• Domeniul de activitate: Medicină/Stomatologie
• Realizarea cu care vă mândriți: Manoperele dentare realizate în cadrul Smile Dent Team sunt evaluate în Top 25 cele mai bune din lume
• Nr. de angajați: 400
• Cifra reprezentativă: 13 ani pe piața din Republica Moldova
Text: Svetlana Tataru
Iraida, Vadim și Smile Dent Team sunt mai mult decât un zâmbet. Sunt oamenii din spatele unui brand cu o istorie scrisă cu multe sacrificii, dar și emoții care au meritat din plin fiecare efort. Or, 30.000 de pacienți pe care i-au tratat în 13 ani de activitate este o cifră impresionantă!
Ne-am specializat pe un domeniu îngust precum sunt Reabilitările Totale ale Cavității Bucale. Acest tip de tratament reprezintă una dintre cele mai performante soluții ale prezentului, destinat persoanelor care suferă de parodontoză, au avut parte de tratamente dentare nereușite, traume sportive sau ca urmare a unor accidente. Totodată, suntem printre primele instituții stomatologice care au implementat acest concept în Republica Moldova. Și continuăm să o facem de mai bine de șapte ani.
Vadim Vetrilă despre primele alegeri: Prima decizie a ținut de faptul că am ales stomatologia, dar nu Facultatea de Drept. Odată cu ea a apărut și ideea de a fonda un centru stomatologic ce ar putea aduce pacienții de peste hotare să se trateze în Republica Moldova. Soarta a făcut ca în 2012 să mă angajez la Smile Dent, o clinică mică, cu doar trei instalații stomatologice și o echipă din 15 oameni. Iar peste un an am devenit proprietarii ei. Au urmat doi ani de căutări a unui partener de afaceri și întâlnirea propriu-zisă cu Dr. Corrado Palmas ce a schimbat conceptul unei simple clinici stomatologice.
Ne marchează și azi emoțiile fiecărui pacient și poveștile lor. Felul cum le influențăm cursul vieții printr-un zâmbet este și va fi mereu generatorul celor mai frumoase amintiri din istoria Smile Dent Team.
Cât despre succes, trebuie să remarcăm că în cinci ani, Smile Dent Team a devenit un brand recunoscut la nivel internațional. Circa 1500 de recenzii pozitive pe rețelele de socializare, sute de comentarii și un grup activ format din peste 9 mii de pacienți ne confirmă zilnic succesul. Iar faptul că manoperele dentare realizate în cadrul Smile Dent Team sunt evaluate în Top 25 cele mai bune din lume ne face mândri că am reușit să construim o afacere prosperă.
Nu credem să fi existat vreo zi în care să fi regretat că am pășit pe drumul pe care îl urmăm acum. Da, evident că au mai fost curburi, dar anume ele ne-au arătat că orice abatere de la traseu, fie bună sau rea, reprezintă o experiență din care avem ce învăța, care ne face mai puternici, mai buni.
Mereu mă vedeam primul în tot ceea ce fac. Îmi plăcea să risc și să încerc în permanență tot ce e nou. Probabil anume aceste calități au contribuit la ceea ce am ajuns astăzi.
Niciodată nu ne-am considerat șefi. Noi avem colegi, nu angajați. Și mereu am încercat să promovăm această regulă în echipa noastră, iar empatia și echitatea să predomine în orice departament sau filială Smile Dent Team.
Nu ne-am sistat activitatea nici în perioada pandemiei. Ba, mai mult. Chiar în pandemie ne-am extins cu o nouă filială la Iași, iar peste un an cu una la București. Responsabilitățile au fost repartizate în așa mod, încât am redus la minimum interacțiunea între membrii echipei. În 2022 am deschis și o nouă clinică la Bergamo, Italia, și alta la Brașov, România. Alături de fiecare medic stomatolog, asistentă medicală, tehnician dentar ne-am consolidat eforturile și am depășit provocările nefaste din ultimii doi ani. Doar în echipă se fac lucruri mărețe.
Atunci când îți place ceea ce faci, senzația că lucrezi este redusă la minimum. Noi am găsit acel echilibru între viața personală și cea profesională. Smile Dent Team este primul nostru copil și i-am dedicat toată atenția încă din primele zile de când l-am cunoscut.
Întotdeauna am susținut ideea că o afacere nu poate exista fără oameni. Indiferent de câtă experiență ai ca și director sau manager, oamenii sunt cei care fac diferența. Ei sunt cei care dau viață brandului. Doar în echipă se pot realiza lucruri grandioase.
Din 2009 până în prezent ne-am extins la 8 filiale: trei în Republica Moldova, patru în România și una în Italia. Nu este exclus că în mai puțin de cinci ani vă vom saluta din Emiratele Arabe Unite sau din Statele Unite ale Americii.
Visurile de la 20 de ani sunt realizările de astăzi. Și dacă atunci ele erau undeva pe hârtie sau în gând, acum le vizualizăm și ne bucurăm de succesele acestei împliniri.
Probabil cei 13 ani pe piața din Moldova sunt o dovadă frumoasă a faptului că avem o afacere cu potențial. Poate pare ușor să deschizi un business, însă menținerea lui pe linia de plutire e cel mai dificil aspect în această ecuație. Noi încercăm să ținem pasul cu ultimele noutăți din domeniu, și asta pentru că pacienții sunt prioritatea noastră, iar Smile Dent Team ține la siguranța și confortul lor. Totuși, succesul nostru a fost fundamentat de o echipă unită și este consolidat de profesionalismul și dedicația ei.
Lasă un răspuns