Deși alesese întâi economia, muzica l-a atras pe terenul său. În 2011, Maxim Zavidia, student la ASEM care obișnuia să fredoneze piesele preferate de la MTV, alege să participe la un concurs de muzică. Și a fost cu succes, pentru că a obținut locul întâi. Și de bun augur a fost, fiindcă au urmat multe alte concursuri, prietenia muzicală cu Samir Loghin, Eurovisionul din 2016, piese noi și recunoașterea largă a lui Maxim Zavidia în showbizul autohton și peste hotare. (text: Liliana Crăciun, foto: arhivă personală)
Ne obișnuisei cumva cu Max petrecărețul, prin piese energizante și chiar mișcări haioase în tandem cu Samir. În ultima perioadă însă abordezi altfel muzica. Ai scos piese chiar ușor lirice. Am dreptate? Care e motivul acestei schimbări și cum o simți tu?
În privința muzicii proprii, am piese puțin diferite și cred că sunt încă în căutarea unui stil muzical, dar la moment pot să spun că prefer genul funk. Am și câteva piese noi în acest stil, înregistrate în studio. Toți știu că eu cânt cu Samir și într-adevăr avem o interpretare mai energică, după cum ai spus și tu, ,,petrecăreață”. Ne place să facem veselie și să împărțim această energie întregii săli. Îmi place să cânt și piese mai lente, lirice, fiindcă sunt meloman. Totuși, îmi plac ambele stiluri, totul depinde de anturaj și de dorințele publicului. După ,,La la love”, am lansat piesa ,,MIDNIGHT KINGDOM”, care este un stil de house. La moment, are pe YouTube 80 000 de vizualizări. Sunt foarte fericit și cred că în viitor o să mai fac muzică de așa gen. Acum însă vreau să mă axez pe compozițiile funk, optând pentru limba rusă.
Cum arată agenda ta în prezent? Ai multe concerte, înregistrări în studio? Ce planifici pentru viitorul apropiat?
La momentul actual activez în două țări: Moldova și Rusia. Sunt acum la Moscova și lucrez într-un cover band. Tot aici am foarte mulți cunoscuți, merg la evenimente, de asemenea lucrez ca moderator, prezentator. Recent am fost în Moldova pentru niște concerte, deci activez în ambele țări, din acest motiv, agenda mea este destul de încărcată. La sfârșitul lunii mai, voi veni din nou pentru a finaliza înregistrările în studio. În viitorul apropiat, vreau să lansez piese noi și să lucrez mai mult cu band-ul de aici.
Povestește-mi despre experiența ta la Eurovision. O să mai participi în alți ani la acest concurs?
Am participat la Eurovision Moldova în anul 2016 cu piesa ,,La la love”. În prima etapă, am ocupat locul întâi și în finală am intrat în Top 5. Cu părere de rău, nu am fost pe primul loc, însă mă mândresc până în prezent cu prestația pe care am avut-o acolo. În anul 2017, a participat Samir, iar eu l-am susținut. Anul acesta mi-am dorit foarte mult să mai încerc, dar, din păcate, s-au iscat niște neînțelegeri dintre mine și unul dintre compozitori. Totuși, nu renunț la această idee.
Cu cine preferi să colaborezi pentru scrierea pieselor tale? În ce proporție compui singur?
Am câteva înregistrări în telefon. Când îmi vine muza, încep să compun o melodie, să o înregistrez. Cred că în curând o să le finalizez și pe ele. La Moscova primesc în permanență propuneri de la compozitori, de la echipe care fac muzică. Aici este foarte vestit stilul R&B și mă gândesc să colaborez în acest an cu cineva.
Cum ai decis să lași loc, pe lângă muzică, unei alte pasiuni – modellingul? Care sunt reușitele tale în acest domeniu?
Am decis să mă implic și în domeniul modellingului mai ales pentru faptul că la Moscova aceasta este o activitate solicitată. Sunt foarte multe propuneri și am fost deja la câteva filmări. Recent am participat la o sesiune foto și în Moldova, cu un fotograf autohton foarte bun. Modellingul este destul de diferit și are mai multe aspecte precum: poze, video și fashion show. La moment eu mă poziționez ca și cântăreț, prezentator și model.
Ce visuri urmează să realizezi la Moscova? Este o altă perspectivă acolo pentru artiști?
Moscova este o mică provocare pentru mine. Eu am venit aici ca să-mi realizez câteva idei, să ies din zona mea de confort, pentru că îmi place câteodată să experimentez. Am participat cu Samir la un concurs renumit în Rusia: ,,Песни на ТНТ”, acolo am cântat piesa ,,Sub pielea mea” a trupei Carla’s Dreams. A fost o experiență foarte frumoasă. În mare măsură, cred că aceasta m-a motivat să vin în Rusia. Capitala este foarte mare și este mult mai ușor să te dezvolți în orice domeniu.
Ce le-ai transmite tuturor prietenilor revistei VIP Magazin?
Să nu le fie frică să experimenteze. Dacă au un vis sau un scop, să facă tot posibilul pentru a-l realiza.
Lasă un răspuns