— Bună ziua, Nani. Povestiți-ne, vă rog, cum a apărut ideea înființării unei astfel de agenții?
— Aș putea începe de la aceea că eu îmi doream de mult timp să înființez propria afacere, iar pentru că îmi plac foarte mult copiii și adesea rămâneam cu micuții prietenelor mele, am decis că afacerea mea va fi anume despre și pentru copii. Chibzuind mult și, totodată, analizând piața, am înțeles că în Republica Moldova nu există agenții care organizează sărbători pentru copii, de aceea, mi-am propus să creez o astfel de agenție. Animatori avem foarte mulți, dar o organizație calitativă și de nivelul pe care mi-aș fi dorit să-l văd în Moldova nu aveam.
— Cu ce ați început și de ce ați avut nevoie pentru a porni pe acest drum?
— Totul a început datorită roboților Lego Transformers. Pe atunci aceștia erau un adevărat boom în Rusia, iar la noi nici nu se știa despre o asemenea animație. De aceea, am hotărât să-i aduc și în țara noastră. Astfel, Lego Transformers a provocat adevărate furori, nu doar copiii fiind încântați, dar și maturii. Inițial, copii nici nu reușeau să înțeleagă dacă acesta era un costum sau erau roboți adevărați. Apoi am început să propunem o varietate mai mare, aducând și alte personaje, care au devenit eroii îndrăgiți ai copiilor. Întotdeauna încercăm să ținem cont de gusturile și preferințele micilor noștri clienți.
— Cum vă inspirați pentru noile scenarii și pentru noii eroi?
— Firește, în acest domeniu, trebuie să fii mereu la curent cu noile tendințele, să urmărești ceea ce le place copiilor, ce filme de desene animate au mai apărut, ce supereroi au mai fost creați. De asemenea, urmărim și noutățile muzicale, pentru a fi în top cu cele mai noi cântece și dansuri.
— Lucrați în echipă? Cum se desfășoară întregul proces? Fiecare colaborator are un anumit domeniu de care este responsabil sau le faceți pe toate împreună?
— Noi avem deja o echipă destul de mare care se ocupă de montarea show-urilor, a dansurilor și de alegerea muzicii. Desigur, eu sunt cea care monitorizează întregul proces.
— Ce calități trebuie să posede persoanele care lucrează în acest domeniu?
— Toți angajații trebuie să iubească copiii – aceasta este calitatea primordială. Ei trebuie să poată comunica cu orice copil și să-l poată înveseli prin diverse metode. Eu, însă, sunt sigură că cei pe care îi angajăm noi pot face toate aceste lucruri, deoarece și ei sunt în suflet copii. De asemenea, aceștia trebuie să fie actori și dansatori profesioniști și să aibă charismă și plăcere în tot ceea ce fac, lucru care la fel este important. Angajații noștri participă, deseori, la diferite traininguri și studiază psihologia copilului, pentru a ști cum să se comporte în diferite situații cu diferiți copii.
— La ce ar trebui părinții să atragă atenția atunci când decid să organizeze o sărbătoare pentru copii?
— Mai întâi de toate, părinții trebuie să țină cont de preferințele copilului. Este foarte important ca el să fie auzit și înțeles în ceea ce privește dorințele lui, de care, depind, în mare parte, dispoziția și atmosfera sărbătorii. Desigur, preferințele copiilor se schimbă foarte repede, lucru absolut firesc. Astfel, în fiecare an, va fi ceva nou și interesant.
— Dvs. lucrați și cu păpuși mascote. Cum reacționează copiii atunci când le văd? Nu le este frică? Ce-ar trebui să facem ca cel mic să nu se sperie, ci dimpotrivă, să fie interesat de ele?
— Părinții trebuie să-și pregătească copiii pentru întâlnirea cu aceste păpuși, să le explice că sunt doar niște jucării mari și că nu trebuie să le fie teamă de ele. Eu le transmit întotdeauna imagini cu personajele pe care le avem, pentru ca micuții să poată face cunoștință cu ele de la distanță.
— Ce dificultăți întîmpinați în activitatea dvs.? Cum le depășiți?
— Desigur, nimeni nu este protejat de probleme. Există dificultăți ce țin de alegerea localurilor, pentru că la noi nu sunt atât de multe cafenele, restaurante și terenuri de joacă pentru copii. Însă, întotdeauna dorim să alegem ceva diferit. La fel, nu toate încăperile permit utilizarea tuturor „efectelor speciale”, pentru că ele își au propriile reguli. Acesta ar fi unele dificultăți. De asemenea, o problemă este atitudinea și dorința părinților. Adesea ei își fac griji în exces, împiedicând, astfel, activitatea animatorilor. Mai sunt cazuri în care unii copii nu doresc să participe la anumite concursuri, în pofida încurajărilor venite din partea animatorilor. În aceste situații, intervin părinții, care încep să-i roage să se joace și cu ceilalți. De regulă, acești copii doar își doresc să li se acorde mai multă atenție, însă părinții nu întotdeauna înțeleg acest lucru. În acest caz, nu trebuie să vă îngrijorați. Peste o anumită perioadă, ei singuri se vor apropia de ceilalți copii.
— De ce este nevoie pentru organizarea unei sărbători perfecte, în opinia dvs.?
— Denumirea agenției noastre este Kids show, pentru că noi organizăm doar show-uri pentru copii. Avem un scenariu bine stabilit. Astfel, ținînd cont de vârsta, sexul, preferințele și temperamentul copilului, alcătuim programul, inventăm diverse concursuri, dansuri etc. Avem și spectacole de acrobație, trucuri și „efecte speciale”. De asemenea, suntem unicii din Moldova care dispunem de o discotecă organizată cu panglici și nu cu hârtii, deoarece încercăm să oferim siguranță celor care vin la noi. Montăm spectacole muzicale și dansante, iar ultimul hit al nostru îl constituie păpușile Lol. Acestea, practic, nu pot fi deosebite de cele adevărate, pentru că avem costume cusute exact după schițele acestor păpuși. Atunci când organizăm o sărbătoare începem cu distribuirea invitațiilor și finalizăm cu alegerea decorului și a tortului. Încercăm, astfel, să fim atenți la orice detaliu, de aceea și obținem asemenea evenimente vesele și incendiare.
Părinților le sugerăm să aibă încredere în organizatorii noștri, deoarece avem multe idei originale și nu facem sărbători după un anumit stereotip. Angajații noștri au o atitudine bună față de fiecare copil în parte.
— Care ar fi avantajele și dezavantajele activității dvs.?
— Ei, aici, practic, nu avem dezavantaje, însă avantaje sunt foarte multe. Noi lucrăm cu copiii, iar ei sunt cel mai bun energizant și cea mai bună sursă de inspirație. De asemenea, în această activitate nu există niciun fel de limite, aveți un teren enorm de activitate. Important e să nu vă opriți aici, ci să vă dezvoltați, să învățați lucruri noi și să cuceriți lumea.
Lasă un răspuns