Lilu: „Ar trebui încurajate afacerile verzi”| #40under40


• Domeniu de activitate: Magazin Ecologic

• Rezultatul care te face mândră: Că rezistăm

• Nr. de angajați: 4

• Cifra reprezentativă: Multe fire de păr alb

Text: Zina Bivol

Iubește culoarea verde. Are ochii verzi. Promovează un mediu sănătos cu produse de îngrijire cât mai naturale și ecologice, ceea ce ar putea înlocui plasticul în viața de zi cu zi. Încearcă prin propriul exemplu să ne schimbe obiceiurile și să promoveze o varietate de materiale biodegradabile și compostabile. O cunoaștem de la TV, cu mii de urmăritorii pe Instagram și cu un curaj nebun de a dezvolta primul magazin Eco din Republica Moldova. Nu e ușor, dar e posibil!

Lilu Eco Shop este schimbarea pe care o voiam în țara mea. Este locul unde e mai mult suflet și valori decât produse. Este al treilea copil al nostru.

Lilu Eco Shop este primul magazin ecologic din Moldova – numai niște nebuni ca noi puteau să se apuce de asta. Când le spuneam ideea de afacere unor rude sau cunoscuți care la rândul lor deja făceau business, ziceau că suntem lipsiți de judecată și să ne gândim altfel cum și în ce să investim bani. Voiam de ceva timp să creez un brand – voiam ceva mai mult decât ce se poartă – voiam să fie ceva util și informativ, nu doar frumos. Să aduc plus valoare societății.

Ideea afacerii noastre a pornit practic de la modul nostru de viață. Atunci când am început să postez că folosesc paie din bambus pe care mi le-a adus o cumătră din Bali și că din alte călătorii, din Danemarca de exemplu, venisem cu o periuță de dinți din bambus, a început să trezească interes în postările mele pe Instagram. Mai multe din urmăritoare m-au întrebat de unde am aceste produse. Așa mi-am dat seama că dacă există cerere, înseamnă că mai multe familii ar putea să-și schimbe modul de viață prin a alege produse mai sănătoase, mai curate, reutilizabile, iar asta ar fi o schimbare pozitivă pentru toată lumea.

Din familie se învață – și trebuie să folosim produse în beneficiul organismului nostru. Totul este pentru binele și sănătatea copiilor – care vor trăi pe această planetă după noi.

Suntem o echipă foarte micuță și eu sper că acești oameni care muncesc alături de noi sunt apreciați și primesc la rândul lor respect și salariu motivant.

Noi am avut norocul să deschidem Lilu Eco Shop practic înainte de a începe pandemia și după asta deodată să primim și efectele greu de suportat pentru afacerile mici, din cauza războiului și scumpirilor, începând de la materie primă, produse, servicii logistice, vămuire și o sumedenie de taxe.

Suntem un pic descumpăniți și descurajați că plătim exact aceleași taxe ca cei care importă sau vând produse ce poluează natura și dăunează sănătății, care respectiv vor cauza în viitor o sumedenie de cheltuieli din partea statului. Ar trebui încurajate afacerile verzi pentru ca viitorul acestei țări să fie unul cu cât mai puține deșeuri. Noi cu toții trebuie să înțelegem acest aspect – fiecare lucru are o consecință, dacă ne vom polua solul, apele, aerul – NOI vom avea de suferit.

Afacerea Lilu Eco Shop este al treilea copil, așa că nu cred să tragem vreodată linie. Ambii am muncit mult asupra acestui concept. Eu pe partea de idei, produse, campanii, iar Călin pe partea de hârțogăraie, comenzi, importuri și multe alte probleme. Țin minte când odată Amelie m-a întrebat: „Mama, da atunci când tu vei fi bătrână și nu vei mai lucra, o să pot să lucrez în locul tău la Eco shop?” Vorbele acestea tare m-au topit. Asta arată că de fapt e parte din familie.

Să avem grijă de sănătatea noastră, înseamnă să folosim produse cât mai naturale.

DACĂ AȘ DEVENI Președintele Republicii Moldova…

Aș investi în educația societății.

Aș promova respectul unul față de altul.

Mi-aș dori să învățăm să lucrăm unul lângă celălalt și nu unul împotriva altuia.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin