TRUPA ANULUI | Lupii lui Calancea: „Suntem o haită la nivel de energie”

Anul lansării: 2017

Producător: Alex Calancea

Au ceva magic (sau poate chiar mistic?) în ei. Este imposibil să îi asculți și să stai pe loc, pentru că energia lor e una sălbatică! Unde ajung să cânte Lupii lui Alex Calancea, totul se transformă într-o altă dimensiune. Parcă te hipnotizează. Iar mega-show-ul Voievod a spart, metaforic vorbind, geamurile de la Chișinău Arena. Sunt, spune Alex, o haită, conduși de loialitate și instinct.

Anul 2025 a fost un an deosebit pentru noi. În primul rând, prin turneul mare și lung de aproape trei luni – în America, Canada, Europa și România – turneul Povestea Dorului. A fost un an al dorului, dar și un an de pregătire pentru rock-opera Voievod. Am avut un an bun, un an în care am depus mult efort și în care am început să culegem și roadele. Mai întâi vine instinctul. Apoi viziunea. Apoi conceptul. Și abia după aceea vine data spectacolului. Mulțumim, 2025!

Atunci când urci pe scenă, prima conexiune cu publicul, prima reacție… e ceva greu de descris. Eu, ca producător, mă gândesc, în primul rând, să funcționeze totul – pentru că suntem o trupă de live: instrumentele să se audă bine, vocea să fie clară, totul să fie așezat. De multe ori, primele piese sunt mai agresive. Prin energia aceasta ne acomodăm cu scena și, în același timp, facem și prima conexiune cu publicul.

Petrecem mult timp împreună – în repetiții, pe scenă sau pe drumuri – dar știm să ne păstrăm și spațiul personal. Nu cred că putem spune că suntem o familie în sensul obișnuit al cuvântului. Dar cel mai important este că suntem o haită la nivel de energie.

În acest an, pe lângă albumul „Pădurea Domnească”, mai lucrăm la un album de fuziune cu Surorile Osoianu și cu încă câteva voci din folclorul nostru. Mai avem început și un alt material pentru 2026. În paralel lucrez și la două spectacole mari, pe care sperăm să le aducem în fața publicului. Să ne ajute Dumnezeu să fim sănătoși.

Mereu lipsește un puzzle din acel tablou perfect. De fapt, acel tablou perfect îl cauți toată viața. Este o fugărire frumoasă după idealul artistic, dorința de a atinge acea taină pe care o numim artă.

Interviu: Ileana Rusu

Foto: Arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin