Omul Anului 2022. Ei sunt fericiții câștigători!

Oameni și fapte

Anul care a trecut a fost despre încântarea pe care mi-au provocat-o oamenii și faptele lor. În fiecare zi, aproape, am cunoscut personaje care m-au impresionat într-atât, încât îmi ziceam – omul ăsta trebuie să fie Omul Anului! E prea frumos ce a făcut! E prea incredibil!  

Deși succesul se asociază de multe ori cu o acțiune finalizată, cu o stare de bine continuă care pornește după ce ai trăit această senzație și culme oferită de succes, cu o etapă de la care poți fi un om relaxat, care nu face decât să adune laurii, aplauzele și toate vacanțele exotice de pe globul pământesc, realitatea mi-a arătat altceva!

Oamenii care ne-au încântat pe mine și echipa mea, surprinzător sau nu, MUNCESC! Indiferent la ce etapă a succesului, reușitei și performanței se află. Îi admir și, de multe ori mi se pare extrem de complicat să ai viața lor.

Am decis, împreună cu cei care au votat, să oferim trofeul la trei primari a trei orașe. În timp ce mulți dintre noi avem weekenduri colorate, ei fac din orașele lor o istorie de succes, ei sunt acolo unde s-a spart o țeavă sau unde se face un drum, sau la o ședință prelungită la primărie, indiferent dacă vor să fie acolo sau în altă parte, indiferent ce oră e la ceas.

Ne-am gândit la medicii care, atunci când noi ne mai savurăm cafeaua de dimineață, sunt deja în sala de operație, încercând să rezolve cazuri complicate și să dăruiască speranțe; la profesorii care la ore matinale sunt în sălile de clasă promovând cultură și valori.

Ne-a inspirat orientarea tot mai accentuată spre valorile secolului 21 ale mediului de afaceri, spre energie regenerabilă, refolosirea deșeurilor în producerea automobilelor de lux, ideea unui viitor fără gaze de eșapament și inteligența artificială atât cât să ne faciliteze implicarea în procese, fără a exclude totuși omul din ele.

Ca de fiecare dată, am apreciat efortul, succesul real, curajul de a face lucrurile altfel și chiar de a face alte lucruri decât majoritatea. Anul 2022 a fost unul în care s-a făcut apel la umanism, bunătate, compasiune și generozitate. Câți dintre noi au oferit brațul refugiaților din Ucraina, un acoperiș deasupra capului și lucruri elementare pe care nu le iei cu tine când fugi de război? Sau câți fac fapte bune în fiecare zi pentru oameni care nu au o viață ca alții, care nu au fericirea să se fi născut integri și în forță, oameni cu dizabilități, dar cu o imensă poftă de A TRĂI?

Pe lângă muncă și efort, am apreciat bucuria de a ne duce faima țării mai departe. Prin vinurile noastre pline de soare și grijă, prin arta și cultura noastră care ne deschid orice ușă de la orice scenă a lumii.

Vă doresc un an liniștit și plin de bucurie. Bucuria păcii, bucuria împlinirilor de acasă și de la birou, bucuria unei lumi mai bune pe care încercăm să o construim împreună.

Cu drag, Rodica Ciorănică, director VIP magazin.

Vezi în continuare lista câștigătorilor:

OMUL SECOLULUI

NICOLAE BOTGROS                   

CONSTANTIN RUSNAC       

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

VALENTINA CASIAN          

ION CEBAN                           

NICOLAE DANDIȘ       

BIG MANAGEMENT

OLGA SURUGIU                   

DONA RĂPCIUGĂ        

DIPLOMAȚIE

KENT D. LOGSDON             

JUSTIȚIE

IAROSLAV ISTRATE       

BUSINESS

VICTOR MICULEȚ (Business Auto)               

VASILE DRAGAN   (Business Internațional)               

HERBERT STEPIC (Banking Modern)                

NICOLAE POJOGA  (Familii în Business)               

ANATOL GOLEA  (Familii în Business)     

CONSTRUCȚII

VLADIMIR COJUHARI        

MATERIALE DE CONSTRUCȚIE

AURELIAN PASECINIC       

ARHITECTURĂ & DESIGN

CRISTINA ENI           

MOBILĂ & DECOR

VIORICA BARGAN               

CORNELIU SĂU              

BUSINESS ANEW

VICTORIA MUSTEAȚĂ        

IGOR GANEA    

ENERGIE REGENERABILĂ

GHEORGHE HABED     

SELF MADE WOMAN

OLGA IFTODII                      

CORINA MUNTEAN             

IRAIDA VETRILĂ         

BUSINESS CONSULTING

ALINA ANDRIUȚĂ               

ANGELA GLADEI 

MEDICINĂ PRIVATĂ

VEACESLAV MOȘIN            

RODICA LUNGU                   

ANATOLIE TARAN (Chirurgi esteticieni)              

ELENA TRIBOI (Health and Beauty)     

AGRICULTURĂ MODERNĂ

NICANOR NEGRU        

TURISM RURAL

LILIANA BUZILĂ       

VINURI BUNE

TATIANA CROITORU          

ARCADIE FOȘNEA            

NEW FOOD CONCEPT

VERONICA CHIRIAC      

INDUSTRIA MODEI

YULIA EFROS

MOLDOVENI DE SUCCES DIN AFARĂ

OLESEA CEAICOVSCHI      

VLADIMIR PALANCICA      

EDUARD BUNU      

SOCIETATE

MEDICINĂ

GRIGORE ZAPUHLÎH          

ELENA PARPAUȚ  (Speranțele Medicinei)      

ÎNVĂȚĂMÂNT MODERN

EFROSINIA GUZUN             

GRIGORE VASILACHE        

COMUNITATE

TATIANA RUSU                    

DOINA CERNAVCA              

SPORT

ANASTASIA NICHITA         

DENIS VIERU      

MASS-MEDIA

VIORICA TĂTARU ȘI ANDREI CAPTARENCO (Jurnalism)                   

CRISTINA ARAMĂ (Comunicare Corporativă)              

AURA  (Emisiuni de divertisment)                                 

VADIM CUȘNIR  (Podcast)  

CULTURĂ

RADMILA POPOVICI  (Literatură)        

ILEANA RUSU (Literatură)                       

ION BORȘ (Regie film)                               

DUMITRU ACRIȘ (Regie teatru)                  

ALEXANDRU RUSU  (Actori teatru)         

NICOLAE JELESCU (Actori film)        

SHOWBIZ

LUPII LUI CALANCEA (Lupii lui Calancea)                   

SURORILE OSOIANU (Trupa Anului)          

KAPUSHON (Artistul Anului)                           

ANA CERNICOVA  (Vocea feminină)           

GABRIEL NEBUNU (Vocea Masculină)     

VIP JUNIOR

LUCIAN ȘI DANIEL ADVAHOV   

Parteneri generali: Orange Moldova şi Moldindconbank.

Parteneri: BMW Moldova, Rădăcini, Invitro Diagnostics, Viggo, Rofilena, Dulcinella, Clinic Way, Johnnie Walker, Casa Rinaldi, Smile Dent Team, Delmark, Madison Park, Julius Meinl, Akuratti, Birds & Flowers, Atypic.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin