Cristina Sîrbu: „Nu pot ignora visul unui copil de a avea familie”| #womeninspire
Posted byEugenia Ion
ianuarie 12, 2023
Timp citire 7 min
Asistent parental
Soție, mamă a doi copii biologici și a altor 5 copii luați în plasament, plus alți câțiva plecați în adopție și întorși în familie! Plus mic-dejun, cină, prânz, vacă de muls, curat de făcut și… Șirul poate continua. Nu știu câte femei dintre noi ar fi gata de atâtea sacrificii. Pe Cristina am descoperit-o pe Instagram și am vrut să o cunosc.
Au fost momente, după pandemia aceasta, când mă gândeam să îi duc pe toți înapoi.
Cristina, cum ai decis să îți dedici viața unor copii străini? Am văzut asta în familia soțului. Mereu eram uimită de cum copiii demult plecați în lume, de fiecare dată se întorc cu drag și dor acasă. Eu mi-am dorit o fetiță mai mică decât fiica mea. Am mers la Direcția Asistență Socială, am scris o cerere, apoi am făcut ore de instruire la CCF Moldova, iar după ceva timp am fost telefonați să mergem la un Centru să vedem o fetiță. Ne-a întâlnit o copiliță frumoasă, cu ochi negri ca măslinele, cu un păr ondulat, dar am revenit acasă și cu frățiorul ei de numai doi anișori. Peste câteva zile ne-am întors și după prietena ei, Dumitrița, la care nu venea nimeni. Seara, când am îmbăiat-o și i-am văzut corpul micuț plin de cicatricile provocate de un incendiu, am strâns-o la piept și am plâns ambele. Aceste emoții îmi dau fiori și acum, dupa 5 ani.
Cât de mult povestea ta personală a influențat această decizie? Și eu am un trecut cu părinții plecați peste hotare. Ne lăsau pe la rude. Știu ce înseamnă să îți poți dori ceva și cunoșteam cum e să fie diferență între copii. Plus la asta, azi avem o casă mare și nu doream ca în unele camere să miroase a pustiu, cu camera în care intri numai când vin oaspeți! Povestea asta e despre inimi bune care pot oferi dragoste și căldură unor micuți care nu cunosc aceste cuvinte.
Cristina, cum e viața unei femei cu 7 copii? Să spun că e greu, nu pot. M-am obișnuit cu această rutină zilnică. E frumos, mai ales că toți îmi spun MAMA. Aproape de fiecare dată, mă laudă ce mâncare bună gătesc. Bineînțeles că fac și năzbitii, dar nu se poate fără. Au venit dintr-un mediu, nu au văzut vie, porumb, nu au cules niciodată un măr de pe pom. Nu știu unde îi va duce viața, dar sper să le rămână măcar puțin de tot din înțelepciunea, credința și bunătatea pe care le-am cultivat-o.
Cât gătești la cină? Eu nu știu să gătesc în oale de 2-3 litri. Ceaunul are 15 kg și oala 14, și știu că trebuie să fie pline. Și dacă nu sunt plăcinte, sunt clătite sau blinele, sau colțunași, dar ceva este, mereu.
Au fost momente, după pandemia aceasta, când mă gândeam să îi duc pe toți înapoi.
Ce crezi despre instituții, Centre de plasament? Să fiu sinceră și îmi asum ce zic, dacă ar fi după mine, aș da o bombă în fiecare centru de plasament. Acești copii sunt bătuți, sunt subalimentați, acolo nu se fac verificări, iar dacă o fac, tot ai lor… Eu mereu am controale, vin în teritoriu de la direcție, vorbesc cu copii, verifica unde dorm, ce mănâncă, discută în privat cu copiii. Și asta se întâmplă la fiecare două săptămâni. Da acolo cine verifică? Eu am doi baieței, când iam luat acasă erau vineți pe organele genitale, de la bătăi. Pentru că se scăpau în pat erau loviți cu o riglă mare și dureroasă. Și acum, după trei ani, dorm în scutece.
Cât loc de dragoste este în inima ta? De multe ori am fost întrebată la ce îmi trebuie asta. Nu am avut răspuns. După pandemia aceasta, chiar mă gândeam să îi duc pe toți. Înapoi. Am pierdut ambii părinți, am avut cheltuieli uriașe, din patru mașini în orgadă am rămas cu niciuna și când, printre altele, le-am zis fetelor mai mari ce vreau să fac, au început a plânge și mi-au promis că mă vor asculta și mă vor ajuta când vor mai crește, numai să nu le duc înapoi la centru. Pentru una dintre ele, sunt deja a cincea mamă… Cum ati proceda în locul meu? Poate avem și neajunsuri, suntem oameni, avem vise, dorințe, dar nu poți trece peste visul unui copil – cel de a avea o Familie!
Cum arată o zi din viața ta? Asta trebuie să vedeți! În fiecare dimineața la ora șase mă trezesc, merg și dau la animale, avem o mică fermă în apropiere, cu vacă, cu vițeluș, oi și capre, si purceluși, păsări, rațe, curcani și câini. Vin și fierb lapte cu terci, îi hrănesc pe toți, îi petrec la școala, grădiniță. Fac curat, spăl, apoi mă apuc de mâncare, vin copiii de la școală, le pun să mănânce, iar mă duc să dau la animale, după vreo oră trebuie să frământ, să coc plăcinta. Bineînțeles că îmi fac timp să beau o cafea, altfel nu rezist… Seara o iau de la capăt dau mâncare la animale, mai tai vreo pasare, pe a doua zi. Și, când te uiți, se face noapte. Dar eu mai devreme de miezul nopții nu știu când m-am întins… Și nu mă plâng.
