OMUL ANULUI 2025 | Cornelia Calcîi: „Atitudinea pozitivă față de oameni se răsplătește înzecit”

Medic neuropediatru, Șefa secției Neurologie și Epileptologie pentru vârsta fragedă la Institutul Mamei și Copilului, doctor în științe medicale, conferențiar universitarNăscută pe 18 iulie 1978, or. Florești

Născută pe 18 iulie 1978, or. Florești

Studii: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”Interviu: Iuliana Mămăligă, Foto: arhiva personală

Și-a dedicat destinul medicinei și copiilor care au nevoie de speranță. Neurolog pediatru, medicul Cornelia Calcîi participă la cercetări și proiecte medicale privind diagnosticul precoce al epilepsiei și sindroamelor epileptice la copii. Îmbină rigoarea cercetării cu sensibilitatea unui medic care știe că un diagnostic corect poate schimba o viață. Și luptă pentru fiecare copil, căutând soluții chiar și acolo unde acestea par imposibile.

Cea mai curajoasă decizie pe care am luat-o în 2025 a fost să continui să lupt pentru fiecare copil, chiar și atunci când resursele sau timpul păreau împotriva noastră. Am ales să rămân prezentă, implicată și să caut soluții acolo unde păreau imposibile. Eu zilnic încerc să schimb spre bine destinele copiilor din țara noastră. Și acesta cred că e meritul suprem al nostru, al doctorilor.

În calitate de conferențiar universitar, simt plăcerea progresului studenților și rezidenților mei, pe care îi motivez prin propriul exemplu. În activitatea clinică mă bucură reușita pozitivă a cazurilor dificile, lumina din ochii părinților și zâmbetul de pe chipul micilor pacienți la final. E cea mai mare satisfacție!

Am învățat că familiile pot deveni incredibil de unite atunci când cineva are nevoie de sprijin. Solidaritatea lor este impresionantă, iar oamenii sunt mai curajoși decât cred ei.

Cel mai mare regret al meu din acest an, dar și din anii precedenți, este faptul că timpul se scurge prea repede și prea puțin timp petrec cu părinții și copiii mei.

Sunt născută în mileniul trecut, am fost martoră la destrămarea Uniunii Sovietice și am asistat la formarea Statului Independent Republica Moldova. Tatăl meu a semnat Declarația de Independență, lucru de care mă mândresc nespus. Am îndeplinit visul bunicii mele, alegând specialitatea pe care o ador – neurologia pediatrică. Și mai am o familie frumoasă – cea mai mare bogăție a mea. În viața de zi cu zi sunt o persoană obișnuită, fără titluri, grade științifice, cu multe joburi suplimentare: bucătar, învățător, șofer, psiholog, grădinar. În timpul liber mai sunt alergător la distanțe lungi (10, 21, 42 km) cu unele succese în categoria mea de vârstă.

Interviu: Iuliana Mămăligă, Foto: arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin