În preajma cărților, timpul încetează să curgă. E adevărat că am încercat să promovez de-a lungul tuturor zilelor mele binele, adevărul, dragostea, credința în Cel de Sus, în tot ce e frumos, iar rezultatul eforturilor mele este enorm: semenii mei n-au reușit să mă schimbe.
Am scris niște cărți și asta e cea mai importantă realizare în cariera mea de scriitor. Prima mea carte de versuri a împrumutat numele ei unei întregi generații de scriitori numită de critica literară „Generația Ochiului ai Treilea”. Pentru prima dată, numele Republicii Moldova a răsunat la Festivaluri Internaționale de Poezie, unde mi s-a acordat Marele Premiu: la Trieste în Italia, în 2014 și la Havana, în 2017.
Anul trecut, nu am stat degeaba. Am editat un volum de eseuri intitulat „Așchii de cer”, un manifest de creație. La 26 ianuarie 2018, am fost ales membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere din Paris (Franța) pentru romanul „Devoir à rendre” („Tema pentru acasă). Pentru o carte de versuri în limba albaneză, editată de o editură din Bruxelles, Belgia, Uniunea Scriitorilor din Kosovo mi-a acordat premiul și Medalia „Pjetër Bogdani”.
În Cervara di Roma, declarat Capitala Mondială a Artiștilor, la 15 iulie 2018, a fost cioplită în piatră o poezie de-a mea „Non avere fretta, bambina” („Nu te grăbi, copilo”).
Harul ești obligat să îl împarți și cu alții, pentru că îți este dat de Cel de Sus. El îți pune în mână talanții – monede la trăitorii de mai demult – pe care, ca să-i sporești, trebuie să-i investești.
Lucian Blaga mi-a dictat mottoul: „Sapă, sapă, sapă, Până dai de stele-n apă.” Cred că niște cărți scrise bine pot schimba oamenii, cu condiția să ajungă la ei. Scriu și eu cărți. Visând că, odată cu ele, voi putea spori binele, frumosul, speranța. Dacă am reușit sau ba va depune mărturii timpul.
Timpul liber nu mi l-am irosit, cred, niciodată cu nimic-facerea. Când îl am, mi-l ocup cu scrisul, cu cititul sau cu răsfoitul de cărți dragi, îmi place să mă plimb, să admir natura, să intru în săli de expoziții, în muzee, în biserici, să discut cu copii și nepoți. Ultima carte citită e prima carte citită. O Biblie povestită pentru copii, prin vocea bunicii.
Mama Cristina, plecată demult la Ceruri, e cea care mă inspiră și azi. În copilărie, era suficient să sărute locul unde mă loveam ori să sufle peste vreo bubiță a trupului, ca să-mi treacă imediat toată suferința. Azi, când mă doare câteodată sufletul, cât de mult îmi lipsește draga de ea, fiind convins că, dacă ar mai trăi și ar respira ca-n copilărie peste rănile lui, mi-ar trece imediat orice durere.
Text: Ileana Rusu
Foto: arhiva personală