Științe socio-umane
Director adjunct pentru instruire, IP Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din mun. Chișinău
Profesoară de istoria românilor și universală
Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb
Interviu de Iuliana Mămăligă
Numele dumneaei a devenit cunoscut de mulți ani în rândul pedagogilor. Activitatea prodigioasă de la DGETS, cea de profesor de istoria românilor și universală, iar acum cea de director adjunct face din CV-ul doamnei Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb un adevărat personaj de referință al educației din țara noastră. Fiind mereu înconjurată de elevi, nu poate renunța atât de ușor la meseria de dascăl. Chiar și experiența de la Primăria Chișinău a fost conturată în numele educației.
Cum e să ții pasul cu generațiile de elevi din zilele noastre?
A ține pasul cu generațiile actuale de elevi înseamnă, înainte de toate, adaptare continuă și deschidere spre schimbare. Relația profesor–elev a fost mereu în transformare, iar astăzi ea devine tot mai dinamică și mai complexă. Această relație influențează direct reușita școlară, fiind bazată pe încredere, empatie și comunicare autentică. Cred că „secretul” constă în capacitatea de a înțelege fiecare elev în parte: de a-i descoperi potențialul, aptitudinile și interesele și de a-l motiva să se dezvolte în direcția în care poate avea succes.
Ce lecții ați învățat în urma activității de la DGETS?
Activitatea mea în cadrul DGETS, desfășurată pe parcursul a peste 10 ani, a reprezentat o experiență complexă și definitorie, marcată de responsabilități majore la nivel municipal și de necesitatea luării unor decizii obiective, cu impact asupra întregului sistem educațional. Această perioadă m-a învățat, în primul rând, că un lider trebuie să fie permanent pregătit – atât pentru situațiile previzibile, cât și pentru cele neașteptate. Capacitatea de a oferi răspunsuri clare, argumentate și asumate devine esențială în managementul educațional. De asemenea, experiența acumulată mi-a confirmat importanța profesionalismului și a cunoașterii domeniului. Fără o bază solidă în educație, gestionarea unor astfel de responsabilități ar fi fost mult mai dificilă. Printre cele mai valoroase lecții învățate se numără: să tratezi oamenii cu respect, corectitudine și deschidere, așa cum ai dori să fii tratat; să construiești relații bazate pe colaborare și încredere; să înțelegi că funcțiile sunt temporare, iar ceea ce rămâne cu adevărat este impactul pe care îl ai asupra oamenilor și sistemului.
Cum a fost revenirea printre copii?
Revenirea în mediul școlar a fost, firesc, însoțită de emoții, dar și de multă bucurie. Pentru colegi, nu a fost o surpriză, deoarece ne cunoșteam deja și relațiile profesionale au fost reluate cu ușurință. În cazul părinților, impresia a fost că absența mea nu a fost una îndelungată, întrucât, chiar și în perioada anterioară, am rămas conectată la viața școlii și implicată în diverse activități. Cea mai sinceră reacție a venit, însă, din partea elevilor, în special a celor mai mari, care m-au întâmpinat cu deschidere și entuziasm. Acest lucru a făcut ca revenirea să fie cu atât mai valoroasă.
Dacă nu pedagogie, atunci…?
Cel mai probabil, tot pedagogie. Este o alegere care nu ține doar de profesie, ci de vocație. A fost un vis încă din copilărie – fiind cea mai mare dintre cei cinci copii din familie, îmi asumam firesc rolul de „mic profesor”, ajutându-i pe cei mai mici la lecții și descoperind, fără să realizez atunci, bucuria de a explica, de a ghida și de a sprijini. Îmi dau seama că tot ceea ce mă definește profesional gravitează în jurul comunicării: să ascult, să explic, să conving, să construiesc relații. Sunt lucruri pe care le fac cu naturalețe și care îmi oferă satisfacție. Dacă ar fi totuși să aleg o alternativă, aceasta ar fi, probabil, domeniul medierii. Am urmat și studii în acest sens, iar rolul de mediator se apropie, în esență, de cel al unui pedagog: presupune echilibru, empatie, capacitatea de a înțelege oameni diferiți și de a facilita dialogul.
Cum îi încurajați pe elevi să-și descopere vocația?
Îi încurajez, în primul rând, să se descopere pe ei înșiși – să-și identifice aptitudinile, interesele și valorile personale. Consider că fiecare elev are un potențial valoros, iar rolul nostru este să-i ajutăm să capete încredere în propriile forțe și să conștientizeze că pot reuși într-un domeniu în care se regăsesc. Pun accent pe dezvoltarea stimei de sine și pe ideea că nu există „nu pot”, ci doar „încă nu am descoperit ce mi se potrivește”. Îi încurajez să experimenteze, să încerce activități diverse și să nu se teamă de greșeli, deoarece acestea fac parte din procesul de autocunoaștere.
Apreciez profund diplomația sa în comunicare, puterea de convingere. Ne lăsa să încercăm, să greșim și apoi ne arăta cum putem fi mai buni. Prin încrederea dumneaei, am început să credem și noi în forțele noastre. Zic eu că merită să fie parte a proiectului „100 de profesori care schimbă Moldova”, pentru că nu predă doar lecții, ci modelează caractere. Reușește să vadă potențialul din fiecare elev și coleg de breaslă, îi motivează să îndrăznească mai mult și transformă greșelile în șanse de a crește. Are multă înțelepciune!