Director, Institutul European de Studii Politice din Moldova / Expert în securitate cibernetică și guvernanță AI
Primul lucru pe care o să ți-l spună cu mândrie despre ea e că a reușit să consolideze programul Women in Cyber în Moldova, extinzându-l în toate raioanele țării și creând o comunitate de peste 400 de femei active în domeniul securității cibernetice. Al doilea – că a finalizat seria de programe educaționale de securitate cibernetică în 25 de raioane. Singurul om care o face să uite de război hibrid și securitate cibernetică este fiul ei, care se consideră „mica ei lume”. Sau poate nu doar el, dacă luăm în considerare faptul că nu putem să știm chiar totul despre ea...
Fiecare zi pe care o primim este un cadou pe care trebuie să-l folosim cu înțelepciune.
Băiatul meu, prin simplitatea sa dezarmantă în fața complexității lumii în care lucrăm, este omul care mi-a schimbat viața. Într-o zi, pe când avea doar patru ani, m-a întrebat: „Mama, de ce lucrezi și în weekend?” Răspunsul meu automatic a fost că fac lucruri importante pentru țară, că protejez oamenii de atacuri cibernetice și dezinformare. El m-a privit serios și mi-a spus: „Dar eu sunt țara ta mică, nu?” Acel moment mi-a schimbat perspectiva asupra priorităților.
Acum cinci ani, eram expertul care identifica amenințările cibernetice, dar astăzi sunt femeia care poate să explice unui fermier din Drochia cum atacurile hibride îi pot afecta echipamentele agricole inteligente sau să învețe o mamă din Orhei să recunoască dezinformarea pe rețelele sociale. Această schimbare a venit odată cu realizarea că securitatea cibernetică nu este doar despre tehnologie – este despre reziliența unei națiuni în fața războiului hibrid. Am devenit mai puternică în a construi poduri între lumea tehnică și cea umană.
Pierderea fratelui meu în 2010 a fost o durere care m-a zdrobit, dar care m-a și reconstruit într-un fel fundamental pentru ceea ce avea să urmeze în cariera mea. Am înțeles atunci că timpul nu așteaptă pe nimeni și că fiecare zi pe care o primim este un cadou pe care trebuie să-l folosim cu înțelepciune. Acel eveniment tragic m-a învățat să nu mai amân lucrurile importante – nici proiectele profesionale, nici momentele de calitate cu familia. Durerea m-a învățat empatia profundă – abilitatea de a înțelege că în spatele fiecărui sistem pe care îl protejez sunt oameni reali, cu speranțe și vise, exact ca fratele meu.
Mă emoționează să văd pe cineva descoperindu-și propria reziliență în fața războiului informațional. Fie că este o femeie de 45 de ani din programul Women in Cyber care poate să înțeleagă modurile în care algoritmii manipulează percepțiile, sau un fermier din Soroca care învață să-și protejeze echipamentele agricole de atacurile cibernetice. Mă mișcă profund și momentele când fiul meu îmi pune întrebări despre ce fac la serviciu și văd în ochii lui același tip de curiozitate care m-a adus pe mine în acest domeniu. Realizez atunci că poate cel mai important proiect al meu este să cresc un băiat care să înțeleagă că tehnologia trebuie să servească oamenilor, nu să-i manipuleze sau să-i controleze.
Țin mult la transparența și onestitatea intelectuală. În securitatea cibernetică nu îți poți permite să ascunzi adevăruri incomode sau să minimalizezi riscuri pentru că ar deranja pe cineva. Serviciul față de comunitate este a doua valoare fundamentală. Fiecare proiect pe care îl încep îmi pun întrebarea: „Cum va ajuta acest lucru oamenii obișnuiți din Moldova?” Dacă nu găsesc un răspuns clar, înseamnă că proiectul nu merită energia mea. A treia valoare este educația continuă. În domeniul securității cibernetice, momentul în care crezi că știi destul este momentul în care devii inutilă.
Cea mai grea decizie a fost să plec într-o deplasare de două săptămâni în San Francisco pentru a participa la o conferință, lăsând acasă un copil de câteva luni. În avion m-am întrebat ce fel de mamă sunt. Dar experiența de acolo mi-a permis să aduc în Moldova cunoștințe inovatoare. Am învățat că uneori deciziile grele sunt și cele mai importante pentru a putea avea impact real în protejarea unei națiuni.
Am învățat și că pot să fiu un model pentru copilul meu fără să sacrific cine sunt. Nu trebuie să aleg între a fi o mamă bună și o luptătoare. Pot fi amândouă, chiar dacă asta înseamnă că sunt imperfectă în ambele roluri.
Interviu de Rodica Ciorănică, Foto: Natalia Miterev