idealul naţional al tuturor românilor, acela de a trăi cu toţii într-o singură Ţară. Nu se pune problema de a o lua de la început, ci, mai degrabă, de a continua din punctul în care ne-am împotmolit din motive obiective, dar şi subiective. Şi, da, aveţi dreptate, trebuie să ne oprim din vorbit despre unire, să trecem la fapte, pentru că la vorbit şi teorie nu ne întrece nimeni. Mai greu cu practica şi năravurile noastre „ancestrale”.
Toţi se gândesc la vize, case peste hotare, iar Anatol Şalaru se gândeşte la Partidul Unităţii Naţionale? De ce acest partid, de ce această denumire şi de ce anume acum?
Partidul Unităţii Naţionale a apărut în această perioadă ca o cerinţă dictată de situaţia politică internă din Republica Moldova, din necesitatea de a crea, la nivelul Basarabiei, un front de rezistenţă proromânească şi proeuropeană care să se opună noului val de atacuri de tip hibrid ce vizează atât identitatea naţională, cât şi decuplarea noastră de spaţiul euroatlantic şi din necesitatea de a preda ştafeta politică generaţiei tinere. Denumirea partidului subliniază tocmai ceea ce ne lipseşte nouă, românilor basarabeni: unitatea în jurul unui ideal care să fie transformat într-un proiect de ţară interconectat şi interdependent de România. Reformatarea statului şi modernizarea actualei Republici Moldova, ca fază tranzitorie către unire, nu pot fi realizate fără sprijinul României şi, mai ales, fără a defini punctul final al acestui demers: Unirea tuturor teritoriilor istorice româneşti într-o singură ţară. Eu sper ca Partidul Unităţii Naţionale să devină în scurt timp vehiculul politic al tinerei generaţii de români basarabeni, de luptători pentru împlinirea idealului naţional.
Ideea unităţii naţionale sau unioniste a mai fost utilizată de alte partide, care au cam plecat sau cam pleacă, iar liderii lor şi-au văzut de treburile lor. Ce veţi face ca să nu le repetaţi soarta? Care le-au fost greşelile?
Aţi spus corect: a fost utilizată. Fără a minimaliza rolul unor lideri şi formaţiuni care s-au declarat unioniste de-a lungul timpului, trebuie să recunoaştem că românii basarabeni au atins un anumit nivel de oboseală, de epuizare sufletească, ce se manifestă prin dezamăgirea faţă de partidele unioniste de până acum, printr-un boicot al clasei politice în general.
Partidul Unităţii Naţionale nu este un partid proromânesc şi proeuropean, ci un partid românesc şi european. El a fost structurat şi creat de comun acord cu partenerii noştri politici din România, respectiv, cu preşedintele Traian Băsescu şi cu Partidul Mişcarea Populară. Originalitatea proiectului PUN constă tocmai în faptul că este prima formaţiune româno-română creată de-a dreapta şi stânga Prutului cu un management comun. Preşedintele, deocamdată, doar de onoare, Traian Băsescu, este la Bucureşti; prim-vicepreşedintele PUN, Constantin Codreanu, este deputat în Parlamentul României şi face o treabă foarte bună, iar la Chişinău, eu, în calitate de preşedinte executiv, şi Ana Guţu, în calitate de prim-vicepreşedinte, ne străduim să ne îndeplinim cât mai bine sarcinile pe care ni le-am asumat în faţa cetăţenilor.
Nu vreau să personalizez, să vorbesc de greşelile sau trădările unor lideri unionişti, pentru că asta ar însemna să intru în polemici sterile. Electoratul deja i-a sancţionat. Eu cred că marea greşeală a constituit-o faptul că am văzut unirea doar ca pe un act politic, şi nu ca pe un proces politico-economico-social. Acest lucru a dus la o ignorare a nevoilor sociale ale cetăţenilor noştri. Unirea va fi adusă de prosperitate, nu de pauperizarea românilor basarabeni. Pentru a nu repeta soarta altora, trebuie doar să fii cinstit cu electoratul, să oferi soluţii nu doar politice, ci şi social-economice, dar şi să înţelegi când să laşi locul unuia mai bun şi cu mai multă energie sau charismă.
Nu vă va fi greu să adunaţi ce-au împrăştiat alţii? Ştiţi cum e cu încrederea oamenilor…
Nu cred că electoratul s-a împrăştiat. Într-adevăr, electoratul unionist este dezamăgit de situaţia în care se află Republica Moldova, de trădările şi tranzacţionismul unor lideri. Tocmai din acest motiv cred că prezenţa lui Traian Băsescu în fruntea PUN poate readuce încrederea în seriozitatea şi viabilitatea proiectului de reunificare a celor două state româneşti.
Apariţia Partidului vine oare să continue necesitatea reîmprospătării clasei politice moldoveneşti, care se tot vehiculează în societatea noastră în ultima vreme?
Schimbarea clasei politice, aducerea unei noi generaţii, nu de politicieni, dar de oameni politici, este de mult timp o necesitate. PUN este o platformă politică ce are printre principalele priorităţi acest lucru. Intenţia noastră este de a integra în PUN tinerii absolvenţi din România şi Occident, fără a neglija sub nicio formă absolvenţii din Republica Moldova, în funcţii de conducere şi management ale partidului. De altfel, acest lucru s-a întâmplat deja în Partidul Unităţii Naţionale şi continuă să se realizeze. Eu cred că intrarea tinerilor în politică, predarea ştafetei este nu doar o necesitate, dar este şi obligatorie.
Primul examen politic cade exact pe alegerile parlamentare, organizate după noul sistem mixt… Sunteţi pregătit? Aveţi vreo strategie specială dedicată acestui sistem atât de comentat? E mai bun, e mai prost pentru PUN faţă de cel de dinainte?
Sistemul mixt este o metodă hibridă prin care PD-ul şi PSRM-ul speră să îşi păstreze privilegiile şi puterea. Fără îndoială că acest sistem electoral dezavantajează nu doar PUN, dar şi celelalte partide de opoziţie, PAS şi PPDA. În fapt, este un sistem electoral care permite ca cele două formaţiuni, PD şi PSRM, să folosească din plin resursele administrative de care dispun la acest moment. Sunt convins că cetăţenii vor sancţiona la vot aceste derapaje care au nemulţumit inclusiv partenerii externi.
Aveţi o listă cu persoanele care vor candida în circumscripţii? Căci (inclusiv) acolo se va da lupta…
Este prea devreme să vorbim de persoane, atât timp cât încă nu ştim cum vor arăta circumscripţiile electorale. Din fericire, nu ducem lipsă de oameni cinstiţi care şi-au dovedit competenţa în cadrul comunităţilor locale în care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea. Cu siguranţă, pe circumscripţii vor candida oameni care vin exclusiv din comunităţile locale fără a fi impuşi de cineva de la Chişinău. Candidaţii vor fi desemnaţi de filialele raionale ale PUN cu implicarea tuturor membrilor şi a simpatizanţilor noştri.
Veniţi pe dreapta… Aţi identificat deja concurenţii? Poate, eventualii aliaţi? Cu cine puteţi merge împreună şi cu cine, niciodată?
Cu siguranţă, nu vom merge niciodată într-o alianţă cu PSRM şi ceilalţi membri ai Coloanei a Cincea a Federaţiei Ruse. Eu sper ca după alegeri să existe o alianţă ce va exclude PD şi PSRM de la putere, să relansăm Republica Moldova pe traiectoria ei românească şi euroatlantică.
Fiecare partid are strategie, planuri… Este pregătit pentru ceva… Sunteţi pregătit pentru guvernare? Cu ce echipă anume? Aveţi pregătite nume concrete pentru funcţii concrete? Să ştiţi că moldovenilor le plac lucrurile concrete…
Precizez că este încă prea devreme să vorbim de nume sau de guvernare. Principalul obiectiv este să trecem cu bine de alegerile parlamentare care bat la uşă şi care vor fi hotărâtoare pentru soarta şi viitorul basarabenilor. Putem spune că alegerile din 2018 vor decide, pentru mulţi ani înainte, dacă ne vom întoarce în braţele Federaţiei Ruse sau ne vom continua drumul către lumea liberă şi prosperă împreună cu fraţii de peste Prut. Din punctul de vedere al echipei, mizăm foarte mult pe tineri.
De unde vine ideea implicării lui Traian Băsescu în activitatea şi conducerea partidului? E vorba doar de imaginea fostului preşedinte care place moldovenilor sau mai e ceva la mijloc?
Implicarea lui Traian Băsescu este o necesitate absolută, pentru că el este singurul capabil să unifice electoratul unionist, să relanseze procesul de reunificare a celor două state româneşti. De asemenea, preşedintele Traian Băsescu simte că are o obligaţie faţă de Basarabia şi faţă de românii basarabeni. De altfel, Partidul Mişcarea Populară este, până la acest moment, singura formaţiune care şi-a asumat, prin programul politic, unirea Republicii Moldova cu România.
Traian Băsescu este omul politic din România care a făcut cel mai mult pentru românii basarabeni. De la burse, finanţare şi cetăţenii până la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi ridicarea vizelor. Este cunoscut faptul că fără implicarea lui Traian Băsescu, fără sprijinul lui în calitate de preşedinte al României, am fi stat şi astăzi la porţile ambasadelor străine aşteptând vize. Traian Băsescu a făcut, în zece ani de mandat în fruntea României, mai mult decât au făcut toţi preşedinţii Republicii Moldova în 26 de ani de aşa-zisă independenţă.
A fost greu să-l cooptaţi? Au fost puse careva condiţii speciale din partea dânsului?
Traian Băsescu nu trebuie convins de necesitatea reunificării celor două state româneşti. El este, prin natura sa, un om legat de tot ce este românesc. Idealul reunificării tuturor românilor face parte din structura, educaţia sa şi l-a însoţit permanent, fie ca ofiţer, comandant de navă, fie ca demnitar şi preşedinte al României. Preşedintele Traian Băsescu este un luptător tenace şi nu îşi abandonează niciodată idealurile. Mai ales, pe cel al unităţii naţionale. Nu au existat condiţii din partea domniei sale.
Apropo, aveţi mulţi duşmani? Inclusiv personali, că pe cei de clasă îi cunoaştem parcă… Le întoarceţi de regulă al doilea obraz sau le oferiţi al doilea pumn?
Din câte ştiu eu, nu am niciun fel de duşmani personali. Pot avea adversari politici, dar nu duşmani personali. De obicei, nu răspund la atacuri, doar dacă sunt nevoit. În general, merg pe formula: nu-i răspunde prostului, că nu mai scapi de el.
Ce n-aţi împărţit cu preşedintele Dodon? E vorba doar de principii politice şi doctrine sau şi alte „brânzeturi” sunt la mijloc? Ce nu ştiu masele?
În relaţia cu Igor Dodon, este vorba despre tot. Cu Igor Dodon suntem pe poziţii diametral opuse. El este o marionetă pe care Federaţia Rusă o foloseşte în Republica Moldova în vederea satisfacerii intereselor politice, economice şi de securitate ruseşti. Ceea ce cred că nu au înţeles încă masele este dimensiunea trădării lui Igor Dodon şi posibilele efecte ale acesteia pe termen lung asupra teritoriului dintre Prut şi Nistru.
Vă deranjează că sunteţi perceput de către unii mai mult ca businessman decât ca politician? Care Vă este răspunsul la asemenea replici?
Este o imagine creată artificial de oameni interesaţi, deşi, dacă aş fi om de afaceri, nu mi-ar fi ruşine. Faptul că am lucrat în mediul privat nu mă face şi om de afaceri. Îmi place să cred că ceea ce am făcut în plan politic şi în management ministerial a contribuit la efortul de rupere de spaţiul sovietic şi la ancorarea Republicii Moldova în lumea euroatlantică.
Lăsând modestia la o parte, prin ce sunteţi mai bun decât alţi politicieni din Republica Moldova? De ce trebuie să Vă iubească şi să Vă voteze electoratul?
Despre calităţile mele prefer să-i las pe alţii să vorbească şi nici nu m-am gândit vreodată la cât de bun sau cât nu sunt de bun faţă de alţii. Este o temă tabu pentru mine şi prefer nici să nu mă gândesc la aşa ceva. Electoratul nostru a căpătat destul de multă experienţă ca să voteze şi cu inima, şi cu mintea.
După perioada Frontului Popular, aţi dispărut din politică exact când s-au pus bazele statalităţii, vizual cel puţin… Apoi, v-aţi întors. De ce aţi făcut-o şi ce se va întâmpla mai departe în acest context?
După 1994 am plecat în sectorul privat pentru că idealurile pentru care luptasem în perioada 88–93 fuseseră deturnate de fosta nomenclatură şi deja începuse construirea sistemului de tip oligarhic şi de cartel, de pe urma căruia suferim şi astăzi. Am revenit în politică în anul 2007, în partidul pe care îl fondasem în anul 1993 şi, după puterile mele, am contribuit la debarcarea lui Vladimir Voronin, precum şi la reorientarea politicii externe către Uniunea Europeană. La acel moment, ca şi la alegerile de anul viitor, se juca soarta pe foarte mulţi ani a Republicii Moldova. În acest context, vom continua lupta pentru promovarea aceloraşi valori pe care le-am susţinut încă de la înfiinţarea Cenaclului „Alexei Mateevici”, la 15 ianuarie 1988.
Ne mai poate ceva salva ca naţiune, popor? Care, de fapt, e viitorul, aşa cum îl vede Anatol Şalaru?
Salvarea noastră este doar revenirea în componenţa României, de unde am fost rupţi împotriva voinţei noastre. Viitorul nostru va fi în interiorul României şi în lumea euroatlantică sau nu va fi deloc. Eu sunt destul de optimist şi ştiu că binele şi adevărul înving întotdeauna.
Care sunt lucrurile neştiute despre Anatol Şalaru? Ce nu ştie lumea largă despre viaţa, soarta, parcursul carieristic, familia lui? Există şi ceva despre ce n-aţi vrea să se ştie?
Nu cred că există lucruri secrete despre mine. Ca om politic, din punctul meu de vedere, nu trebuie să ai secrete faţă de cei care te votează şi cărora le reprezinţi interesele. Sunt un om plictisitor de normal, dar puternic ancorat într-un set de valori politico-morale pe care încerc să le export, să le promovez la nivelul societăţii noastre.
Am doi copii normali: Dan, care este student la Universitatea din Viena la Cibernetică şi care mi-a făcut o bucurie enormă anul trecut când a fost acceptat la cea de-a doua facultate, Ştiinţe Politice; şi fiica Victoria, care este elevă în clasele primare. Soţia mea este, ca şi mine, absolventă de Medicină, fiind cea care duce cea mai mare parte din greul casei, eu fiind mai mult pe drumuri.
Ce înseamnă fotografia pentru Dvs? Ce Vă spune o poză? Vedeţi doar peisaje şi oameni sau ceva mai mult?
Fotografia este o formă de manifestare a adevărului la un moment dat. Ştiţi cum spune vorba aceea: oamenii se schimbă, fotografia – nu. În general, fotografiile bune sunt ca o glumă bună; dacă încerci să le explici, îşi pierd din frumuseţe. Totuşi, cea mai bună fotografie este în mintea noastră şi niciodată nu reuşeşti să o transpui pe peliculă.
Prin ce V-a pasionat arta fotografică? Aţi numărat câte aparate de fotografiat aveţi în colecţie?
Lipsa timpului m-a îndepărtat de această îndeletnicire, la care, indiferent de eforturi, nu reuşesc să revin. Pentru mine, fotografia a reprezentat capacitatea tehnică de a fura timpului o firimitură de clipă pentru a o oferi eternităţii. Nu am mai făcut de mult o inventariere a aparatelor foto, mai ales după explozia tehnologică a acestui domeniu.
Ce alte pasiuni fără de care nu puteţi trăi aveţi? Maşini de colecţie, de exemplu? Vânatul, pescuitul, paraşutismul?
Nu am niciuna dintre pasiunile enumerate mai sus. În timpul liber, mai merg la tir, dar nu aş putea spune că este o pasiune în adevăratul sens al cuvântului. Am o minicolecţie de pistoale pe care le folosesc la tir atunci când am câteva ore de timp liber. Nu cred că există pasiune fără de care nu poţi trăi.
Ce înseamnă pentru Dvs. susţinerea familiei? Prin ce v-a susţinut pe durata vieţii şi în urcuşul carieristic? Şi în coborâşuri, dacă au fost…?
Ca pentru orice bărbat, susţinerea familiei este absolut necesară. Cred că cea mai importantă formă de manifestare a fost înţelegerea a ceea ce fac, a eforturilor şi, mai ales, a sensului acestei lupte. Cu siguranţă, în viaţă au existat şi coborâşuri, ca la toţi oamenii, dar înţelegerea de care a dat dovadă familia a fost, fără îndoială, un sprijin care a contat.
Cum se întâmplă că staţi separat, jumătate de familie – la Bucureşti şi alta – aici?
Este destul de greu, dar, în acelaşi timp, şi necesar. În plus, Bucureştiul nu este chiar atât de departe. După anul 1999, activând în domeniul privat din România şi nu doar, am fost nevoit să mă mut în ţară. Dintr-un anumit punct de vedere, a fost dificil pentru că am avut sentimentul unei înstrăinări de Basarabia, dar noii prieteni din capitala noastră au reuşit să facă mai uşoară trecerea. Cu timpul, şi având o înţelegere corectă a ceea ce fac, familia a înţeles rostul acestui mic, mic sacrificiu, astfel încât astăzi nu mai este atât de dificil şi nu ne mai deranjează această distanţă.
Care sunt cele mai mari victorii ale Dvs?
Cu siguranţă, pe prim-plan se situează copiii şi familia, iar apoi satisfacţia a ceea ce am reuşit să fac în plan politic.
Credeţi în superstiţii? De exemplu, dacă o pisică neagră vă taie calea sau dacă întâlniţi pe cineva ducând o găleată goală, ce faceţi?
Nu cred în superstiţii şi nu mă tem nici de pisici negre, nici de dihori sau alte animale mai mult sau mai puţin domestice. Cât priveşte vasele goale, ele nu îmi provoacă superstiţii, ci doar tristeţe, pentru că prefer ca vasele să fie pline. Mai ales când sunt cu prietenii.
După superstiţii, firesc, vă întrebăm despre credinţă, religie… Ce loc ocupă ele în viaţa şi în inima Dvs?
Sunt creştin-ortodox, mă simt parte a Bisericii Ortodoxe Române şi îmi pare rău că programul supraîncărcat nu îmi permite să ajung prea des la Biserică. Este unul dintre regretele mele cotidiene permanente. Pentru mine, Biserica Ortodoxă Română este parte a fiinţei noastre şi, aşa cum spunea Mircea Eliade, născându-te român, te naşti ortodox. Să nu uităm că noi, românii, am primit dreapta credinţă de la apostolul Andrei, care a predicat creştinismul în Sciţia Mică, Dobrogea noastră de astăzi.
Acum 12 ani, VIP magazin propunea atenției cititorilor săi un proiect exclusiv și de neegalat de nicio publicație de pe segmentul nostru, dar şi de pe altele – un amplu interviu cu președintele României, Traian Băsescu, în care, printre multe altele, vorbea despre relația sa cu românii basarabeni și faptele sale, demonstrate ca fiind absolut firești, spre binele acestora și al viitorului lor. La 12 ani distanță, istoria ni-l aduce pe același Traian Băsescu, acum şi pe copertă, cu un interviu în care vorbește despre aceeași relație cu românii dintre Prut și Nistru și despre faptele sale firești, la timpul prezent sau la viitor, cărora le sunt adresate. De această dată, din postura de președinte de onoare al Partidului Unității Naționale. Chiar dacă datele problemei sunt puțin schimbate, esența rămâne aceeași.
Traian Băsescu – Președintele românilor basarabeni
Dle Preşedinte Băsescu, aveţi vreo idee de ce sunteţi atât de iubit de românii dintre Prut şi Nistru? Cârcotaşii ar spune că aici sunteţi mai iubit decât de către românii din România…
Eu nu am făcut politică pentru a fi iubit, ci pentru a face ce trebuie, iar când am făcut ce trebuia, nu toţi românii au fost de acord cu mine, ca decident. Dar, pentru că până şi politicienii sunt oameni, sigur că mă bucură simpatia celor care îmi aprobă deciziile.
Poate, pentru că mulţi moldoveni s-au trezit cu cetăţenia română (să nu fim răi ca să zicem „cu paşaportul”) exact pe timpul preşedinţiei Dvs? Iar primul lucru pe care îl vezi în viaţă, ştiţi că nu se uită uşor…
Eu am tratat cetăţenii Republicii Moldova ca pe cetăţeni români şi am făcut pentru ei ce am putut să fac. Am modificat Legea Cetăţeniei Române pentru a-i ajuta să-şi redobândească un paşaport românesc, pentru a-i ajuta să circule, să muncească şi să înveţe în Uniunea Europeană. Până la urmă, prin voinţa lui Stalin şi a lui Hitler, aceşti oameni, nepoţii şi strănepoţii lor şi-au pierdut cetăţenia română, paşaportul românesc fără voia lor. Eu aveam obligaţia morală să fac această reparaţie faţă de o mare nedreptate a istoriei. Nu putem trăi la nesfârşit după voinţa lui Stalin şi a lui Hitler, a lui Molotov şi a lui Ribbentrop.
Credeţi în sinceritatea celor care şi-au redobândit cetăţenia română? Că au făcut-o pentru că sunt români şi punctum, dar nu pentru a călători prin lume?
Ştiţi ceva? Eu nu am vrut să fac un instrument al recunoştinţei nici din acordarea cetăţeniei române, nici din creşterea numărului de burse pentru tineri de la 100 la 5000, nici din taberele de la munte şi de la mare din România, unde vara vin mii de copii din Republica Moldova. Am considerat doar că eu, ca preşedinte al României, am obligaţia să fac ceva pentru românii din stânga Prutului.
Cât de familiarizat sunteţi cu fenomenul politicii moldoveneşti? Prin ce V-a atras? Care a fost raţionamentul aderării Dvs. la PUN şi al acceptării postului de preşedinte de onoare? La ce Vă obligă asta?
Sunt destul de familiarizat cu viaţa politică din Republica Moldova. Știu și cât de toxici sunt Președintele Igor Dodon și Vlad Plahotniuc pentru viitorul țării și al cetățenilor Republicii Moldova. Ştiu şi faptul că domnul Mihai Ghimpu, cândva un politician unionist credibil, azi e doar o epavă politică complet decredibilizată. Mai știu și faptul că cetățenii români Maia Sandu și Andrei Năstase nu au curajul să-și asume unionismul și-și mint cetățenii cu perspectiva europeană a Republicii Moldova. Or, atât Maia Sandu, dar și Andrei Năstase, știu foarte bine că Uniunea Europeană nu se va mai extinde dincolo de Prut.
Şi, atunci, iniţiativa domnului ministru Anatol Şalaru şi a doamnei profesoare Ana Guţu de a crea Partidul Unităţii Naţionale (PUN), un partid unionist, mi-a apărut ca o şansă cu un obiectiv politic: reunificarea ţării, pentru care trebuie să lupt şi eu. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în România, eu sunt preşedinte al PMP, singurul partid românesc ce şi-a asumat prin statut şi program Unirea României cu Republica Moldova.
În toate proiectele politice create de Domnia Voastră, pe lângă energie şi strategii, aţi investit şi suflet. Poate fi considerat PUN un nou proiect de suflet semnat de Traian Băsescu?
Categoric, este un proiect politic în care voi investi multă energie. Experienţa politică, cei zece ani petrecuţi în Consiliul European m-au făcut să înţeleg foarte bine lipsa şanselor Republicii Moldova de a deveni membru al Uniunii Europene şi că singura soluţie pentru ca cetăţenii Republicii Moldova să se bucure de perspectiva europeană este Unirea cu România.
Partidul Unităţii Naţionale este o continuare a vestitei formule „Români, vă ordon: treceţi Prutul!”?
De data aceasta, este invers. Partidul Unităţii Naţionale spune „Cetăţeni ai Republicii Moldova, vă ordon: treceţi Prutul!” şi asta pentru că în România, 90 la sută dintre cetăţeni doresc reunificarea ţării. Problema este în stânga Prutului.
V-aţi lămurit cu câmpia politică de la noi? Care pe unde „sapă”, care pe unde „prăşeşte”? Dvs. ce sector vreţi să luaţi în primire?
Pe mine nu mă interesează drumurile bătătorite din politica de la Chişinău. Eu vreau să merg pe drumul direct către sufletul cetăţenilor, aşa cum am făcut-o în România şi atunci când am fost ales de două ori ca primar general al Capitalei, şi atunci când, de două ori, am fost ales în funcţia de preşedinte al României.
Are preşedintele Dodon ceva personal cu Dvs? De ce nu Vă vrea?
Cu Președintele Dodon (ca, de altfel, și cu Plahotniuc), nu m-am întâlnit niciodată, deci nu avem nimic personal unul cu celălalt. Reacţiile domnului preşedinte Dodon în ceea ce mă priveşte sunt legate strict de crezurile noastre cu privire la viitorul Republicii Moldova şi al românilor trăitori între Prut şi Nistru.
Domnul Dodon îşi vrea ţara şi poporul aserviţi Moscovei, iar eu îi vreau pe românii dintre Nistru şi Prut, oameni liberi, trăitori într-un stat de drept, România, însoţiţi de perspectiva prosperităţii.
Text: Marcel Toma. Foto: Manole Sava (GREEN MIND, Bucureşti), Natalia Mitereva