Corneliu Său este un antreprenor care luptă cu „balaurii”. Cu zmeii sau miturile din mintea noastră, prin care ne amăgim (din laşitate sau lene), că nu putem produce calitate, că nu putem oferi salarii frumoase şi că trebuie să muncim pe brânci pentru un proiect de succes. Corneliu a demonstrat că miturile sunt false, iar balaurii – nişte târâtoare inofensive. În această toamnă compania sa face 17 ani, timp în care a reuşit să dezvolte cinci showroomuri la Bucureşti, unul la Braşov şi două fabrici în Moldova. Rulajul lunar al grupului de companii depăşeşte un 1,5 milioane de euro.
AUTOPORTRET
Îmi place să trăiesc la maximum. Alerg după emoţii în viaţa mea de familie, în relaţia cu prietenii, în călătorii şi în businessul pe care îl conduc. Sunt tată a trei copii, am o gaşcă de prieteni cărora nu reuşesc mereu să le acord timp, dar, când sunt cu ei, sunt prezent sută la sută. Dacă vorbesc acum cu tine, să ştii că nu am să mă uit în telefon, iar, dacă am să fiu într-o şedinţă, nu voi prelua apelurile.
Soţul perfect, bărbatul perfect? Sunt contra cuvântului „perfect”. Dacă bărbatul perfect iese din casă la 7.30 şi revine la 18.30, categoric nu sunt eu acela. Dacă vorbim despre o persoană de la care nu ştii ce să aştepţi – un buchet de flori, orice surpriză pozitivă sau negativă, atunci da, e despre mine. De exemplu, recent am refuzat un curs de finanţe şi marketing strategic în SUA pe care l-am plătit patru ani în urmă, dar la care am renunţat când soţia mi-a spus că data de naştere a fiicei coincide cu plecarea mea. Şi, chiar atunci, stând la masă, am scris un mesaj de refuz. E şi asta o parte din Corneliu Său. Eu conştientizez că este mai important ca de ziua de naştere a fiicei mele să fiu alături de familia mea. Numai că, de cealaltă parte a medaliei, nu ţin minte data de naştere a fiicei mele. Pentru mine ăsta e un punct valoric pe care eu cred că nu e obligatoriu să-l ştiu.
Oamenii de succes nu sunt agreaţi de oamenii care nu au succes. E si asta o paradigmă pe care noi am creat-o. Oamenii care vor să atace, vor ataca, vor vedea peste tot o pată sau mai multe pete negre. Citeam undeva că valoarea unui om se măsoară în umbra lăsată de duşmanii lui, dar nu am duşmani direcţi, declaraţi cel puţin. Vreau să fiu friendly cu toţi, iar dacă cineva mă atacă pe reţelele de socializare, eu îl blochez. Nu vreau emoţii proaste şi nici să intru în polemici.
SINGUR ÎN TANDEM
În studenţie, lucram într-un bar la Botanica. Trecea pe acolo tot timpul un inginer în vârstă. El se uita la noi, la mine şi la partenerul meu, şi zicea: „Măi băieţi, voi trăiţi cea mai tare perioadă, când se întâmplă cele mai frumoase schimbări. Cât e de uşor azi să faci ceva şi cât de multe aş face eu dacă aş fi în locul vostru!” El era într-o afacere cu metale şi, când ne-a spus ce salariu avea (era unul fabulos!), am leşinat! Avea atâţia bani, că nu ştia ce să facă cu ei! Am început să ne întrebăm dacă nu cumva viaţa chiar e plină de posibilităţi, iar lumea nu într-atât de agresivă precum credeam.
Am încercat multe afaceri, de nevoie. Frizerie, saltele, spălătorie, şosete.
La baza Tandemului a stat o fabrică de ciorapi pe care noi am falimentat-o cu brio! (râde). Din păcate sau din fericire, alături de spaţiile în care a fost fabrica de ciorapi, era un depozit de mobilă italiană. Şi de acolo am primit comanda să facem saltele. Angajaţii care făceau ciorapi sunt şi acum în companie, doar că au învăţat povestea saltelelor.
Îmi amintesc emoţia de acum 7 ani, când am inaugurat fabrica de la Ciocana. Atunci producerea a ajuns în propria ei casă, după ani de chirie. A fost prima fabrică în care noi am început să construim procesele interioare aşa ca oamenilor să le fie bine, să aibă şi apă, şi o cameră pentru schimb, şi căldură iarna. Toate astea au dus la o creştere foarte bună a calităţii, în acelaşi timp a volumului de producere. Era teamă, bucurie, emoţii din cele mai contradictorii.
A urmat contrucţia fabricii de la Petricani, unde suntem acum. Am divizat compania în 5 companii total diferite şi am pus în capul fiecăreia câte un director. Aceasta a fost o decizie fenomenală care ne-a permis să creştem de cinci ori într-o perioadă foarte scurtă. E o strategie tare interesantă.
Acum patru ani am ieşit pe piaţa României. O investiţie uriaşă şi dificilă. Noi vedem România ca o piaţă mare, dar, ştiţi cum este, tu prinzi peşte din lac şi în locul în care ştii că trebuie să arunci undiţa. Dar când merci să pescuieşi în ocean, îţi dai seama că ai nevoie de alt tip de unelte, că nimic nu ştii, că te lupţi cu nişte peşti de dimensiuni greu de imaginat. Sunt rechinii care te papă cu tot cu barcă. E alt nivel. Dar înveţi.
Cineva ne-a propus într-o zi să facem sicrie. Era de vreo 4-5 ori mai convenabil decât să facem mobilă. Dar am respins ideea din start. Noi facem un business care trebuie să aducă emoţii frumoase, să facă oamenii fericiţi.
Suntem gata să închidem businesuri care nu sunt profitabile şi socot că e o misiune socială a unui om de afaceri să poată nu doar să sădească copaci, dar şi să îi taie.
Dacă e dureros? Nu e atât de dureros dacă în locul copacului vechi plantezi altul nou. Într-o afacere profitabilă toată lumea este fericită, client, angajat, proprietar, statul că primeşte impozite, banca pentru unele comisioane, partenerii că îţi vând marfa cu profit şi când toată lumea te felicită. Asta e funcţia numărul unu a unui director – să se gândească la strategia de marketing, cum să ducă businessul din zona de concurenţă extremă într-o zonă fericită de business, astfel ca toată lumea să fie fericită, aceasta este funcţia lui. Dacă directorul nu îşi îndeplineşte această funcţie, înseamnă că e un director rău. Compania aceasta o să se ducă în jos.
Pro sau contra parteneriatelor? Un parteneriat trebuie să ne facă pe noi mai puternici, asta şi e funcţia lui. De asta se asociază oamenii, de exemplu soţul şi soţia. Cred că funcţia numărul unu a soţiei e să îl inspire pe soţ ca el să poată să îi aducă măcar şi luna de pe cer. Dacă ea face altceva, nu reuşeşte să îl inspire pe el. Fix aşa e şi într-o afacere cu parteneri.
Ar putea veni un grup din Italia sau Marea Britanie care spune: noi venim cu 20 milioane de euro, vă luăm o cotă-parte, vă lăsăm 30 de procente, însă în doi ani de zile, voi, ca şi parteneri, nu o să costaţi 5 milioane, dar 50 de milioane. E bun parteneriatul? E bun. Şi lumea intră în parteneriate de scurtă durată. Tot aşa lumea şi se căsătoreşte, în baza unui contract verbal sau oficial. Când suntem în perioada romantică, ne e ruşine să spunem hai să facem un contract. Dar, atunci când începem o companie, e obligatoriu să ne gândim la cum vom ieşi din relaţie în caz că ceva se întâmplă. E nevoie de parteneriate, dar la fel de important e să ştim şi să ieşim din ele. Să ieşim cu profit, bineînţeles.
Dacă m-am despărţit frumos de partenerul meu? Noi am reuşit să ne despărţim corect. Am lăsat loc pentru bună ziua. Mereu când se împarte ceva, se rupe mai mult într-o direcţie sau alta. Dar trebuie să ieşi liniştit sufleteşte. Să ştii că a fost o decizie comună. Acum sunt singur acţionar al Tandem.
În cazul nostru, viziunile începuseră să difere. Eu sunt pentru o dezvoltare agresivă, partenerul meu opta pentru stabilitate. Orice companie are două faze: una în care ea se dezvoltă şi câştigă mai puţini bani, şi alta când câştigă bani, dar nu prea tare se dezvoltă. Sunt oameni buni la alergat maratoane şi sunt alţii care aleargă bine distanţe scurte. Dar pentru un start prietenul meu a fost un partener de încredere, vreau să îi mulţumesc pentru un proiect de cursă lungă, suntem în afaceri împreună de 19 ani. Am încheiat această afacere cu toată încrederea reciprocă.
Nu îmi place riscul, dar cred că anumite lucruri nu trebuie să le întinzi pe o distanţă lungă. Eu am o metodă, similară cu a vâsli împotriva fluxului. Trebuie să vâsleşti repede şi te opreşti pe o piatră să îţi revii. Şi mai greu îţi este când mergi pe distanţă lungă, oboseşti. Sunt pentru a ajunge de la o piatră la alta repede. Fabrica de la Petricani este construită în două luni şi jumătate. Chiar dacă mai toate companiile de construcţii prognozau de la nouă luni la 1,2 ani.
EDUCAȚIE, VISE, SUCCES
Am fost speaker la un eveniment cu 40-50 de tineri, special l-am luat pe feciorul meu ca el să audă ce povestesc, ce cred, care sunt valorile într-o companie, ce este o echipă de succes, cum e să o construieşti. Astfel, încerc să creez continuitatea care în Moldova nu există.
Noi nu avem generaţii de afacerişti, generaţii de politicieni în familiile cărora se învaţă cum se ia o decizie, cum să îţi menţii poziţia, iar în acelaşi timp să fii diplomat. Cum trebuie să fii corect cu partenerii, cu banca, de aceea încerc să dezvolt în feciorii mei această calitate. Nu înseamnă că ei vor face încă o fabrică de mobilă, asta înseamnă că vor avea o educaţie despre cum funcţionează un business.
Eu cred că multe poveşti s-au născut din necesităţi, din nevoia de a ieşi, de a face ceva nou. Din nevoia nu tot timpul financiară, dar şi emoţională. Viaţa trece şi te gândeşti că trebuie să faci ceva. Dar pe urmă nevoia asta se transformă într-un vis. Când ai un scop al tău, simţi că în sufletul tău se aprinde un foc care nu te lasă să dormi, care te gâdilă plăcut, care te provoacă. Şi atunci începi să creezi acest vis, cu cât mai mult îl plămădeşti, cu atât mai mult începi şi să crezi în el, dar şi să-ţi conturezi eul. Şi când aceste două lucruri se combină, ele devin un fenomen. O istorie de succes are nevoie de un om care crede că un vis poate să fie realizat.
Şi azi îmi spun că suntem într-o perioadă în care totul abia se schimbă. Nu suntem nici măcar în apropierea primei trepte de pe pragul schimbărilor. Dacă vorbim despre era calculatoarelor, ea abia începe. Nu e târziu să te bagi în IT, IT-ul abia începe, părerea mea. Lucrurile vor evolua, o să poţi să faci orice business, din orice domeniu. Dacă pui suflet şi eşti insistent, în cinci ani de zile ajungi la succes. Problema e în altceva, că lumea vrea rezultat în două luni.
Un om de succes este cel care se trezeşte dimineaţa în pace, nu are dureri fizice, îşi educă un copil, care poate face în jurul lui ceva de succes. Banii sunt o valoare ce îţi permite să înţelegi unde eşti tu. La cine te raportezi ca stil de viaţă, ca societate în care trăieşti.
În fiecare zi scot robul din mine, în fiecare zi învăţ să trăiesc cu mai puţine lucruri, să fiu un manager mai bun, să fiu un exemplu pentru companie, copii şi angajaţi. Escaladez munţii, o oportunitate de meditaţie pentru mine. E o paradigmă interesantă, viaţa e un dans de ceea ce vrem şi ce ne temem. Asta şi e frumuseţea ei, balanţa de stări.
M-a marcat mult Tony Robins… După trei luni de la participarea la seminarul lui Tony, mi-am realizat cam 95 la sută din planuri. Tony îţi pune o serie de întrebări, iar tu răspunzi la ele de parcă te-ai uita într-o oglindă. Şi te întrebi: dar cum e în cazul meu, cum funcţionează? Când, timp de patru zile, îţi pui tot felul de întrebări ce te-ar face şi mai bun în munca ta, iei altfel deciziile. Elimini bariera care e doar în mintea ta.
Am solicitări de a oferi spaţiu fie pentru uşi, teracotă, sau alte materiale. Eu stimez concurenţii mei, cu atât mai mult chiar prietenesc. Trebuie să mărim spaţiul de producţie a saltelelor şi canapelelor că avem şi spaţiul pentru România. Şi am decis să facem aici un centru în care oamenii să vină să vândă fie teracotă, bucătării, să fie parteneriate cu diverşi producători din această industrie. Ne propunem 18.000 m pătraţi, dar vom testa pe 2-3 mii de metri pătraţi. Dacă va funcţiona, ne vom extinde.
Visele se îndeplinesc. Noi cu echipa scriem scopuri imposibile, călătorim în locuri inspiraţionale. Când am fost la Moscova, cam 6 ani în urmă, am scris că ne dorim ca Tandem să fie centru de design. Poftim! Ultima dată am fost 6 oameni în Dubai. Oamenii ceia au făcut din nisip o metropolă. Şi noi putem face. Când oamenii văd posibilităţile, prind aripi. Am văzut cum din deşert s-a făcut un centru al luxului. Anul acesta încă nu ştim unde mergem, vrem la New York sau Los-Angelles. Energia vine din lucrurile mari.
Când îmbătrâneşte un om? Când nu îşi schimbă garderoba, când nu iubeşte, când nu visează.
Cred în visuri şi în magia lor. Da, visele au magie! Mai mult, cei care planifică visele şi le notează pe o foaie, se trezesc într-o zi cu visul împlinit.
Am o listă cu 100 de vise şi imediat ce bifez unul, scriu altul în loc. Niciodată lista mea nu coboară sub 100. Într-o săptămână am bifat trei. Unul dintre ele, concertul Metalica. Apoi, a doua zi, m-am întrebat ce mi-aş mai dori. Şi am completat lista cu alt vis. Nu îmi place să povestesc prea multe despre el.
Dar unul dintre visele mele despre care pot vorbi este să nu moară copiii şi să nu mai fie războaie. Nu ştiu cum aş putea să îl fac să se realizeze, dar mă gândesc la asta mereu.
Text de Rodica Ciorănică
Foto de Natalia Miterev
Locaţie Tandem Showroom