Științe socio-umane
Liceul Teoretic „George Călinescu” din mun. Chișinău
Profesoară de geografie
Irina Drozdova
Interviu de Mihaela Tarlapan
12 ani activitate
Irina Drozdova aduce geografia în zona în care elevii încep să înțeleagă lumea prin propriile întrebări. Prin modul în care conectează geografia cu realitățile sociale, culturale și politice, îi ajută pe copii să înțeleagă lumea contemporană în profunzime. După 12 ani la catedră, spune cu drag: „Mă țin elevii, întrebările lor și momentul când se aprinde beculețul”. Iar atunci când un elev îi spune că a ales geografia datorită ei, „respirația se oprește pe câteva clipe”.
Dacă ar fi să descrieți ora dvs. ca pe o călătorie, unde îi duceți pe elevi cel mai des?
Îi duc acolo unde lumea devine vie: pe continente îndepărtate, în inima oceanelor, dar și în locuri apropiate pe care nu le-au privit cu adevărat. Cel mai des îi duc spre înțelegerea lumii în care trăiesc – pentru că cea mai importantă călătorie nu este în spațiu, ci în modul în care încep să vadă realitatea.
Ce v-a făcut să alegeți geografia și ce vă ține aici după 12 ani, zi de zi?
Am ales geografia din curiozitate – dorința de a înțelege cum funcționează lumea. După 12 ani, mă țin elevii: întrebările lor, mirarea lor sinceră și acel moment când „se aprinde beculețul”. Fiecare zi e diferită și asta îmi dă sens. De fapt, geografia și profesia de cadru didactic singure m-au ales, deoarece aspirațiile mele erau mult prea departe de acest domeniu, însă soarta și-a luat poziția.
În ce moment simțiți că un elev începe să învețe pentru el, nu pentru note?
Atunci când pune întrebări dincolo de lecție. Când caută răspunsuri singur sau face conexiuni neașteptate. În acel moment știu că nu mai învață pentru catalog, ci pentru propria lui înțelegere.
Dacă geografia ar fi o poveste, ce rol aveți dvs. în ea: ghid, explorator sau povestitor?
Cred că sunt un pic din toate, dar mai ales ghid. Eu deschid drumul, dar elevii sunt cei care trebuie să-l parcurgă și să-l descopere.
Elevii dvs. ajung la olimpiade. Cum descoperiți acel potențial care nu se vede din prima?
Privesc dincolo de rezultate. Uneori potențialul se ascunde în curiozitate, perseverență sau pasiune. Îl descopăr în întrebări, în dorința de a înțelege mai mult, nu neapărat în note mari.
Ce v-a învățat un elev, fără să știe, despre dvs. ca profesor?
M-a învățat răbdarea. Și faptul că fiecare elev are ritmul lui. Uneori eu trebuie să mă adaptez, nu elevii. M-au învățat să merg în ritm cu ei, dacă doresc să-i înțeleg, să-i cunosc, să pot ajunge la sufletul lor.
Cum arată o lecție în care uitați de timp și rămâneți doar cu energia clasei?
Este o lecție în care dialogul curge natural, elevii participă activ, pun întrebări, vin cu idei. Nu mai există „profesor” și „elev”, ci doar oameni care descoperă împreună dincolo de orizontul lecției și al temei predate în cadrul orei respective de geografie.
Există un moment în cariera dvs. când ați simțit că ați schimbat direcția unui elev? Cum s-a întâmplat?
Da, când un elev care nu avea încredere în sine a început să creadă că poate. Nu a fost un moment unic, ci un progres – încurajare, mici reușite, susținere constantă. Schimbarea a venit din încredere, atunci când elevii decid să meargă pe urmele mele și aleg facultatea de geografie, iar apoi vin și se laudă „Dna Irina, dumneavoastră m-ați motivat să aleg geografia” și în acel moment, respirația mea se oprește pe câteva clipe, lacrima joacă în colțul ochiului, iar eu înțeleg că rostul meu e îndeplinit.
Ce parte din dvs. rămâne în fiecare elev după ce pleacă din clasă?
Sper că rămâne curiozitatea și dorința de a înțelege lumea. Poate și un pic din pasiunea mea pentru geografie. Curajul, corectitudinea și desigur calitatea mea de a asculta atunci când au nevoie, pentru că, de multe ori, elevii povestesc profesorilor lucruri pe care nu le pot spune altor persoane și atunci trebuie să îți faci timp să îl asculți și poate chiar și să-i dai un sfat, care îl va îndruma corect.
Dacă ați putea lăsa elevilor o „hartă” pentru viață, ce repere ar conține?
Ar conține: curiozitatea ca punct de plecare, perseverența ca drum, greșelile ca lecții, respectul pentru oameni și natură și încrederea în sine ca destinație.
Iar la final, vreau să mulțumesc tuturor elevilor și părinților, care au decis să povestească lucruri frumoase despre mine și, nu în ultimul rând, dnei directoare Natalia Bugan, care a avut mereu încredere și m-a susținut în tot ceea ce fac, deoarece succesul unui profesor îl reprezintă elevii, colegii și încrederea familiei lui.
Ne-a învățat nu doar informații, ci curiozitatea de a pune întrebări. Suntem foarte deschiși cu dumneaei, fără să ne fie frică să fim judecați. Explică pe înțelesul nostru cu o atâta pasiune! De aceea mereu toți elevii se duc la școală cu plăcere când au geografia (ne face toată ziua mai bună).