Director al Liceului de Limbi Moderne și Tehnologii Informaționale SOCRATE
Cea mai sinceră și valoroasă formă de apreciere pentru Ala Stăvilă nu vine din cifre, rapoarte sau laude oficiale. Ea vine din zâmbetele copiilor și din privirile lor pline de încredere și curiozitate, care o întâmpină în fiecare zi. Conduce un întreg colectiv didactic și, în acest context, pune accentul pe valori clare, muncă în echipă, comunicare deschisă și răbdare. Și afirmă că înainte de orice titlu sau performanță, important e să rămână OM.
Cele mai importante „masterate” ale vieții rămân copiii mei și familia.
A fi femeie în 2025 înseamnă, mai mult ca oricând, să îți cauți echilibrul între libertate și presiune, între visuri personale și responsabilități sociale, între tradiție și modernitate. Femeia de astăzi nu mai este doar „jumătatea sensibilă” sau „femeia de lângă bărbat”, este lider, profesionistă, mamă, creatoare, ființă complexă, cu dreptul de a-și defini singură drumul.
Liniștea vine din conștientizarea faptului că nu trebuie să am mereu toate răspunsurile, dar pot căuta soluțiile potrivite cu luciditate și integritate. Liniștea vine din încrederea că pot delega, că pot cere ajutor și că împreună putem depăși obstacolele.
Am fost plecată. Fizic departe, dar cu inima tot aici. Programe de formare, experiențe valoroase în SUA și Olanda, nopți pline de gânduri și dor. Când m-am întors, copiii m-au întâmpinat cu zâmbete și îmbrățișări, dar mai ales cu un rând care mi-a rămas în suflet pentru totdeauna: „Casa nu e casă fără tine. Nu are suflet.” A fost, poate, cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată.
Părinții mei mi-au cultivat o gândire simplă, dar profundă: a fi un specialist bun este mult mai ușor decât a păstra educația de a fi om. Ei mi-au transmis că meseria poate fi învățată, însă bunătatea, respectul și omenia sunt temelia pe care se clădește totul.
Lumea poate nu știe, dar pentru mine cele mai importante „masterate” ale vieții rămân copiii mei și familia. Ei sunt spațiul viu în care teoria devine practică, în care răbdarea se învață cu adevărat, în care iubirea nu se predă, ci se oferă necondiționat. Familia nu este un titlu. Este acel „program” care nu apare în CV, dar fără de care nimic din cariera profesională nu ar avea sens sau echilibru.
Omenia, corectitudinea, echilibrul și perseverența sunt acele valori, de care mă ghidez în tot ce fac. Omenia înseamnă pentru mine să rămân aproape de oameni, cu empatie și respect, indiferent de rolul pe care îl am. Corectitudinea mă ajută să fiu dreaptă în decizii și echitabilă. Echilibrul este ceea ce-mi oferă capacitatea de a conduce cu calm, de a asculta cu empatie și de a lua decizii ferme, dar cu grijă față de oameni. Perseverența m-a învățat că lucrurile cu adevărat valoroase se clădesc în timp, cu răbdare și efort constant.
Provocarea care mi-a schimbat perspectiva a fost cea în care am trecut din gestiune financiară în educație. Această experiență mi-a arătat că succesul unui sistem educațional nu se măsoară doar în termeni financiari sau administrativi, ci în modul în care reușim să susținem și să inspirăm comunitatea școlară.
Prietenia este un dar care cere prezență. Într-o prietenie autentică, nu este suficient să aștepți. Este nevoie să oferi. Iar dintre toate lucrurile pe care le putem dărui, timpul rămâne cel mai prețios. Prietenia adevărată nu cere mult. Cere doar autenticitate. Timp real. Și inimă deschisă. Iar când reușim să oferim asta, primim în schimb un dar rar: un om lângă care putem fi noi înșine, în toate nuanțele noastre.
O zi perfectă nu e despre momente ideale, ci despre trăiri autentice. Este o zi plină de realizări care îți aduc satisfacție, dar și de provocări care te îndeamnă să crești. Este o zi în care găsești timp pentru discuții sincere și, uneori, pentru tăcere împărtășită, când, alături de cei dragi, nu trebuie să spui nimic ca să te simți aproape. O zi perfectă se încheie cu un apus care adună tot ce a fost: gânduri, emoții, lecții.Puternică, imperfectă, umană
Interviu de Ileana Rusu, Foto: Dumitru Furdui