Științe socio-umane
IP Liceul Teoretic „Hyperion” din or. Durlești, mun. Chișinău, Șefă a Direcției Generale Educație Strășeni
Profesoară de istorie și educație civică
Lucia Caciuc-Roșioru
Interviu de Mihaela Tarlapan
36 ani de activitate
A intrat în clasă din anul doi de facultate și nu a mai ieșit niciodată din vocația de profesor. Lucia Caciuc-Roșioru are peste 36 de ani la catedră, dar fiecare lecție rămâne vie pentru elevii săi. Predă istoria ca pe o înțelegere a prezentului și formează profesori prin mentorat. Dincolo de funcții, rămâne dascălul care construiește caractere și curaj.
Dacă începutul dvs. ar fi un prim capitol de istorie, ce credeți că a definit prima lecție predată?
Dacă privesc în urmă, începutul meu la școala din Durlești l-aș numi „între moștenire și alegere”. Eram în anul doi de facultate. Nu aveam experiență, dar aveam dorința de a dărui. Atunci am înțeles că un profesor nu se face din diplome, ci din felul în care trăiește ceea
ce predă.
Proveniți dintr-o familie de profesori. Cum s-a transformat această „moștenire” într-un stil propriu la catedră?
Mama, profesoară de istorie, mi-a fost și dirigintă. Ne-a format ca generație. Din peste 30 de elevi, 23 au ajuns la studii superioare. De la ea am învățat demnitatea. Tatăl meu, profesor de muzică, m-a învățat ritmul predării. Sora mea, profesoară de canto, m-a învățat emoția rostirii. Din toate acestea mi-am construit stilul.
După peste 36 de ani de predare, cum reușiți să păstrați vie curiozitatea elevilor, ca și cum fiecare lecție ar fi prima?
Prima mea clasă a fost o provocare. Eram tânără, iar părinții elevilor aveau experiență de viață mai mare decât mine. Dar mi-au oferit încredere. Atunci am înțeles că autoritatea nu vine din vârstă, ci din autenticitate. După peste 36 de ani la catedră, nu predau niciodată la fel. Fiecare clasă este diferită. Curiozitatea se păstrează prin implicare. Elevul trebuie să participe, nu doar să asculte. Memorarea dispare. Înțelegerea rămâne.
Ați ales metode interactive într-o perioadă în care puțini îndrăzneau. Ce v-a convins că elevul învață mai bine atunci când participă, nu doar ascultă?
Am învățat că elevul trebuie să te accepte ca om, pentru a accepta disciplina. De aceea creez un spațiu în care întrebările sunt permise. Nu opresc gândurile. Nu penalizez încercările. Greșeala este parte din învățare. Când elevul își corectează singur eroarea, acela este câștigul real.
Astăzi formați profesori prin INEL, un centru de mentorat creat recent. Dacă profesorii ar fi „elevii dvs. de azi”, ce încercați să plantați în ei pentru generațiile care vin?
La INEL, unde formez profesori, le spun un lucru simplu. Nu trebuie să fii tu busola elevului. Trebuie să-l ajuți să-și găsească propria direcție. Educația începe cu respect și responsabilitate față de copil.
Ați lucrat și în protecția copilului. Cum v-a schimbat această experiență felul în care priviți fiecare elev din bancă?
Experiența din protecția copilului m-a schimbat profund. Am văzut suferință reală. Am înțeles că, uneori, profesorul trebuie să suplinească ceea ce lipsește acasă. De atunci, privesc dincolo de comportament. Fiecare reacție are o cauză.
Dacă o lecție despre pactul Molotov-Ribbentrop devine o cheie de înțelegere a prezentului, cum îi învățați pe elevi să lege trecutul de realitatea pe care o trăiesc?
La clasă, istoria nu este despre trecut, ci despre prezent. Lecții precum pactul Molotov-Ribbentrop devin ocazii de a înțelege lumea de azi. Îi învăț pe elevi să pună întrebări și să gândească critic. Să lege evenimentele, nu să le memoreze.
Ați fost profesor, diriginte, lider și astăzi manager în educație. În care dintre aceste roluri simțiți că ați influențat cel mai profund destinul unui elev?
Rolul care m-a definit cel mai mult este cel de dirigintă. Acolo atingi viața elevului, nu doar mintea lui. Au fost momente grele, inclusiv pierderi personale, dar atunci am înțeles ce înseamnă să fii sprijin real pentru copii.
După generații întregi formate, cum recunoașteți momentul în care un elev începe să gândească singur, nu doar să reproducă?
Recunosc momentul în care un elev începe să gândească singur când nu mai caută confirmare. Când spune „eu văd altfel”. Atunci știu că și-a găsit vocea.
Dacă ar fi să lăsați elevilor și profesorilor pe care îi formați o singură direcție clară, ca o busolă, care ar fi aceea?
„Misiunea noastră nu este să fim noi busola elevilor, ci să-i ajutăm să-și găsească Nordul interior”. Dragi elevi, căutați să fiți liberi prin spirit, nu prin nesupunere goală. Direcția este una singură: demnitatea de a fi om, capabil să gândească drept, să simtă profund și să acționeze cu iubire. Aceasta este busola care nu se strică niciodată, pentru că ea nu depinde de exterior, ci de forța pe care o avem de a rămâne autentici în fața propriului destin.
Doamna Lucia a fost pentru noi cea care a prezentat elevilor istoria prin brainstorming și alte forme de învățare și evaluare. / Absolut toți elevii doamnei Caciuc-Roșioru au absolvit cu cunoștințe cel puțin medii în istorie. A reușit întotdeauna să prezinte materia într-un mod unic, foarte accesibil.