În această săptămână am fost plăcut uimiți de doi interpreți excepționali, care s-au devodit să aibă ceva în comun.
Carla’s Dreams și Ioana Ignat au lansat videoclipurile în aceeași săptămână, iar punctul comun dintre cei doi a devenit Roman Burlaca, regizorul care a muncit la cele două lucrări. Și nu degeaba, fiindcă munca depusă a fost apreciată de toți fanii artiștilor prin comentarii pozitive.
Pe pagina sa de Facebook, Roman a citat un vers din piesa ,,Monomaniac” de Carla’s: ,,Monomaniac. Am o construcție stângace, eu beau vin și trag tabac”, probabil și pentru el această melodie trezește sentimente profunde. Cântecul într-adevăr sensibilizează prin versuri alese și printr-un mesaj care ajunge până la suflet. Astfel, artiștii bifează încă un succes, căci piesa are deja mii de vizualizări pe YouTube, la doar câteva zile de la lansare.
Piesa ,,Vivere” este un duet dintre Ioana Ignat și Havana, compusă de către Sorin Seniuc, Vanotek şi Alexandra Tirtirau. După cum afirmă Raul Eregep: ,,Piesa ,,Vivere” este perfectă pentru vară, are o stare specială şi îţi rămâne uşor în minte, iar vocea Ioanei Ignat concentrează perfect starea generală. Colaborarea cu ea şi echipa a fost una foarte uşoară şi frumoasă. Ne-am conectat din prima. Filmarea a decurs foarte bine şi aştept cu nerăbdare feedback-ul publicului. Cred foarte, foarte mult în această piesă.”
Clipul regizat de Roman Burlaca cuprinde o călătorie în noapte, cu o tentă roşiatică romantică. Protagoniştii sunt în maşini decapotabile şi se întrezăresc când maşinile trec una pe lângă alta. Aşa se înfiripă idila, transformată într-o atingere blândă a chipului.
Menționăm că, Roman Burlaca este unul dintre cei mai vestiți regizori de clipuri din Republica Moldova, care a lucrat la mai multe produse video de-a lui Carla’s Dreams, Randi, AKORD, Nicoleta Nucă și alții.
Text: Liliana Crăciun
Lasă un răspuns