NĂTĂLIȚA GAVRILENCO | 100 de profesori care schimbă Moldova

Învățământ superior

Prodecan al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova

Doctor în drept,

lector universitar

Nătălița Gavrilenco

13 ani de activitate

Face parte din categoria pedagogilor care au în ADN misiunea educației moștenită din generație în generație. Străbunicul a fost profesor, bunicul – director de școală, bunica – profesoară de limbă română, iar mama – directoare de grădiniță de peste 15 ani. Ba mai mult, are în CV lansarea primei generații de grefieri din țară. Majoritatea instanțelor de judecată au grefieri care au trecut prin instruirile doamnei Gavrilenco.

Interviu de Iuliana Mămăligă

De la pedagogie la Drept, cât e de lungă calea?

Pentru mine, nu a fost niciodată o „cale lungă”. A fost mai degrabă o evoluție firească, construită în paralel, pas cu pas. Încă din perioada studenției am ales să merg pe ambele direcții în același timp: am urmat simultan două facultăți – sunt licențiată în Științe ale Educației la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și licențiată în Drept la Universitatea de Stat din Moldova.

Astăzi, privesc în urmă și înțeleg că respectiva perioadă a fost definitorie. Pentru că dreptul și pedagogia nu sunt două lumi diferite – ele se întâlnesc exact acolo unde începe formarea unui profesionist.

Cum împăcați cele două ramuri în cariera dvs.?

Am crescut într-un mediu în care educația nu era doar o profesie, ci o valoare. De aceea spun, fără ezitare, că pedagogia curge în sângele meu. În cariera mea, această combinație este una extrem de puternică. Tot ceea ce acumulez din practica juridică nu rămâne doar experiență personală – devine material didactic viu. Reușesc să transmit studenților nu doar teoria, ci și logica din spatele ei, folosind metode, tehnici și procedee specifice pedagogiei.

Mai mult decât atât, trăim într-o perioadă în care tehnologia a devenit indispensabilă. Atât dreptul, cât și educația se transformă rapid, iar integrarea tehnologiei în procesul de predare nu mai este o opțiune, ci o necesitate.

Această intersecție între drept, pedagogie și tehnologie este, cred, locul în care se formează juristul modern.

Cine este mentorul care vă inspiră în viață și nu doar?

Nu mi-am construit niciodată un model unic. Nu cred în idolatrizare – pe pământ nu sunt sfinți. Dar am avut un mare noroc: la fiecare etapă a vieții mele au apărut femei puternice. Femei care au văzut în mine mai mult decât vedeam eu la acel moment. Femei care nu doar m-au încurajat, ci au investit încredere reală – acea încredere care te obligă să crești.

Privind în urmă, îmi dau seama că fiecare dintre ele a contribuit la ceea ce sunt astăzi. Și cred că aceasta este, de fapt, esența mentoratului: nu să creezi dependență, ci să oferi încredere suficientă încât omul să-și descopere propriul drum.

Cum e să participi la lansarea primei generații de grefieri?

Era anul 2018. Eram la început de drum în acest proiect și totul părea mai degrabă o responsabilitate profesională decât un moment definitoriu. Astăzi, însă, privesc înapoi și înțeleg ceva esențial: rezultatele educației nu apar imediat. Ele cresc în timp. În prezent, în instanțele de judecată din Chișinău activează, în mare parte, grefieri formați de mine. Prima promoție de grefieri a absolvit facultatea în vara anului 2025, iar eu urmăresc cu admirație evoluția lor – profesională, dar și personală. Prin această specialitate am văzut, poate pentru prima dată atât de clar, impactul direct al muncii mele: în sistemul judecătoresc, în sistemul educațional și, cel mai important, în viața reală a studenților. Această experiență mi-a dat curaj. Curajul de a merge mai departe. În această vară am lucrat la dezvoltarea a încă trei noi specialități în domeniul juridic. Pentru mine, aceasta nu este doar muncă administrativă – este o misiune: să creez oportunități reale pentru studenți și să contribui la un învățământ relevant și conectat la realitate.

Dacă am stenografia viața dvs., ce ați povesti?

Aș povesti despre construcție, nu despre rezultate rapide. Despre momente în care am început fără să am toate răspunsurile. Despre încrederea pe care alții au avut-o în mine și responsabilitatea de a nu o irosi. Despre răbdare – pentru că multe lucruri importante nu se întâmplă imediat. Ar fi o poveste despre devenire. Despre faptul că nu există un moment în care „ai ajuns”, ci doar etape în care crești.

Doamna Nătălița Gavrilenco este un cadru didactic tânăr care îi apropie pe studenții Facultății de Drept din cadrul USM de realitatea profesiilor juridice încă din primul semestru al anului I. Prin excursii, întâlniri și evenimente interactive, creează contexte în care teoria capătă aplicabilitate și sens profesional. M-a impresionat în mod special prelegerea dedicată profesiei de executor judecătoresc, unde am descoperit această meserie mai mult decât la nivel de teorie, ci prin experiențele și perspectiva autentică a unui practician, într-un mod viu și profund uman, util pentru viitor.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin