Liceul Teoretic „Vasile Vasilache”
din mun. Chișinău
Învățătoare
Inga Apolschi
32 de ani de activitate
Interviu de Mihaela Tarlapan
Nu începe cu lecția, ci cu încrederea. Cu un zâmbet, cu o încurajare spusă la timp și cu răbdarea de a vedea într-un copil mai mult decât vede el însuși. De 32 de ani, Inga Apolschi construiește exact acest tip de educație, în care fiecare pas mic contează și fiecare copil are locul lui. În acest interviu, descoperiți cum se transformă timiditatea în curaj și cum un profesor poate schimba, în tăcere, un destin.
Aveți peste 30 de ani în educație. Ce v-a făcut să rămâneți în această profesie?
Aveam 19 ani când am devenit învățătoare cu diplomă. Primul mesaj încurajator de la administrația liceului, prima lecție cu îmbrățișări calde ale copiilor, prima ședință cu părinții elevilor mei care erau dublu mai în vârstă decât mine și care mă priveau cu speranță și încrederea că ai lor copii sunt pe mâini bune mi-au dat aripi. Atunci am înțeles că am făcut o alegere reușită a profesiei. Am rămas învățătoare. Și eu îmi pun deseori întrebarea de ce am rămas. Și tot eu găsesc răspunsul: Pentru că munca mea are sens, iar curiozitatea, energia și, în special, progresul elevilor mei sunt cele mai mari satisfacții. Cred că educația este cea mai puternică investiție în viitor.
Privind înapoi, ce a contat cel mai mult în formarea dvs. ca învățătoare?
Prima mea învățătoare, studiile la Școala Normală „Vasile Lupu” și la Universitatea de Stat din Moldova, mediul în care am început și colegii care m-au susținut și m-au ajutat să merg mai departe, AGIRO care mi-a oferit schimb de experiență și oameni care cred în educația de calitate.
Elevii spun că i-ați susținut când totul părea imposibil. Cum reușiți să fiți acel sprijin, zi de zi?
E foarte important să le oferi copiilor încredere și încurajare constantă. Am făcut-o prin exemple concrete, activități adaptate nivelului lor și nu în ultimul rând prin aprecierea progresului. Celebrarea micilor succese îi încurajează și îi motivează pe elevii mei și astăzi. E o strategie eficientă. Astfel, elevii mei învață că perseverența și încrederea transformă imposibilul în posibil, iar dificultățile în reușite. Desigur, e nevoie și de multă răbdare.
Ce faceți concret pentru ca un copil timid sau nesigur să înceapă să creadă în sine?
Îl observ și îi zâmbesc. Pentru mine e important să-i ofer siguranță emoțională. Un zâmbet cald poate face minuni. Întotdeauna laud efortul, nu rezultatul. ,,Îmi place că ai încercat…”, ,,Azi ți-a reușit…”, ,,Sunt sigură că vei putea să…”, ,,Sunt aici să te ajut…” sunt fraze care îl ajută pe un copil timid să creadă în sine. E important să fie respectat și ritmul copilului.
Care este un moment confirmativ din cariera dvs. că un profesor poate schimba un destin?
Un învățător vede în fiecare copil mai mult decât el însuși. Andreea, eleva pe care am cunoscut-o în clasa a II-a, după ce se transferase din alt liceu în clasa mea și care era o fire foarte timidă, astăzi este jurnalistă, cu facultate absolvită în Franța. Sunt multe momente care mă fac să cred că un profesor poate schimba un destin. Azi, Samira a organizat ora de română. Are doar 10 ani și dirijează cu iscusință o clasă de 35 de elevi care o ascultă. Amelia îmi arată fiecare desen din albumul ei. Pentru ea e foarte importantă părerea mea. Se vede designer de interior. De ce să nu o încurajez? Sunt persoana în care are încredere. Destinele se schimbă nu doar prin lecții, ci și prin oameni. Profesorul este acel om care vede, crede și nu renunță.
Ați contribuit inclusiv la proiecte naționale și formarea profesorilor. Cum v-au schimbat aceste experiențe modul de predare?
Proiectele naționale și implicarea în formarea profesorilor au schimbat semnificativ modul de predare. Ele au adus în experiența mea noi idei, resurse moderne, deschideri în colaborare. Prin seminare, training-uri, proiecte și formări am putut vedea, compara, experimenta practici educaționale din alte școli, ceea ce a îmbunătățit și propriile strategii de predare. Implicarea în proiectele naționale face să crească și motivația elevilor, deoarece transformă lecțiile în activități creative și aplicative.
Dacă un fost elev v-ar întâlni peste ani, ce v-ați dori să vă spună?
Țin legătura cu foștii mei elevi. Grație tehnologiilor moderne și rețelelor de socializare îi pot urmări și mă mândresc cu succesele lor. Azi mai și învăț copiii elevilor mei de altădată. Uneori zâmbesc cu nostalgie când mi se adresează cu „domnișoara Apolschi”. Dar dacă un fost elev m-ar întâlni peste ani, aș vrea să-mi spună: ,,Doamna învățătoare, ați avut dreptate când mi-ați spus să am încredere în forțele proprii, că sunt bun, că perseverența duce la succes. Păstrez scrisoarea pe care mi-ați scris-o în clasa a IV-a (scriu pentru fiecare elev din clasa a IV-a câte o scrisoare). Azi sunt bine.”
M-a impresionat prin inteligență, prin cunoștințele vaste și prin felul în care știe să le transmită. M-a motivat când totul părea imposibil și m-a susținut atunci când aveam întrebări fără răspuns. M-a încurajat, m-a ghidat și mi-a fost mereu alături. Îi sunt profund recunoscătoare pentru tot sprijinul oferit.