Sofia Palade te inspiră să fii Fashion Bobor

Respiră modă, e fană convinsă a celebrei Gabrielle Chanel, viaţa ei reprezintă o filosofie care se rotește în jurul cuvintelor fashion, stil, ședinţe foto și, nu în ultimul rând, în jurul revistei online pe care a fondat-o în urmă cu doi ani, Fashion Bobor. Vorbim despre jurnalista de modă Sofia Palade, cea care nu își poate imagina o zi fără a răsfoi o revistă glossy, fără a urmări noile apariţii și colecţii ale marilor creatori sau fără a planifica o nouă idee de fotoshooting.

Sofia a găsit drumul spre podiumul jurnalismului de modă încă din liceu. Obișnuia să scrie în carnete idei și texte despre fashion, ca mai apoi, la Facultatea de Jurnalism, să opteze pentru o teză cu subiectul „Reflectarea modei în presa on-line”. Totul însă a prins o altă semnificaţie după ce a fondat revista „Fashion Bobor”, lansată pe 7 iunie 2014. A fost nevoie de multă imaginaţie, timp, implicare pentru a avea un site așa cum îi stă bine unui jurnalist de modă. Rodul muncii depuse de Sofia a fost răsplătit cu invitaţii la evenimente de profil atât în ţară, cât și în afara ei. Bucharest Fashion Week 2015 a fost printre primele evenimente de modă la care tânăra a avut ocazia să interacţioneze cu lumea glam de peste Prut. Succesul Sofiei însă nu se oprește aici. De curând a fost acreditată la Săptămâna Modei de la Paris, o adevărată performanţă pentru jurnalismul de modă de la noi, dar mai ales, pentru CV-ul Sofiei. „Organizatorii au analizat atent site-ul, cu două luni înainte de începutul prezentărilor am completat formulare pentru acreditare. A fost un proces îndelungat, dar rezultatul mi-a confirmat așteptările”, spune vădit emoţionată Sofia. Își dorește să își întâlnească bloggeriţele favorite, pe care le urmărește pe reţelele de socializare, să fie în centrul atenţiei printre fashioniste pentru a fi ţinta fotografilor de street style, mai ales că Sofia va purta și ţinute create în Moldova.

img_1389_opt

Pasionată de creaţiile Chanel, își dorește neapărat să ajungă și la prezentările acestui brand. Sofia a citit mai toată biografia lui Coco Chanel și, după cum spune ea, s-a regăsit în stilul ei, în ţinutele care promovează simpleţea de lux și rafinamentul croiului perfect. Recunoaște, munca este arma care o ajută să cucerească succesul, iar, pentru aceasta, Sofia știe că mai are multă treabă.

img_1578_opt

Își iubește „copilul” virtual numit Fashion Bobor și speră să îl crească mare și celebru așa cum este idolul ei, Gabrielle Chanel. 3524638.jpg

 

Text: Iuliana Mămăligă Foto: Dumitru Iacovlev Ţinută: Raquette

Abonează-te la articolele

Vip Magazin