Expert național în dezvoltarea curriculară, lector universitar Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
Lectura i-a fost refugiu, mentor și promisiune. Grație ei, și-a descoperit pasiunea pentru predare, talentul de a explica, de a ghida. Mai păstrează rebeliunea din adolescenta care refuza să creadă că statutul social îți trasează destinul. Începutul ei a fost unul dureros, dar plin de lumină interioară. Puterea ei nu vine din aplauze. Nu are blândețe față de sine. Și în intensitatea perfecționismului se naște performanța ei, a Anei Țîbuleac.
Lectura m-a format, educația m-a înălțat, echipa mi-a transformat visul în realitate.
În 2025 am reușit să consolidez o echipă de cinci experți naționali cu care implementăm un proces amplu, desfășurat pe parcursul a trei ani, dedicat elaborării noilor curricula și manuale. Am coordonat, alături de colegi, formarea a 190 de evaluatori pentru cele 18 discipline școlare din învățământul general. Sunt co-autorul și coordonator al echipei care a elaborat Concepția și Cadrul de Referință al Curriculumului Național – documente strategice ce trasează direcțiile pentru noua generație de curriculum în R. Moldova.
M-am născut în Cărpineni, un sat viu al Moldovei, într-o familie în care iubirea a trebuit să încapă în brațele unei mame rămase singure. Tata a plecat când aveam trei ani, iar frații mai mari și-au luat zborul devreme. Eu am rămas, copil și sprijin pentru mama. În timp ce alții se jucau, eu învățam să fac focul, să car apă, să țin o gospodărie. Povara se topea prin lecturi, citite cu nesaț, la lumina lămpii, unde descopeream o lume care mă hrănea. Lectura mi-a fost refugiu și mentor. Acolo am găsit pasiunea pentru predare și bucuria de a ghida. Predam verișoarei, vecinilor, colegilor, făceam instinctiv educație de la egal la egal. Primeam validare din zâmbete și ochi luminoși. Acolo au apărut impulsurile de leadership și rebeliunea care refuza ideea că statutul îți trasează destinul. A fost un început dureros, dar cu multă lumină interioară.
Astăzi mă simt puternică în claritatea cu care spun „nu”, fără vinovăție. Mă simt puternică în vulnerabilitate – ea nu-mi diminuează autoritatea, ci o umanizează. Am încredere în forța mea de muncă, în perseverența de a finaliza orice provocare. Perfecționismul rămâne un aliat exigent, dar din el se naște performanța mea. Puterea nu vine din aplauze, ci din autenticitate.
Vulnerabilitatea e firul de aur care leagă sincer oamenii. În iubire oferă spațiu pentru adevăr, în leadership – pentru încredere. Nu mă tem să spun „nu știu” sau „am greșit”. Oamenii urmează transparența, nu măștile.
Mi-aș dori ca fiica mea, Ina, să nu-și diminueze visurile pentru a se potrivi în contururile altora. Să fie fidelă sieși, chiar și când vocea îi tremură. Să înțeleagă că feminitatea e și fragilitate, și forță.
Un om care mi-a schimbat viața, fără să știe, a fost inspectoarea Vera Tănase-Pătrașcu – verticalitate cu grație, autoritate fără ton ridicat. Ea mi-a fost oglindă. Ca și prietenele mele din Hâncești și toți acei oameni care, prin gesturi mici, au generat transformări mari.
Reziliența e trăsătura mea de bază. Se manifestă în tăcerea cu care mă ridic, în disciplina muncii, în zâmbetul de după o zi grea. Nu renunț – mă reconstruiesc.
Cea mai curajoasă decizie? Să renunț la o funcție vizibilă pentru a mă întoarce la esență. A fost teamă, dar și eliberare. Acolo am regăsit sensul.
Lecția învățată greu, dar prețioasă: nu poți salva pe toată lumea. Iubirea nu înseamnă sacrificiu permanent. Puterea înseamnă și retragere.
Ce nu se vede? Că am fost un copil rebel, cu o sete de lectură nestinsă și o hotărâre profundă de a deveni femeie liberă. Sensibilitatea mea e forța care mă ghidează.
Valorile mele: demnitatea – coloana deciziilor. Onestitatea – adevărul chiar și când doare. Curajul – rădăcina puterii de a acționa. Rigoarea – structura într-o lume imprevizibilă.
Interviu de Ileana Rusu, Foto: Dumitru Furdui