Proiect realizat în parteneriat cu MAIB
Oleg Voronin, om de afaceri
Interviu: martie 2007
Oamenii care au comunicat cu el măcar o dată, zic că Oleg Voronin este un domn. Inteligent, corect, rafinat şi, pe cât de aristocrat, pe atât de simplu. Că îşi respectă enorm tatăl şi că şi-a construit afacerile singur încă în perioada când Dl. preşedinte nu era o persoană foarte influentă. Cine este totuşi Oleg Voronin? După ani de tăcere, fiul lui Vladimir Voronin sparge liniştea şi intră în dialog cu „VIP magazin”. La rugămintea sa, precizăm că discuţia a avut loc în limba rusă, deoarece dânsul nu vorbeşte la perfecţie limba română.
Text: Rodica Ciorănică • Foto: Arhiva Personală
Vă deranjează sintagma „fiul preşedintelui”?
Da, mă deranjează această sintagmă, dar nu mă deranjează sintagma „fiul lui Vladimir Voronin”, cu care mă mândresc.
Aflarea în fruntea statului a tatălui dvs. v-a influenţat afacerile?
Da, a influenţat: oamenii mă tratează cu mai multă încredere, ceea ce este foarte important nu numai în business, dar şi în relaţiile de fiecare zi. Iar încrederea este cel mai preţios capital. Când există încredere, poţi face şi afaceri de proporţii cu mijloace băneşti mai mici.
De câte ori aţi fost la Preşedinţie din 2001 încoace?
Pentru că nu pot să-mi văd tatăl acasă, el fiind mereu prins cu lucrul, sunt nevoit să vin mai des la Preşedinţie, chiar şi pentru a-l felicita cu ocazia zilei de naştere sau cu prilejul altor evenimente de familie.
Aveţi un politician preferat? Nu neapărat moldovean.
Am, bineînţeles: preşedintele Voronin. Sunt sigur că prin activitatea sa a creat un model de abordare a problemelor cardinale pentru supravieţuirea ţării.
La ce vârstă aţi câştigat primul milion de lei? Ce aţi făcut cu atâţia bani?
Era în 1993 şi, practic, tot ce am avut atunci am investit în fondarea „FinComBank”.
Cât de dificil este să construieşti un imperiu financiar? Cum trebuie să fie un om de afaceri ca să păstreze ceea ce a construit?
Nu ştiu. Nu am construit aşa ceva şi nici nu am de gând.
Cât de des vorbiţi româna?
O vorbesc cu ocazii concrete, în special cu partenerii mei din România.
Ultimul deceniu v-a făcut mai bogat în prieteni sau din contra, i-a îndepărtat de dvs.?
Pe unii i-a îndepărtat. Pentru unii îmi pare rău, pentru alţii – nu. Lucrurile ascunse ies, cu timpul, la iveală. Evoluţia mea în ultimul deceniu a constituit un filtru bun: uneori este, totuşi, mai bine să afli ceva despre oameni mai târziu, decât niciodată.
Dacă tot am atins subiecte mai sensibile, despre dvs. circulă zvonuri precum că aţi opera preluări „neprietenoase” ale afacerilor altora. Cum comentaţi aceste insinuări?
Deseori rămân şi eu stupefiat la auzul ştirilor că, chipurile, vreo afacere cunoscută în Chişinău mi-ar aparţine mie sau că anumite întreprinderi au primit „oferte” de preluare de la nişte persoane care „lasă să se înţeleagă” că o fac în numele meu … Ba că eu aş fi acela care scoate din circuitul urban microbuzele ca să le înlocuiesc cu autobuzele „mele”, ba că am achiziţionat deja „Andy’s Pizza”, „Supraten”-ul sau „Daac-Hermes”-ul. Aiureli…
Când sunteţi vulnerabil?
Nu pot suporta când cineva dă dovadă de lipsă de respect pentru părinţi. Ai săi sau ai altora. Atunci îmi ies din fire. Şi devin vulnerabil.
